Nu ma mai regasesc ...

nu rezolvarea este sa fi iar copil..si eu am trecut prin asta,eram distrusa,aveamcateva probleme si din astea am facut tragedie,iar mai apoi nu ma mai intelegeam cu nimeni ma uram...am stat cateva zile mai bine zis nopti si m-am gandit la tot ce se intampla,la cum ajunsesem,si dupa 3 nopti asa incare ma gandeam eu...am inceput sa ma uit la lucruri care inainte ma faceau sa ma simt bine,i-am cerut mamei bani si am fost singurica la cumparaturi,m-am schimbat un pic...dar mai apoi dupa ceva timp tot la fel eram in aceeasi stare,nimeni nu ma mai intelegea,si m-am hotarat sa merg la un psihiatru fiindca credeam ca am obosit psihic,obosisem sa ma lupt sa imi fie bine sa fac bine ,dar de fapt numai rau faceam...poate  intelegi prin ce am trecut..si am fost,am vb cu d-nu doctor,mi-a dat nijte pastilutze si ajutandu-ma si de autosugestie ca pastilutele mi-ar facea super bine,cam totul s-a schimbat... desi nu am prieteni,decat pe iubitul meu,si pe mama,ma simt implinita si asa...incerc sa fac cam tot ce imi trece prin cap,incerc sa fiu mai calda,imi acord mai multa atentie,incerc sa nu ma mai supar din orice nimik gandindu-ma ca poate maine nu voi mai fi si in loc sa ma bucur de ceea ce mi-a dat d-zeu ,nu am sa mai am nimk....eu sunt o fire ff romantica,ascult muzica frumoasa (daca vrei iti recomand ceva,poate te vei simtii mai bine)si visez.....visez cum ca sunt pe plaja si e asa frumos,sunt cu iubitul meu,visez ca ma marit cu el:D....si cum imi va fi la serviciu dupa ce term sc....visez si poate tot ce visez acum mi se va implinii intr-o zi....zambeste,nu mai fi irascibila,incearca sa te bucuri de ceea ce esti si ce ai,de iubitul tau,incearca si in drum spre facultate sa iti imaginezi ziua perfecta,mie imposibil sa cred ca nu ai o amica sa iesi la un suc dupa facultate cu ea...fa nijte cumparaturi...te vor ajuta,ai sa vezi....ai incredere in tine:)sper ca ti-am fost cat de ajutor

ma simt slabita din toate punctele de vedere
si cred ca problemele cu facultatea pornesc de la altceva. nu stiu, acolo ma simt stingher, prefer de o mie de ori sa stau in casa, dar sa nu ma plimb toata ziua la facultate... ma simt singura.. da..ok.. ma intalnesc cu o prietena, dar cel mai probabil si ea e cu cineva asadar petrecem 1-2 ore impreuna..si apoi? ziua e lunga... noaptea si asa nu pot dormi..stau mai mereu singura...

in fine... o sa incerc ce ziceti voi.. vroiam si speram sa nu ajung la doctor... nimeni vreodata in tot neamul meu mare.. n-a ajuns la psihiatru cu probleme adolescentine.. as fi probabil o "rusine" ptr ai mei.
multumesc pentru sfaturi

and toti trecem prin stari din astea si eu trec si am trecut, am nopti cand adorm f tarziu cand ma gandesc la lucruri rele, ma dezamagesc prietenii, nici eu nu am prieteni la fac, si pe mine ma respinge lumea, noroc ca ii am pe parintii mei, dar trebuie sa incerci sa uiti si sa stii sa treci peste, trebuie sa fi puternica si sa nute invinovatesti u pt ca te-a inselat pritenul,nu te-a meritat daca te-a inselat....nu incerca sa vezi in tine  lucrurile proaste ci incearca sa vezi partea plina paharului, incearc sa iesi dn starea asta, fa-ti noi prieteni discuta cu parinii tai...si fi optimista si puternica.

Nashira a scris:

psihiatru? acolo sunt dusi nebunii (fara suparare, barbara. tie ti-a priit psihiatrul, dar psihologul ar fi avut acelasi efect). cata vreme poti merge singura, iti trebuie psiholog.  si nu e nici o rusine sa ii calci cabinetul.
si mai mult decat atat, ai nevoie de prieteni.

nu este o rusine psihiatru,la psiholog vb cu el si punct,psihiatru te ajuta cand ai caderi nervoase,oboseli psihice,ce rusine vedeti voi in asta??? si acel doctor mi-a spus ca multe adolescente vin la el,fiindca nu se mai regaseau si devenisera carpe de sters pe jos,la mn nu a fost asa,eu sunt o fire mai emotiva ma consum si cand vad un caine bolnav si dasta am ajuns sa obosesc,nu ma mai puteam odihni etc...si sincer acolo nu merg doar oameni in camasa de fortza si si oameni normali care sunt constienti de supararile lor si vor sa se rezolve...si fara suparare daca vi se pare deplasat ramaneti asa cu depresia voastra,pe mn mau ajutat ff mult acele pastilutze sunt pt studenti,sunt numai din plante,ma ajuta,nu ma vindeca fiindca n-am de ce...deci sincer nu ma ganditi ca daca mergi la psihiatru esti nebun sau sa-ti fie rusine ca nu-i asa,am fost si la psiholoc nashira acum vreun an,imi murise un coleg si ..nu mi-a facut absolut nimik psoholoaga doar ma asculta pe mine atat....atat....si e o psiholoaga de apare si la tv....eu una m-am simtit bn ca am fost la acel psihiatru fiindca e cel mai indicat cand ai astfel de stari,e oboseala psihica m-ai ales daca nu ai un stil de viata santos odihnitor...parerea mea;)

Scumpa and, am citit si eu mesajul tau... nu e nici o rusine sa mergi la psiholog, mai ales daca poti ''transfera'' parti din tine asupra lui si sa te ajute sa le ''prelucrezi'' spre binele si confortul tau psihic... ceea ce spui - ca ai impresia ca toti te resping, ca te invinovatesti si te simti groaznic in propiul corp, ca te urasti pt fiecare linie inestetica - astea toate sunt lucruri care nu ajuta, ba mai mult, iti creaza un sentiment de vina nesanatoasa. Vinovatia asta nesanatoasa iti creaza o stare proasta in aproape orice faci, deoarece, desigur, puteai sa faci mai bine, nu?? Dar stii ce se intampla? Nevoia ta de a fi perfecta - repet, nevoia ta, nu a altora - te determina sa nu mai accepti riscuri si iti limiteaza creativitatea, si, mai mult, te face sa fii pusa pe scandal, asa cum spui, te poate determina sa fii hipersensibila la criticile altora chiar si cand nu e cazul. Si in ce te schimbi? Intr-o fortareata pregatita pt asediu, nu? Si dupa cum te-ai caracterizat 'pusa pe scandal' - inteleg ca aveai mai mereu momente de furie, ai ajuns sa fii incapabila sa te ierti pe tine sau pe altii, si uite cum ai ajuns prizoniera vinovatiei si a resentimentelor
Poate am inteles gresit, dar spuneai ca tocmai comportamentul asta l-a determinat pe iubitul tau sa te insele...nicidecum hainele tale...a, ca tu consideri ca ai fi putut sa porti haine mai frumoase, asta-i cu totul altceva, desi, intr-adevar, majoritatea barbatilor sunt mai mult vizuali si apreciaza in primul rand imaginea. Dar si o imagine placuta poate sa ascunda un ''balaur'' mai mic sau mai mare - atunci ce faci? Cui mai folosesc hainele frumoase? Doar sa-l pacalim pe cel de langa noi? Parca nu suna bine, mai ales pe termen lung, cand de fapt te minti pe tine, si nu pe ceilalti. Si mastile astea pe care le punem (uneori constient, alteori inconstient...), incercand sa fim altfel decat suntem (sindromul ''impostorului'' in psihologie) te fac  sa iti definesti propria valoare in functie de ceea ce faci, si nu in functie de cine esti tu, si ajungi sa fii ''un om care face'', in loc de ''un om care este''.

Mai spui ca ai fi vrut sa fi ''alta persoana'' - draga and, de unde devalorizarea asta? tu ai valoarea ta, individuala,unica, pe care nu o poate contesta nimeni. uita-te sincer in sufletul tau si vei gasi acolo tot ce ai nevoie pentru a merge mai departe, totul se afla deja in tine, nu trebuie decat sa gasesti poarta catre tine insuti - de obicei, ''poarta catre tine insuti'' cum imi place mie sa spun, e tocmai cel de langa noi, dar care, totusi, s-ar putea sa nu fie decat un ''trecator'' prin viata noastra,dar cel mai bine te face sa te cunosti cel pe care-l simti (repet, simti) ca este suflet-pereche, dar pentru a-l intalni trebuie sa fii chiar pregatit; si daca persoana de langa tine te-a inselat / asta-i doar asa, un termen, inseamna ca sinele tau l-a indepartat de tine, poate doar pt moment, sau poate tocmai pentru ca nu intotdeauna ceea ce ne dorim este si ce ne trebuie intr-adevar pentru evolutie. Revenind la valoare - tu nu esti aici, pe pamant, pentru  a trai pt a implini asteptarile cuiva, propria ta viata iti apartine si pentru multi dintre noi, asta e chiar o responsabilitate ... inspaimantatoare...

Gandirea pesimista care iti atrage toate elementele astea negative este un semn clar de vinovatie nesanatoasa si iti va intari sentimentul de neajutorare, anxietatea se instaleaza incet,incet, dar sigur, si atunci ce-o sa faci?

Sunt convinsa ca oricum faci tot ce poti ca sa ascunzi toate astea sub un zambet, dar, in final, corpul tau te tradeaza, care poate deveni un teren bun pentru unele boli (hipertensiune, migrene etc.) - deocamdata ''unghiile nu mai cresc'' spui tu...

Din ce spui, ca vrei sa fii copil din nou (oare nu asta am vrea toti?...), inteleg ca e posibil totusi sa retraiesti drama copilului interior, adevaratul Sine, miezul Divin al personalitatii tale, care acum s-a ascuns sub ''instructiunile'' primite in timp despre cum sa actionam pentru a fi iubiti.
De ce te simti fara valoare? Ti-ai pus intrebarea asta? Stiu, poate fi greu sa gasesti raspunsul, poti avea nevoie de ajutor in gasirea unor raspunsuri. Dar ia mai gandeste-te un pic - ce te ingrijoreaza mai mult? ce cred altii despre tine sau despre ceea ce faci de fapt?  E posibil ca pe fondul asta sa nu poti observa ca reactiile altora sunt de fapt doar idei, si nu acuzatii. In psihologie asta se cheama atasament fata de lauda/blam si inseamna ca le-ai acordat altora puterea de a-ti determina valoarea.

Sindromul asta de ''lipsa-de-pofta-de-viata'' seamana cu o renuntare si te poate marca intr-adevar pe termen lung.
Spui ca ai fi putut ''sa fii mai amabila, mai putin pusa pe scandal, mai atragatoare, si nu ai mai fi fost inselata''. intreaba-te ce anume din comportamentul celorlalti te-a determinat sa fii reactiva si de ce ai fost inselata? in general, functionam pe baza proiectiilor, de obieci ce dai din tine tot aia primesti, la un anumit nivel, ceea ce respingi ca existent in tine (un defect, de exemplu), inconstient il ''lipesti'' celor din jurul tau, il atribui lor si apoi prin mecanismul de proiectie ei chiar ajung la o identificare proiectiva cu ceea ce simti/crezi despre ei. Evident ca totul se intampla la nivel inconstient si tocmai de aceea e foarte important sa inveti sa te cunosti asa cum esti, sa accepti si latura ta mai putin buna - hai sa zicem negativa - si sa transformi acele ''defecte'' in opusul lor, adica in ''calitati''.

Uite, spunei ca parca toti din jurul tau te resping - dar sentimentul asta poate veni din faptul ca in primul rand relatia ta cu tine a devenit tensionata, un efect secundar al rusinii este micsorarea capacitatii de auto-apreciere; senzatia profunda de nemultumire care insoteste rusinea este prea mare pt a putea fi suportata in mod constient si atunci oamenii dezvolta mecanisme psihologice de aparare pt a se proteja de auto-critica - si de exemplu, mania , este de cele mai multe ori prea infricosatoare (nu am gasit alt cuvant) pt a o putea recunoaste si tindem sa o proiectam in exterior si ii vedem pe ceilalti ca fiind acuzatori, suparati, agresivi, nedrepti, critici, etc. Gandindu-ne la noi ca victime ale celorlalti, putem nega realitatatea conform careia suntem de fapt propriile noastre victime... Trebuie deci sa fim constienti, pentru a nu cadea in capcana asta.

Toate momenttele dureroase prin care trecem prin viata sunt ''dureri de evolutie'' de fapt si totul te ajuta sa ''cresti'',chiar daca pe moment totul pare de neindurat. Partea buna a vinei pe careti-o atribui este ca vina te invata foarte multe lucruri: iti releva consecintele emotionale ale comportamentelor daunatoare, ajutandu-ti constiinta sa creasca.

Tu singura trebuie (urasc ''trebuie'' asta, dar aici chiar trebuie) sa te uiti cu sinceritate in sufletul tau, si doar asa te poti vindeca de vina asta nesanatoasa, de respectul redus fata de sine si asta incepe cu dorinta ta de a deveni constienta, de a fi cinstita in ceea ce priveste sentimentele si gandurile proprii; uite, daca te ajuta, cativa pasi, pentru respectarea Sine-lui:
- sa gandesti independent, sa ai curajul asumarii propiilor perceptii si judecati;
-sa cunosti nu numai ce gandesti, dar si ceea ce simti, ce doresti, de ce ai nevoie, ce te face sa suferi, ce te sperie sau ce te supara - si de a accepta dreptul tau de a trai astfel de sentimente (aminteste-ti ca sentimentele au fiecare polaritatea lor iubire-ura, de exemplu)
-sa ai o atitudine de autoacceptare - sa accepti ceea ce esti, asa cum esti, fara a te pedepsi, fara sa te prefaci in aprecierea propriei persoane care te va face sa te pacalesti pe tine sau pe altii
- a respecta sinele mai inseamna sa refuzi sa accepti o vina pe care poate nu o meriti si sa faci tot ce e posibil sa corectezi vina pe care e posibil sa o fi meritat

Sa fii in contact cu Sinele tau mai inseamna si sa iti constientizezi ''umbra'', adica acea parte din noi pe care o negam, nu o acceptam dar care iese la suprafata chiar cand nu te astepti. Umbra asta e de fapt ''sacul'' mare pe care il tragem dupa noi prin viata si contine de obicei cam tot ce au reusit altii sa reprime la noi (ce nu le-a placut parintilor  la noi, lucruri considerate in general neacceptate de mediu - cu toate ca vocea noastra interioara ne indeamna sa le facem, nu sa le evitam...) dar si impulsuri sau emotii naturale de care ne-a fost vreodata rusine. Umbra contine toata energia vitala a copilului interior si care a fost catalogata de altii drept revolta, sexualitate, emotie etc. - si chiar nevoia de odihna, de visare cu ochii deschisi, care este posibil sa fi fost criticate si catalogate de catre altii drept lene... Sacul personal al fiecaruia contine un amestec diferit de ''fructe interzise'', desi uneori putem avea o umbra comuna cu alte persoane

Plangi, te simti epuizata, si energia ta psihica variaza in functie de starea ta mentala.De obicei, avem mai multa energie de rezerva, decat folosim. Dar unde se afla ea depozitata? Carl Jung spunea sa o cautam in partile din noi pe care le-am renegat si le-am oferit celor din jur, dar pe care ei nu le-au vrut; noi am luat acele daruri si le-am ascuns in ceea ce tot Jung a denumit ''umbra''. Reintrand in posesia umbrei, vom capata energia de care avem nevoie pt a porni calatoria de redescoperire a Sinelui. Cresterea, aut-cunoasterea prin care treci, desi tu poate nu o iei asa,, te va ajuta sa scoti Sinele din ''sac'' la timp, pentru ca mai tarziu e posibil sa fie ..prea tarziu. Sinele se duce in ''sac'' si apoi pierdem tot restul vietii incercand sa ne ''extragem'' inapoi din sac.

Dincolo de toate astea, incearca sa treci in revista cateva raspunsuri la cateva intrebari, poate te ajuta: Cine esti? Cine credeai ca esti? si De ce ai crezut ca esti altcineva?

Iti face bine sa iesi cu prietenele tale, dar incearca sa nu fugi de tine prea mult, pentru ca daca nu-ti vei da timp sa te cunosti si prin prisma despartirii de iubitul tau (cel putin asa am inteles din mesajul tau), vei ajunge sa repeti aceleasi tipare care te vor duce in aceleasi situatii. Si tocmai asta nu ar fi de dorit....

Am scris atat de mult, sper sa nu primesc warn, randurile astea poate te vor ajuta, poate nu, asta doar tu poti sa stii...
O mica povestioara:

“O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
-Cine esti? a intrebat-o o Voce.
-Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
-Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
-Sunt mama a patru copii.
-Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
-Sunt invatatoare.
-Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.

Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: „Cine esti tu?”
-Sunt crestina.
-Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu.
-Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani.
-Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.

In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat.

Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic - caci asa se nasc lacomiile si ambitiile; nu sa fiti cutare si cutare - caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.”

Si tu, cel/cea care citesti aceste randuri… cine esti TU?

Cu drag,
Mona

am descoperit site=ul asta acum cateva luni si in accesez in fiecare zi si ma documentez si invatz din greselile sau din posturile altora . dar vreau sa va spun k de abia azi am descoperit k acest site m-a ajutat cu adevarat , am descoperit k nu sunt singura tanara (adolescenta) depresiva si k nu sunt singura care se simte singura si k nu sunt singura care are stari de anxietate si etc
desi suntem diferite unele de altele in esenta avem aceleasi trairi si aceleasi emotii si aceleasi temeri . desi pare morbid , m-am bucurat cand am vazut k sunt si alte fete care au stari depresive (intelegeti voi ce vreau sa spun )
Eu ma ghidez (daca pot spune asa) in viata dupa legea balantei : dupa o perioada rea vine una buna . intotdeauna e asa , viata e o repetare perpetuua a acestor 2 stari .
fiti tari fetelor pt . ca Dumnezeu este acolo sus , si chiar daca nu credeti in El , El tot va iubeste si va vegheaza .
o zi buna

ce curios...si eu trec prin asta acum....