Cele mai potrivite alimente cu care sa incepi diversificarea

Bebelusul tau a ajuns la varsta la care da semne ca vrea sa manance si altceva decat lapte? Te gandesti deja la cele mai potrivite piureuri pentru inceputul diversificarii? Deoarece sistemul digestiv al bebelusului nu este inca pe deplin maturizat, trebuie sa ai grija si sa alegi alimente cat mai usoare, care nu constipa si nu provoaca gaze intestinale.

Prima luna de diversificare este perioada in care bebelusul incepe sa se adapteze la noi gusturi si texturi, de aceea trebuie sa ai grija si sa prepari piureurile cat mai fine, cu o consistenta asemanatoare cu cea a iaurtului grecesc. In sens contrar, bebelusul s-ar putea sa le refuze.


Cu ce alimente incepi diversificarea?

1. Legume (morcov, dovlecel, radacinoase)

In primele 3-4 zile de diversificare incearca piureurile din 2-3 legume si ai grija sa astepti 3-4 zile pana cand ii introduci un aliment nou. Cantitatea recomandata de piure pe care sa i-o oferi in prima zi este de 2-3 lingurite, apoi a doua zi 4-5 lingurite, si tot asa, cu 1-2 lingurite mai mult in fiecare zi. Dovleceii, radacina de patrunjel, radacina de telina, pastarnacul, morcovii si fasolea verde se digera foarte usor si nu vor crea probleme de digestie. Fierbe-le cat mai bine si combina-le in functie de preferintele bebelusului tau. Daca bebelusului nu ii place o combinatie, alege alta, pana cand el pare multumit de gustul cel nou.

2. Fructe (mar, para, piersica)

Cel mai bun moment pentru piureurile de fructe este la micul dejun. Continua diversificarea cu o masa de fructe la micul dejun si una de piure de legume la pranz sau dupa-amiaza. Fructele cele mai potrivite pentru inceputul diversificarii sunt merele, piersicile si perele bine coapte. Pentru a fi mai satioase, adauga in piureurile de fructe o lingura de cereale speciale pentru bebelusi sau 1-2 biscuiti fara zahar si sare. Ai grija, sa speli bine fructele si sa le cureti de coaja. Marul copt este, de asemenea, foarte bun pentru inceputul diversificarii.

3. Cereale fara gluten (orez, ovaz)

Al treilea tip de aliment cu care sa continui diversificarea il reprezinta cerealele speciale pentru bebelusi, fara zahar adaugat si fara gluten. Cerealele din orez sau ovaz sunt usor de digerat si au un gust bun. Amesteca-le cu lapte si ofera-i-le bebelusului in combinatie cu tot felul de fructe (mar, para, piersica, banana). Deoarece banana poate sa constipe, adaug-o la inceput in cantitati mici.

Dupa ce termini schema de mai sus, poti continua treptat si cu alte alimente: carnea de pui, initial in cantitati foarte mici si pasata bine in piureuri, branzica de casa, cartofii, broccoli, ardeiul gras, cartofii dulci, avocado, galbenusul de ou, uleiul de masline, iaurtul s.a.m.d.

Citeste si:

3 retete de supe crema pentru bebelusii de 6-9 luni

Sursa foto: kidspot.com

 

Adauga comentarii!