MAMA NOASTRA :)-3

ralluka a scris:

eu prefer sa i9i multumesc personal...aici s'asa nu vede...

si eu

iar am citit topicul asta si mam intristat off si ma gandesc ca probabil peste nu foarte mult timp nu o sa mai pot sa ii spun lui mami meu in fiecare zi ca o iubesc si ca este viata mea
doctorii i-au mai dat 6 luni de viata si eu nu pot sa fac nimic ma simt atat de vinovata.....
ce o sa fac cand o sa vina momentul???

multumesc ralluka   putere nu stiu de unde mai am ... eu totusi am speranta ca se va face bine .....dar am sentimentul asta de vinovatie care ma termina psihic si cred ca odata si odata o sa clachez

chestia asta am facut-o deja ralluka am fost la clinici ptr tratamente naturiste am fost la nus tiu cati doctori sa mai cer o parere sunt mereu alaturi de ea o incurajez a pup o iubesc in fiecare zi dar vezi tu cand va si ma gandesc ca e posibil ca maine sa nu mai fie atunci intervine sentimentul de vinovatie de ce nu pot eu sa o ajut sa o fac eu bine .... nu stiu daca chiar am facut tot ce mia stat in putinta....am incredere ca se va face bine dra cand toti doctorii imi spun : nu numai e nimic de facut da-i morfina si cu alte cuvinte asteapta sa moara atunci imi vine sa urlu

anytza a scris:

iar am citit topicul asta si mam intristat off si ma gandesc ca probabil peste nu foarte mult timp nu o sa mai pot sa ii spun lui mami meu in fiecare zi ca o iubesc si ca este viata mea
doctorii i-au mai dat 6 luni de viata si eu nu pot sa fac nimic ma simt atat de vinovata.....
ce o sa fac cand o sa vina momentul???

si eu m-am intristat putin cand am vazut acest topic...mama a murit acum 8 ani( mi-e greu sa  cred ca atrecut atata timp) aveam 18 ani...ea era totul pt mine
iar o prietena de-a mea draga a murit, insarcinata in luna a 6 din cauza rujeolei...
asa ca...mama este sfanta...ca te cicaleste, sau nu te lasa cu iubitul este una singura, si macar pt ca ti-a dat viata ar trebui sa-i multumesti macar o data

anyta....este greu...f greu...eu mi-am canalizat energia in facultate si dupa patru ani am clacat de durere...era viata mea, mama...dar ce pot sa-ti spun este ca trebuie sa incerci sa iei situatia asa cum este...nu-i arata ca suferi..va suferi mai mult...fii mereu zambitoare...sa-i faci toate poftele sa o ajuti sa plece cu inima mai usoara...este dureros...

anytza a scris:

chestia asta am facut-o deja ralluka am fost la clinici ptr tratamente naturiste am fost la nus tiu cati doctori sa mai cer o parere sunt mereu alaturi de ea o incurajez a pup o iubesc in fiecare zi dar vezi tu cand va si ma gandesc ca e posibil ca maine sa nu mai fie atunci intervine sentimentul de vinovatie de ce nu pot eu sa o ajut sa o fac eu bine .... nu stiu daca chiar am facut tot ce mia stat in putinta....am incredere ca se va face bine dra cand toti doctorii imi spun : nu numai e nimic de facut da-i morfina si cu alte cuvinte asteapta sa moara atunci imi vine sa urlu

Offf! Stiu cum e! Mama mea a murit de cancer chiar in ziua in care am implinit eu 20 de ani...se face un an si jumatate de atunci... Nici nu-mi vine sa cred! Parca vorbesc de altcineva, nu de mine! Noi nu am incercat chiar totul! Gandul asta ma chinuie cel mai tare acum! Poate daca am fi incercat si naturiste...dar nu a mai putut sa lupte...nu a mai vrut sa lupte! La un moment dat, plangand, se ruga de tatal meu sa ii dea pastile...sa moara... De curand am aflat ca la un moment dat, tatal meu a vrut sa ii dea pastile, sa ia si el si sa moara imbratisati...dar s-au gandit la mine, la fratele meu... Ma gandesc ca as fi putut sa ii pierd pe amandoi! Ar fi fost niste lasi!

A dus o lupta groaznica, dureri insuportabile...si timp de 5 luni de zile nu a mancat absolut nimic...nici perfuzii nu putea sa suporte...atat de slabita era. A ajutat-o poate morfina sa mai uite de durere...in ultimele ei zile nici nu ne mai cunostea! Dar isi dorea atat de mult moartea incat a venit probabil ca o binecuvantare pentru ea! Mi-am dat seama ca eram egoista dorindu-mi-o in viata, chiar si asa chinuita. Nu pot sa spun ca m-am impacat cu ideea, dar am inteles...

Acum stiu ca e undeva sus, ca ma iubeste enorm si ca are grija de mine!

dulcik21 nici nu stiu ce sa iti spun cum sa te incurajez sau....imi pare rau ptr mami tau ma gandesc cu groaza ca daca vine momentul eu nu o sa reusesc sa trec de chestia asta mai ales ca e mami meu deci io am fost crescuta fara tata decat cu mami si bunica si nu concep asa ceva adica , k mami meu sa nu mai fie ( acum am inceput si noi sa ii dam naturiste si cu ajutorul lui d-zeu poate se va simti mai bine
refuz sa ma impac cu ideea ca asta e si nu mai pot sa fac nimic ptr ea ...

Dumnezeu sa-i tina sanatosi pe ai mei parinti...ii iubesc mult...si multa sanatate si parintilor vostri, iar pentru voi fetelor care ati pierdut un parinte...imi pare tare rau, va pup si sunt alaturi de voi, sunteti niste fete incredibil de puternice!!

Ii multumesc lui mama pt. ca a stiut sa fie o mama in adevaratul sens al cuvantului. A avut grija de tata si nu l-a lasat singur nici cand el a alungat-o,a fost puternica si atunci cand s-a intors cu un sot in sicriu inapoi acasa, a avut grija de 2 copii dintr-o pensie de kkt  , o iubesc pt. ca stie sa faca inshpe oale cu mancare din cativa banuti ( pe cand eu nustiu nicioadata pe ce dau banii ca mai mereu am frigiderul gol si tre sa fac comanda ), m-a educat sa fiu integra si sa imi apar principiile. Si mi-a aratat ce inseamna sa ai o familie care sa te sustina oricand.
E cea mai puternica persoana pe care o cunosc si o admir si o iubesc si daca doamne fereste ar muri, ar lua cu ea parte din inima mea.