Relatie de viitor-2

mersi skumpi 

Am sa incerc sa ma bucur de ce am, si sa ma gandesc si la ceva surprize

nicolle_rox a scris:

danny a scris:

Poate multe nu o sa fiti de acord cu mine, insa eu stau si ma uit si in jurul meu: majoritatea casniciilor fericite nu au fost intemeiate la 21 de ani!...ci numai dupa destule relatii grele esuata, ca sa nu zic uneori chiar casnicii. Vad oameni fericiti, care s-au casatorit in schimb pe la aproape 30 de ani..si ei sunt cu adevarat fericiti...daca ma uit in cealalta parte vad doar casnicii chinuite, in ochiii sotilor nu vezi nici o urma de fericire...poate doar una de "ochii lumii" - la fel cunosc cazuri in care cupluri formate pe la varsta mea, au divortat pe motiv ca "au simtit ca nu si-au trait viata"...ce sa mai zici la o asha explicatie? cel mult poti sa ii intelegi pe cei in cauza si sa luam aminte

Eu am 25 de ani, el 28 si suntem impreuna de 6 ani, casatoriti de 2... Nu suntem un cuplu perfect, nici cel mai fericit din lume....dar ne iubim si vrem sa facem lucrurile sa mearga...pentru ca avem incredere in celalalt ca e "the one for me"... am crescut amandoi impreuna, daca pot spune asa... nu stiu ce se va intampla in viitor, dar eu zic ca si astfel de casnicii pot avea un happy end... nu ne-am aruncat cu capul inainte sa facem pasul asta, am asteptat sa ne cunoastem bine si sa fim cat de cat pe picioarele noastre....
Pe de alta parte, cunosc multe cupluri formate "in their 30's " care, desi au rezistat sau rezista in continuare, nu sunt fericite...

E foarte frumos cum ai spus-o " ...dar ne iubim si vrem sa facem lucrurile sa mearga". Stiu si eu ca iubirea nu e destula, cel putin am intalnit destule cazuri in care asa a fost. Cu toate acestea, daca nu exista iubirea, atunci n-o sa existe nici vointa sa mergem inainte. Si pentru ca citeam intr-un topic mai demult ca cineva spunea ca si-ar dori sa fie ca la inceput, cu fluturasii si cu tot misterul despre celalat, si mie mi-ar placea la fel; dar prefer, totusi, stabilitatea fara " indragosteala" , chiar daca dragostea devine sinonima cu respectul, increderea, si de ce nu, obisnuinta (sau poate nu e asa, dar pe mine nu m-ar deranja sa fie asa).

Multa fericire va doresc!  

o relatie de viitor se realizeaza cand amandoi sunt PREZENTI clipa de clipa. si cand amandoi stiu sa pretuiasca prezentul si fiecare clipa, mai buna sau mai rea

space cam asa suntem si noi, stam impreuna de 4 luni si in ultima perioada,recunosc, ne certam mai des, din nimicuri, mai mult pe treburi casnice, eu vreau sa facem, el nu si tot asa... cand l'am intrebat dc i se par k se degradeaza relatia in vreun mod...el mi'a spus k astea,certurile, discutiile in contradictoriu, sunt sarea si piperul am ramas placut surprinsa, k pe vremuri cand stateam fiecare la casa lui, nu ne ciondaneam chiar asa des din nimicuri... nu pot sa zic k vai cate certuri avem, dar ne botosim asa aiurea si toate astea se finalizeaza cu o ventuza de sarut si declaratii deochiate

Mare dreptate aveti fetelor...In teorie totul pare simplu, dar mi-e greu pe moment sa-mi amintesc toate lucrurile astea. Fiind cea mai lunga relatie a mea de pana acum, credeam ca am invatat foarte multe, dar se pare ca inca mai am muuuuult de invatat.

Scriu aici pentru ca este un mai vechi topic deschis de mine, iar in momentul asta am o stare destul de amara si, probabil din vina mea, nu mai am prieteni cu care sa vorbesc despre lucrurile astea.

Cred ca problema mea- sau ceea ce consider eu ca e o problema- suna ca si cand as fi o fata prostuta de clasa a 5-a, sau un copil rasfatat care are nevoie de atentie.
Dar adevarul e ca in ultimul timp nu-mi mai acorda atentie. Desi amandoi suntem in vacanta, in ultima saptamana ne-am vazut de doua ori. E drept, am fost racita, dar acum mi-a trecut si tot nu ne-am vazut. Parca intotdeauna e altceva...ba se duce cu baietii la meci, ba vine nu stiu ce prieten pe la el. Sa se duca unde vrea, m-am gandit pana acum, doar n-o sa-l tin legat langa mine! Dar gluma se ingroasa si vorbim din ce in ce mai putin. Inainte aproape tot timpul ma cauta cand intra pe messenger, ma suna in fiecare seara. Acum, nici vorba. Mi se pare ca eu trebuie sa trag de el sa ne intalnim si parca o face din obligatie, doar pentru ca nu ne-am mai vazut de cateva zile, si nu pentru ca i-ar fi dor de mine, sau ca i-ar face placere.

Starea asta amara pe care o simt in momentul asta este, cred, datorata faptului ca simt ca-l pierd. Poate (si sper ca e) doar un sentiment de-al meu, e doar o impresie, dar de obicei ceea ce simti nu te inseala in cazurile de genul acesta. Nu zic ca ne vom desparti maine sau poimaine pentru ca eu am nevoie de atentie, dar parca am pornit pe o panta in jos, si tare as vrea sa stiu ce sa fac.

I-am scris un mesaj in care i-am spus ca ma deranjeaza ca mi-a zis ca nici azi nu ne vedem acum vreo 2 ore (cand am vazut ca nu e chip sa ne intalnim). Nici nu s-a obosit sa-mi raspunda. Inainte isi facea planuri cu ceilalti dupa ce ne faceam noi planuri. Acum e invers, isi face tot felul de planuri si daca eu mai incap, atunci bine. Daca nu, lasa ca proasta poate sa astepte pana maine...

Nu vreau sa-l fortez sa vrea sa ne vedem, vreau sa-l fac sa-i fie dor de mine. Sa vrea sa ma vada.

da ...trebuie spus ce nu iti convine...sa vezi ce zice si el , de ce se comporta asa...poate isi da seama ca greseste si isi revizuieste comportamnetul ..sper sa fie bine

Eu incerc sa-i dau cat mai multa libertate si pana astazi am incercat sa nu-i zic cum ca m-ar deranja ca de mine nu mai are timp. Cand m-a sunat dupa vreo 2 zile in care n-am vorbit aproape deloc, am vorbit perfect normal ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Eu nu l-am cautat si de acum nu o sa-l mai caut, dar din experienta de saptamana trecuta, ceva imi spune ca el ma va cauta cand isi mai aminteste si de mine, si se va astepta ca totul sa fie ok.

Intotdeauna l-am apreciat pentru deschiderea lui spre comunicare. Eu eram cea care se inchidea, el vroia sa discutam tot, el nu pleca niciodata dramatic cum faceam eu, din contra, stateam la vorbe la nesfarsit pana ne impacam. Ceea ce am realizat acum, din pacate, este ca desi ma asculta intotdeauna si imi respecta parerea, lui ii placea sa discute doar ca sa incerce sa ma convinga ca e asa cum spune el. De multe ori- recunosc- avea dreptate. Insa cand ma gandesc ca va trebui sa deschid o discutie cu el pe tema asta parca ma gandesc ca as vorbi cu un perete. Ma va asculta (insa nu cu aceeasi rabdare ca la inceput, s-a mai schimbat si e mai repezit), insa va incerca sa ma convinga ca nu e nicio problema, ca exagerez eu pana cand eu voi ceda. Been there, done that. Iar cand ii zic ca as vrea sa-mi arate mai multe ca tine la mine, el zice un " Biiiiiiiiiiine" din acela sarcastico-comic, din care eu deduc ca gandeste " e femeie, habar n-are ce vorbeste, ce tandreturi, ce gesturi frumoase? "

Ciudat lucru, nu simt ca ma apreciaza, desi ma gandesc ca asa o fi. Sau asa era. Din contra, parca ma face sa vad ce-i mai rau la mine decat ce-i bun.

Daca voi vrea sa vorbesc cu el, va trebui sa ma inarmez cu multa rabdare. Si cu un cutit, ca presimt ca ma va enerva cu stilul lui nonsalant si cu atitudinea aceea ca el are intotdeauna dreptate.

Ultima oara a fost editat de space (2009-07-16 18:24:36)

El are tendinta sa fie mai neglijent, recunosc. Si stiu ca in momentul asta nu gandeste ca mine, adica cu siguranta nu dramatizeaza cum fac eu. El va considera ca nu a facut nimic gresit si va merge cu ideea asta pana in panzele albe. Iar daca-i zic ca nu ma simt iubita si apreciata, va zice ca sunt prostii de ale mele. Mi-e ciuda ca faptul ca eu nu l-am cautat nu l-a facut sa vina el sa ma caute (zic asa, mai intens) sau sa-i fie dor de mine, parca s-a indepartat si el.

Parca intre noi s-a pus un zid, si nu stiu din ce cauza. Incep sa am regrete pentru toate momentele cand n-am stiut cum sa ma port, am fost geloasa sau prostuta, pur si simplu nu stiam cum trebuie sa actionez, dar in timp cred ca am invatat. Incerc sa gandesc cat mai rational si sa fiu cu capul pe umeri, dar in unele momente parca ma pierd, si mi-e teama ca toate acestea sa nu fi stirbit, rand pe rand, din frumusetea relatiei noastre.

Eu nu-l mai caut. Insa cand ma va cauta el, nu stiu cum sa reactionez. Andrulina, tu ai spus sa vorbesc calm cu el, dar mi-e ca imi voi pierde firea cand va veni cu aceleasi texte ca totul e ok. Cateodata ma intreb cum poate fi asa de rece...

Ultima oara a fost editat de space (2009-07-16 18:47:01)