Inceputul diversificarii este o perioada frumoasa pentru parinti care urmaresc cu amuzament cum bebelusul lor se murdareste la masa din cap pana-n picioare cu mancare sau cum se stramba cand primeste un aliment cu un gust mai intens. In perioada diversificarii este recomandat ca bebelusului sa i se ofere mancaruri cu gusturi cat mai variate, astfel incat el sa nu refuze mai tarziu tot felul de alimente.
Azi iti recomandam 3 retete de supe crema pentru bebelusi, usor de preparat, sanatoase si gustoase:
SUPA CU LEGUME SI DOVLEAC
Dovleacul poate fi introdus in meniul bebelusului inca din luna a 6-a, de la inceputul diversificarii. Printre cei mai importanti nutrienti pe care ii contine dovleacul se numara vitamina A (betacaroten), vitamina C, vitamina K, acidul folic, niacina, potasiul, fosforul, magneziul, calciul, sodiul si fierul. Un alt avantaj al introducerii dovleacului in meniul bebelusilor este acela ca el nu este atat de contaminat cu pesticide asa cum se intampla cu alte legume si fructe.
Cum se prepara supa de dovleac?
Ingrediente:
– o cana de bucati de dovleac;
– 2 morcovi;
– o cana de supa de pui;
– o ceapa;
– un cartof;
– o lingurita ulei de masline.
Pune toate ingredientele intr-un vas la fiert pana cand se inmoaie. Scurge din apa, daca este prea multa, scoate ceapa si arunc-o, adauga cana de supa de pui, apoi amesteca toate ingredientele cu blenderul pana cand se transforma intr-o crema fina. Serveste supa simpla sau ornata cu putin iaurt.
SUPA CU LEGUME SI LINTE ROSIE
Desi ne este teama de multe ori sa nu oferim linte copiilor mici pentru a nu le provoca gaze intestinale, daca alegem lintea rosie nu vor aparea asemenea probleme. Lintea rosie fierbe foarte usor si poate fi introdusa si in meniul bebelusilor incepand cu luna a 7-a. Pentru a nu fi grea pentru digestie la varste asa mici, este important sa punem linte in cantitati mici si multe legume. Lintea este un aliment satios, bogat in proteine, zinc, fier, calciu, vitamina C, acid folic, potasiu si vitamina A.
Ingrediente:
– 3 linguri linte rosie fiarta in 2 ape;
– o ceapa;
– o jumatate de ardei gras;
– un morcov;
– o lingurita ulei de masline;
– un cartof mic;
– un sfert de radacina de telina;
– un catel de usturoi.
Mod de preparare:
Pune la fiert toate ingredientele, iar cand acestea s-au inmuiat bine, amesteca-le cu blenderul. Daca bebelusul tau a implinit 8 luni, ii poti pune in supa cateva picaturi de suc de lamaie ca sa fie mai acrisoara.
SUPA CU LEGUME SI PUI
O alta reteta foarte nutritiva pentru bebelusi la inceputul diversificarii este supa cu legume si pui. Carnea de pui este importanta pentru aportul de proteine, fier, zinc, seleniu, vitamina D si vitamina B12.
Cum se prepara?
Ingrediente:
– un sfert de piept de pui;
– un morcov;
– o radacina patrunjel;
– o ceapa mica;
– un cartofi mic;
– un sfert de telina;
– o jumatate de lingura de taitei de casa;
– o lingura de mazare (daca bebelusul a trecut de 8 luni);
– un ou batut spuma (daca bebelusul a trecut de 8 luni).
Pune carnea la fiert, iar cand incepe sa fiarba, adauga legumele. Cand toate ingredientele s-au inmuiat, scoate ceapa si arunc-o, adauga si taiteii, lasa-i si pe ei sa fiarba, apoi adauga oul batut spuma si opreste focul. Amesteca toate ingredientele cu blenderul pana cand se transforma intr-un piure fin.
Pofta buna!
Citeste si 5 retete de piureuri pentru bebelusi.