Chestiuni enervante in cuplu

Moira, din ce ne-ai povestit tu, esti pe cale sa devii una dintre acele femei despre care povestesti la inceput. In nici un caz  nu trebuuie sa te conformezi, ci sa fii tu, sa-ti spui punctul de vedere!
Eu nu sunt de acord ca femeile sunt egale cu barbatii, ca sunt 2 jumatati ale unui intreg. Mie imi place ca el sa fie atent, sa-mi aduca flori, iar eu sa il alint cu ceva bun de mancare. Nu o sa am niciodata pretentia ca el sa gateasca, iar eu sa repar instalatia electrica! Dar de aici si pana a-ti pierde cu totul personalitatea si sa devii un accesoriu e cale lunga.

Bafta!

andrulina a scris:

barbati care stiu sa faca o femeie sa se simta in al 9-lea cer exista si care stiu sa o puna in valoare sa o ajute mereu.

asta depinde in primul rand de femeie, de respectul pe care ea insasi il are pentru sine, impunandu-l astfel si barbatului de langa ea; o femeie ce se respecta si stie cat valoreaza nu va fi carpa unui barbat
(si recirpoca este valabila, s-au mai vazut cazuri )

daca  nu te simti implinita cu el chiar nu merita sa stai cu el si mai ales sa te casatoresti..si de schimbat complet nu poti sa il schimbi daca are aceasta mentalitate..  nici eu nu suport comoprtamentul asta la barbati.. si ma gandesc deseori la asta si urmaresc orice gest nelalorcul lui al sotului meu caci si el a crescut intr-un mediu asemanataor.. adica tatal lui isi da f multa importanta si isi trateaza sotia tot asa uneori.. si m-a ranit o data de fata cu sora lui si nici acu nu i-am iertat-o desi a realizat ca a gresit si si-a cerut iertare si chiar nu are aceasta mentalitate ci dimpotriva..
e foarte bine ca realizezi lucrurile astea cum ai zis si tu multe femei nu isi dau seama si gasesc scuze si se complaca... asa ca cel mai bine e sa nu faci si tu la fel.. asta nu e iubire.. iubirea inseamna respect!

Eu de fiecare data cand aveam un prieten si imi puneam intrebari de genul si simteam ca ceva e in neregula, dupa un timp ne desparteam! Acum sunt cu un "el" cu care ma simt implinita si mi-am gasit si linistea.
cum s-a spus si mai devreme, barbatii nu trebuie sa conduca totul, trebuie sa invete sa imparta viata..  el a spus ca daca nu ii faci copii pana la 30 de ani nu te mai iubeste, poate sa spuna oricand..ca el s-a plictisit. Practic, iti impune modul lui de viata!! Trebuie sa ai si tu ceva de spus. Incearca sa vorbesti cu el, poate isi da seama ca greseste si poate o sa incerce sa isi schimbe comportamnetul. Eu in locul tau nu m-as casatori curand. viata e grea, e mdificil sa gasesti perechea care sa se potriveasca, dar decat sa joci mereu dupa cum ti se canta..

moira, asculta ce scriu fetele astea aici , au mare dreptate: iubirea nu e totul !!! in primul rand conteaza respectul, intelegerea si nu in ultimul rand increderea! daca de acum iti zice asa.........cum te vezi cu el pe mai departe? In primul rand respecta-te tu pe tine insati si nu-i permite sa-ti impuna el ce sa faci! si nu uita : " barbatul trebuie sa faca femeia sa se simta mica"

Merci pentru interes si raspunsuri.

Vreau sa detaliez putin incercand sa fiu cat mai obiectiva. Neincrederea asta a mea provine din mai multe surse:

1. experienta familiala: parintii mei au o casnicie pot spune...multumitoare.
Au fost probleme cu soacra mamei mele (certuri lungi si dese pe diverse teme). Tatal meu fiind "mamos" , a trecut destul timp pana sa-i ia apararea si nevestei. As putea scrie romane in legatura cu asta, dar oricum ideea e ca mama nu s-a impacat nici in ziua de azi cu cele intamplate si inca il condamna pentru chestiunile mai putin placute din trecut.
Cu toate astea nu a existat in familia mea violenta fizica ori verbala, el este un tata si un sot destul de bun, se comnporta bine cu mine si cu mama, se implica cat de cat in treburile casnice si intotdeauna a adus bani in casa. Deci in relatia alor mei au fost si bune si rele, dar cele rele au fost la un moment dat de nesuportat pt maica-mea.
Am fost confidenta ei cam de la 8 ani si nu mi-a placut.
Aceasta ambivalenta in casnicia alor mei ma face sa ma intreb daca a fost bine ca mama a ramas alaturi de el; cand ii vad ca se alinta (la aproape 50 ani inca au o viata sanatoasa de cuplu si se iubesc) zic ca poate a meritat; cand o vad pe mama ca ia calmante, pentru ca s-a imbolnavit de nervi...nu mai stiu ce sa zic.

2. observarea mai multor cupluri din jur (epopee as face, asa ca mai bine ma abtin). Am intalnit si cupluri pe care le admir din tot sufletul, dar majoritatea lor, la o observatie mai atenta nu starnesc admiratie, ci crampe abdominale. Atunci cand observ "regularitati" in jurul meu, imi trece prin cap aproape involuntar faptul ca as putea vreodata, fara sa vreau, sa intaresc aceste reguli.

3. prietenul: suntem de un an si doua luni impreuna.
    relatia:    mai mult buna decat rea, dar atunci cand e rea nu o pot suporta.
parti bune:  ma iubeste din tot sufletul lui (stiu sigur asta), cand imi e rau imi da pastile, imi mai aduce flori din cand in cand, imi pregateste cateodata paste (la asta se pricepe), este saritor (a stat cu mine in spital cand am avut nevoie de el), este tandru, iar in majoritatea timpului ma inteleg destul de bine cu el. Cu toate ca e gura bogata nu m-a injurat si nu m-a jignit (ma refer la diverse "epitete")niciodata pana acum (are alte tehnici prin care sa ma scoata din sarite verbal, de ex chestiile din primul meu mesaj) si evident nu a dat vreodata in mine.
parti rele: are gura mare, mai ales cand bea un pahar in plus (asta nu se intampla des) si nu isi da seama ca ceea ce a spus chiar m-a facut sa sufar. Nu-si recunoaste geselile, chiar daca i se demonstreaza ca nu are dreptate, este orgolios, are tendinte de dominare. In aceste momente ne certam ca si chiorii pentru ca si eu am o personalitate puternica, si-i zic vreo doua de nu se vede (nu suporta asta si ar vrea sa fiu blanda, intelegatoare si sa nu pun la suflet, ca cica el nu zice cu rautate - eu nu pot, fiind genul care crede in sintagma "ce s-a zis, zis ramane"). Mentionez faptul ca eu nu-l jignesc pe el, tin la armonia relatiei, dar uit de armonie rapid cand ma enerveaza.

As vrea sa fiu cu el, si astept (nu ma gandesc deocamdata la casatorie) sa vad cum evolueaza lucrurile, deoarece s-au vazut progrese la el din punct de vedere comportamental. Nu pot fi transanta si sa-l parasesc acum, pentru ca, repet sunt parti destul de bune in aceasta relatie, la care nu as vrea sa renunt inca. Neincrederea mea provine din faptul ca nu-i suport unele defecte (in special faptul ca are gura mare). Incearca constant sa se schimbe, si trebuie sa recunosc faptul ca anumite aspecte ale comportamentului lui s-au modificat in bine (el insusi recunoaste mai nou influenta tatalui sau in ceea ce priveste firea lui, si condamna "practicile"). Mi-e frica doar sa nu fie ceva aparent si sa revina in timp la vechile obiceiuri. Dar nu sunt sigura de asta. Am ramas cu speranta, simt ca nu e timpul pierdut, si vreau sa iau o decizie buna, pe care sa nu o regret, oricare ar fi aceea.

Cu drag,
Moira.

mai vezi ca nu e de glumit cu bautura....un om la bautura poate face multe, acum are el gura mare, dar cine stie cum ajunge sa reactioneze dupa un timp?

Ultima oara a fost editat de andrulina (2008-12-03 15:04:29)

sunteti impreuna doar de 1 an si 2 luni .......si deja pui in balanta bunele si relele......gandeste-te bine si tine-l sub observatie! iti spun din experienta: ce a vazut in familie si-a pus amprenta asupra lui si oamenii nu se schimba , se mai cizeleaza e drept, asta tine si de mediul in care se invarte, si de cultura pe care o are! ti-o mai repet: dragostea nu e totul! peste 2 ani pun pariu ca nu se va mai obosi sa-ti faca de mancare........

eee zice adevarul...nu e adevarat...atunci nu mai gandeste limpede, zice numai aiureli...