Iubire si la bine si la rau ...-2

normal ca as ramane langa el. nu imi sta in fire sa il las la suferinta. il iubesc prea mult. si cum el m`a ajutat cand am avut nevoie si eu o sa il ajut mereu. dar sper sa ne ocroteasca Dumnezeu de rele.

pink_butterfly a scris:

vreau si eu pe cineva pentru care sa fiu dispusa sa fac asta...cineva care sa merite cu adevarat...si care sa imi fie alaturi oricand neconditionat

as ramane langa el 

as ramane langa el orice s'ar intampla

micanarcisa a scris:

avand in vedere ca impreuna cu sotul meu am trecut prin cancer testicular in ultima faza si care apoi s-a tratat cred ca spune tot...de 8 ani casatoriti plus 4 inainte...nu as putea sa am o viata normala la gandul ca l-am lasat la suferinta...oricum nu am cum..nu-i firea mea sa fiu asa

chiar ca spune tot faptul ca ai fost alaturi de el,micanarcissa,si e ceva de admirat.multa lume cand aude de "rau" se gandeste la o banala raceala sau un examen picat...da'i mult mai mult decat atat,poate fi un accident cu urmari pe viata sau o boala incurabila.
pot sa spun cu mana pe inima ca intr'o astfel de situatie i'as fi alaturi indiferent!!!  de situatie,dar sper ca viata sa nu ma puna la astfel de incercari pt k ne iubim prea mult si n'ar fi corect....nici nu vreau sa ma gandesc la o asemenea posibilitate.

Wildhoney a scris:

andrutza a scris:

categoric...pai cred ca asta inseamna sa iubesti pe cineva. Atunci cand trece printr-o situatie grava cand sufera trebuie sa ii fiu alaturi. Practic un om are nevoie de persoana iubita in momentele mai complicate din viata. Iubirea adevarata se vede in momentele dificiale ale vietii.

Subscriu la fiecare cuvant andru

asta e de fapt iubirea, sa fii langa persoana iubita, la bine si la rau......adica am stat atata impreuna, am impartit mancarea, patul, am impartit viata insasi....si cand lui i se intampla o nenorocire (Doamne fereste!!!), eu sa-i intorc spatele???pai inseamna c-am fost o parsiva tot timpul de dinainte de nenorocire....categoric, as ramane langa el....

Categoric iubirea isi arata adevarata intensitate atunci cand e vorba de conditii mai putin "prielnice" insa cel mai bine pot raspunde la aceasta intrebare numai fetele care chiar au trecut printr-un necaz de acest gen.
pentru ca intrebarea nu se refera la prima luna dupa accident, de exemplu.. e vorba de o viata pe care tre sa o petreci cu un om schilodit ( e doar exemplul de fata ) si implicatiile sunt enorme si deosebit de grave si nu pot fi prevazute atata timp cat nu sunt traite.
Si eu zic ca pentru persoana pe care o iubesc sunt in stare sa renunt la mine... insa, cum e vorba aia romaneasca "nimic nu e sigur in viata asta, in afara de moarte"... asa ca, nu se stie niciodata

si eu ziceam la un moment dat ca da, as ramane, no matter what! dar nu am reusit sa raman atunci cand a fost cazul si nu regret! poate voi cunoaste la un moment dat o persoana pentru care voi considera ca merita sa raman in orice situatie, sau poate nu...

Acum, ipotetic vorbind, toate spunem ca da, am ramane langa ei no matter what...dar cand esti pusa in fata faptului implinit, e cu totul altceva. Nu stiu cate dintre noi, femei tinere de 20 de ani, ar fi atat de altruiste incat sa-si lege viata de o persoana cu probleme de sanatate/handicap locomotoriu sau altceva. Nu stiu cate ar fi gata sa se dedice trup si siflet, sa-si petreaca tot restul vietii ingrijind pe cel de langa ele. Cand ai 35-40 de ani si ai deja o familie cu el, e normal sa se intample asa, pentru ca e alta varsta, alta experienta, alta mentalitate. Dar acum, e destul de relativ, e ca la intrebarea aia cu cati parteneri ati avut pana acum: unul si asa va ramane. N-ai de unde sa stii...

eu cu mana pe inima spun ca as ramane indiferent de situatie si de varsta mea. pentru el traiesc, respir... nu as putea sa-l las. sa aiba nevoie de mine si eu sa plec? NICIODATA!