Criza existentiala sau nush ce sa mai cred...-4

orangina, eu iti promit ca imi voi da toata silinta si sper sa te fac multumita iti trimit un mail si ne auzim pe mess

coraline a scris:

rose nu fii suparata, esti o fata asa de dulce si prietenoasa. imi dau seama ca este greu, nici eu nu am prietene, doar cu am meu ce petrec timpul liber si uite, cand vin sarbatorile nu am cu ce sa le petrec. dar ma crezi, m-am obisnuit asa am avut multe prietene, nepotrivite toate, si am ajuns la concluzia ca decat prost acompaniat mai bine singura cand ma plictisesc ies cu catelul afaca, m-am dus peste tot prin bucuresti, este prietena mea, sigura
muta-te cu facultatea la bucuresti n-o sa mai stii ca esti singura, o sa regreti zilele cand nu aveai ce face

e bine ca ai macar un catelush eu am avut un pui de pisica numai o zi si deja de a doua zi nu mai vroiam animale in casa, asa ca tot singura sunt

daca eram la bucuresti.... ce mai ieseam cu tine ca imi place la nebunieee sa ma plimb, sa stau de vb, sa dezbat probleme etc. nu sunt genul cu cluburile sau cu iesitul la agatat.
orangina e trista ca nu se simte frumoasa, eu sunt trista ca nu am prieteni etc stiu ca nu exista perfectiunea, sunt constienta, dar totusi.... macar jumatate din ea sa avem fiecare

rosebunny a scris:

heart_breaker a scris:

coraline a scris:

nici eu nu am prietene

Credeam ca sunt singura "ciudata" lasa ca vin la anul la facultate la bucu si poate ne intalnim si punem de-o prietenie.

sunt geloasa 

nu trebuie sa avem o droaie de prieteni ....de fapt prieteni sunt putini restul doar cunostinte /amici parerea mea

rosebunny a scris:

heart_breaker a scris:

coraline a scris:

nici eu nu am prietene

Credeam ca sunt singura "ciudata" lasa ca vin la anul la facultate la bucu si poate ne intalnim si punem de-o prietenie.

sunt geloasa 

nu fii, te chemam si pe tine la bucuresti

pai mailul meu e si id

Mda...cam stiu cum e...cu singura diferenta ca eu am depasit demult si liceul, si facultatea... Culmea, cat timp am fost "la scoala", avand viata ocupata, parca nu mi-a fost asa rau...
Dupa facultate, am stat un an acasa (nici acum vreo 9 ani nu gaseam asa de usor de lucru, pentru ca eu am vrut slujba in domeniul in care ma pregatisem). Atunci am inceput sa pierd legatura cu multe din fostele colege de liceu si facultate, care au plecat din tara, asa ca numarul prietenelor mele s-a redus vertiginos. Daca ar fi sa ma gandesc, am o singura prietena "de cand ma stiu", in rest, cunostinte mai mult sau mai putin pasagere sau interesate.
Cand am gasit in sfarsit de lucru, am crezut ca Dumnezeu a deschis o usa special pentru mine: program super lejer, nu prea multa treaba (nici acum nu ma omor cu lucrul:)) si...in cativa ani am ajuns sa conduc o intreaga institutie... Asta mi-a adus: stres, foarte multe cunostinte interesate de ce puteau obtine de la mine, o gramada de oameni gata sa "ma faca", rugaminti de angajare din partea cunoscutilor, intr-un cuvant: INTERESE! Si eu, care am fost mereu o perfectionista, am facut tot ce putam pentru a fi la inaltimea responsabilitatilor, am renuntat, intr-un fel, la viata mea personala ca sa fiu cea mai buna (mare greseala!!). Asta a condus la altceva: SINGURATATE. Da, mi-am putut face toate poftele, am vazut locuri in lumea asta la care pana acum doar visasem, sunt realizata financiar, asa cum definesc romanii asta (casa, masini, vacante, fara rate la banca...tampenii din astea), dar faptul ca nu prea am cu cine sa impart astea, doare foarte tare.
Barbatii pe care i-am considerat iubiti au sfarsit prin a-mi cere favoruri, vorbe bune si relatii (poate am nimerit eu prost), facandu-mi surpriza sa aiba o "dulceata mica si proaspata" offline, in timp ce eu eram buna la a-i ajuta sa faca bani, pentru ca pot deschide multe usi... Si asta doare, rau de tot, chiar daca am, cum s-ar zice, "pielea tabacita"...
Este adevarat ca nu-s buna gospodina, nu ma pricep sa organizez seri romantice, poate imi lipseste acea "gena de pisiceala" pe care o au, in general, femeile, sunt realista si-mi plac drumurile drepte; am o slujba ok dar o viata goala; sufletul meu e gol, indiferent ce as face...nu pot iubi sau uri pe nimeni, nu ma impresioneaza nici macar o serenada sub balcon, desi realizez cat de dragut sau romantic poate fi un gest...si cel mai rau, nu ma pot bucura de nimic. Nu mai stiu ce sa-mi doresc, nu mai am un ideal oarecare...parca traiesc intr-o gradina superba inconjurata de un zid gros si transparent de gheata, dincolo de care vad restul lumii care iubeste, se bucura, plange si merge mai departe...
Si, problema e ca nu stiu ce sa fac ca sa ies din starea asta...ma pricep sa-i fac pe altii fericiti, sa le implinesc, pe cat posibil, dorintele, dar habar n-am cum sa ma ajut pe mine...