Depresia postnatala sau postpartum (DPP)

_alexa_ · 2009-01-25 10:33:08

nu stiu daca am postat unde trebuie, dar cred ca am asa ceva.
sa incep cu inceputul.
dupa ce-am nascut pur si simplu m-am schimbat, am devenit mai nervoasa, mai irascibila, mai paranoia! ma enervam doar daca imi pica ceva pe jos si luam foc daca de ex imi dadea ceaiul in foc si eu doar vroiam sa-l incalzesc. Cu timpul starile mele nervoase s-au accentuat, sunt o adevarata bomba cu ceas, plus astea... plang mereu si fara motiv, am impresia ca nu sunt iubita, am impresia ca toti imi vor raul. Resping copilul, nu vreau sa-l iau in brate, ma enerveaza, ma irita existenta lui si nu-l suport. Am rare momente cand simt ca-l iubesc, si foarte rar se intampla sa nu regret ziua in care am ramas gravida. Cand plange eu ies din camera ca am avut momente cand mai aveam putin si deveneam agresiva cu el. Simt ca nu ajung la un liman si nu numai o data am vrut sa ma omor. Prima oara am pus mana pe cutit si a doua oara am vrut sa ma arunc de la etajul 9. Caut activitati care sa ma relaxeze, citesc, ma chinui de una singura sa ies din starea asta dar nu pot.
imi resping iubitul cu toate ca inainte eram absolut lesinata dupa el, si gasesc tot felul de motive stupide sa fug din patul nostru.
am cautat pe net sa citesc cat mai multe despre starea mea si ceva concret n-am gasit. anume... TRATAMENT! chiar n-as vrea sa apelez la un "specialist" care sa ma duca rau de tot cu pluta si sa ajung pe undeva internata in camasa de forta.
am nevoie de cat mai multe sfaturi. daca cunoasteti pe cineva care-a trecut prin ce trec eu, sau daca stiti de vre-un medicament miraculos

SoareleMeu · 2009-01-25 10:46:16

uff alexa... trebuie sa mergi la doctor sa iei ceva.. mie mi-a dat prozac dar sincer am avut mari retineri si pentru ca nu vreau sa devin dependenta de o substanta toata viata.
Am rezolvat depresia mea prin confruntand temerile mele.. desi sunt o persoana foarte sigura pe mine, nervii ma omoara si depresia mea a fost mai mult accentuata de faptul ca sotul meu era foarte ocupat cu munca si desi venea dupa 5 acasa imi venea sa il omor.si eram putin paranoica... adica daca il lasam singur sa doarma in cealalta camera, imi era frica sa nu ii faca cineva rau.
Ce am facut ? Pai l-am alungat pe sot in celalalt dormitor si am dormit cu baietelul meu in acelasi pat, astfel atasandu-ma mai mult de el.. Ar trebui sa vorbesti cu doctorul .. aici sunt specialisti in domeniu .. mie mi-a fost prea rusine sa vb cu cineva.. Cum ai luat initiativa de a vorbi, cred ca ai facut un lucru foarte bun!

daliana · 2009-01-25 12:53:06

alexa, ma ingrozesti, si eu care credeam ca am depresie....., la mine s-a mainifestat si la prima si acum numai cu prima parte cu nervozitatea si irascibilitatea...cu plansul si am senzatia ca am intrat in ceva ce ma depaseste........
probabil ca e vorba de depresie accentuata la tine si ca tine de medicamente, de un psihiatru ceva, dar medicamentele astea sunt cu dus intors........
Incearca sa iti vizualizezi viata pe termen lung. Ai intrat intr-o hora din care nu mai poti iesi. Ai un copil care teva solicita toata viata ta care va fi data peste cap....si fiecare varsta are "belelele ei"....Stii cum se zice, copil mic, probleme mici, copil mare, probleme mari.... Mama de cate ori nu am vrut sa divortez de cand eram gravida cu primul copil si pana in momentul asta.........Organismul nostru s-a schimbat mult hormonal si vrem sa fim iar independente, sa fim iar femei si nu numai mamici, ba si unele proaste care nu reusim sa crestem un copil pentru ca nu ne-am nascut cu o asemenea scoala si instinctul de mama pare sa nu functioneze.
Eu la prima sarcina 2 luni nu am avut atasament fata de copil. Acum la a doua, mi-e si frica sa pun mana pe el... Senzatia mea cand am nascut prima oara a fost ca sunt intr-un carusel care nu se mai opreste niciodata..........si asa a ramas PANA IN MOMENTUL IN CARE COPILUL NU A MAI DEPINS EXCLUSIV NUMAI DE MINE SI M-AM INTORS LA SERVICI SI AM REDEVENIT FEMEIE.
Adica, trebuie sa ai si alte preocupari sa iesi din starea astea, inebunisem de schimbat scutece si biberoane. Important e sa ai pe cineva care sa te ajute, o mama, o vecina, chiar si sotul sa poti zbura o ora, doua de acasa la o tacla cu o prietena, la un film, la shopping, la cosmetica, la fitness, oriunde iti facea placere inainte. Adica sa evadezi putin din acest nou cotidian. Eu am mai facut o facultate cat am stat cu copilul acasa, chiar 2 ani intr-un an si acum fac un master....
Astept sa faca 3 luni copilul sa isi poata tina capul singur sa pot disparea o ora, 2 pt. mine si sa il pot lasa cu cineva.
Nu te vei putea relaxa niciodata in mediul de acasa pt. ca ai ca si cauza a problemelor tale tocmai starea postpartum si copilul. Tot ce poti face acasa este sa iti faci o baie cu spuma, sa te inchizi o ora in baie sa uiti de toate si sa citesti eventual acolo.
Daca ai noroc sa doarma copilul noaptea, incercati ca dupa ora 9 sa aveti timp pt. voi pana la ultima masa a copilului, inainte de somnul de noapte. Nu iti respinge iubitul si nu te necaji cu el prea mult. Il vei determina ca, in timp, sa se indrepte spre altcineva...
Sigur ai o depresie postpartum, trece, ca atatea altele, asa cum a trecut starea de graviditate sau nasterea.
Eu chiar azi am avut accese de nervozitate cu tot tacamul, cred ca sunt inerente.
Mai ai putina rabdare, sa mai treaca cateva luni, sa stea in fund copilul, sa planga mai putin, acum e pui mic si nu poate altfel, sotul imi spune mereu sa o iau in brate ca a stat la mine 9 luni si sa imi simta caldura si mirosul. Eu nu sunt ahtiata dupa copii si cei mici ma sperie, dar are dreptate. E un omulet care a crescut in tine, nu il respinge, nu are nici-o vina, incearca sa te apropii mai mult de el si ai sa vezi ca ti se va dezvolta afectiunea si atunci nu ti se va mai parea asa calvar, deja il poti plimba in carut, mai vezi lume, mai te misti putin, mai intri intr-un magazin, copilul in carut e cuminte, doarme, iesi intre mese, eu ieseam in parc si citeam 3 ore pe banca, abia astept sa o pot scoate sa ies din inchisoarea asta care a devenit casa de cate cateva luni bune...La un an jumate fuga cu el la cresa si iti va fi mai usor...
Curaj, rabdare si speranta.......

Ultima oara a fost editat de daliana (2009-01-25 12:56:06)

Al Pacino · 2009-01-25 14:07:06

_alexa_ a scris:
nu stiu daca am postat unde trebuie, dar cred ca am asa ceva.
sa incep cu inceputul.
dupa ce-am nascut pur si simplu m-am schimbat, am devenit mai nervoasa, mai irascibila, mai paranoia! ma enervam doar daca imi pica ceva pe jos si luam foc daca de ex imi dadea ceaiul in foc si eu doar vroiam sa-l incalzesc. Cu timpul starile mele nervoase s-au accentuat, sunt o adevarata bomba cu ceas, plus astea... plang mereu si fara motiv, am impresia ca nu sunt iubita, am impresia ca toti imi vor raul. Resping copilul, nu vreau sa-l iau in brate, ma enerveaza, ma irita existenta lui si nu-l suport. Am rare momente cand simt ca-l iubesc, si foarte rar se intampla sa nu regret ziua in care am ramas gravida. Cand plange eu ies din camera ca am avut momente cand mai aveam putin si deveneam agresiva cu el. Simt ca nu ajung la un liman si nu numai o data am vrut sa ma omor. Prima oara am pus mana pe cutit si a doua oara am vrut sa ma arunc de la etajul 9. Caut activitati care sa ma relaxeze, citesc, ma chinui de una singura sa ies din starea asta dar nu pot.
imi resping iubitul cu toate ca inainte eram absolut lesinata dupa el, si gasesc tot felul de motive stupide sa fug din patul nostru.
am cautat pe net sa citesc cat mai multe despre starea mea si ceva concret n-am gasit. anume... TRATAMENT! chiar n-as vrea sa apelez la un "specialist" care sa ma duca rau de tot cu pluta si sa ajung pe undeva internata in camasa de forta.
am nevoie de cat mai multe sfaturi. daca cunoasteti pe cineva care-a trecut prin ce trec eu, sau daca stiti de vre-un medicament miraculos

hai incearca intii fara medicamente...lasa copilu cu altcineva macar 2-3 ore pe zi
pleaca din casa si fa ceva ce iti face placere, ceva pentru tine
e firesc sa iti respingi iubitul, inconstientul tau spune ca el e de vina pentru ce ti se intimpla si intr-un fel asa si e...cheia insa este sa descoperi ca de fapt nu ti se intimpla mare lucru...nu copilul te tine aresrtata la domiciliu, tu te tii...lasa-l cu altcineva deci citeva ore(sigur va supravietui) si pleaca, cum spuneam...fara copil si fara iubit...vezi-ti de tine, asa cum obisnuiai inainte de sarcina...
vei vedea ca la intoarcere iti va fi din ce in ce mai simpatic si copilul si iubitul....iubit pe care eu zic sa il implici cit de mult se poate in activitatile legate de copil(sa il spele si el nu doar tu, sa il hraneasca si el, sa mearga si el sa vada ce se intimpla cind copilul plinge)....
nu e o perioada usoara din viata femeii perioada asta si in plus hormonii sunt dusmanii numarul unu...trece insa daca iti recunosti limitele si nu iti asumi mai mult decit poti duce....nu te teme, asta nu inseamna ca nu esti o mama buna, si nici ca nu te ridici la inaltimea asteptarilor, inseamna doar ca esti un om absolut normal care vrea sa fie recunoscut si tratat ca atare si nu ca un apendice al copilului....
hai incearca asa, plecind din casa citeva ore zilnic, si mai vedem

_alexa_ · 2009-01-25 14:45:09

am bufnit in plans!!! multumesc mult pentru cuvinte, au insemnat enorm!! o sa incerc cu plimbari

pokemon · 2009-01-25 14:50:19

plimbari, mergi la film, iesi la un suc-poate chiar cu iubitul
o sa vina si soarele si o sa ne dezmorteasca...si eu ma simt tare trista si dezamagita, desi nu as avea motiv....dar o pun pe astenia de primavara care se instaleaza mai devreme wink
succes!

claudia78 · 2009-01-25 15:57:49

_alexa_ puss

_alexa_ · 2009-02-11 20:44:42

ma chinui, ma chinui si nimic!!! ba din contra, a fost cat p-aci sa-mi vars nervii pe copil!!!!!! sunt un pericol pentru el. cand el plange eu turbez.... parca nu mai sunt eu si-mi vine sa dau cu totul de pamant. si nu ma pot opri din plans.... si cel mai rau e ca sunt plina de sentimente de regrete, ca l-am facut! regret ca am copil si imi vreau viata inapoi. numai asta gandesc, si biata fiinta nu are nici o vina... bebelul meu plange ca vrea in brate si eu ies din camera, si inchid usile in spatele meu sa nu-l mai aud. cat de javra pot sa fiu?!?!? cand trece?!?!? cand???? ca sunt fix pe marginea prapastiei si sunt pe cale sa sar

daliana · 2009-02-12 08:24:13

si mie imi vine sa imi tai gatul! cine m-a pus sa mai fac copii si pe recesiunea asta! am scapat cu unul, operatia super ok, silueta la fel, ce m-a apucat? sadomasochismul???????????????????????????????????? deja nu mai judec pana nu imi revin fizic, nu fac altceva decat sa ma ocup de copii si sa merg prin doctori si asta e numai inceputul..

lili pala · 2009-02-12 10:37:06

alexa, traiesti intr-o atmosfera de nesiguranta? instabilitate in cuplu? te nemultumeste statutul tau? poate ca aici e problema.
nu te pedepsi pe tine si nu pedepsi copilul, este parte din tine, sufletul tau, inima ta! si are atata nevoie de tine...
doamne fereste, sa intampla ceva si realizezi cum e FARA EL.
ajungi NEOM, epava, rest uman...
imi amintesc cum era sa moara copilul meu inecat cu lapte... am simtit atunci ca se prabuseste cerul pe mine, ca viata se scurge ... nu din ea, ci din mine...m-am vazut intr-o fractiune de secunda fara copil... a fost cel mai cumplit cosmar din viata !
crede-ma, vei constientiza asta cand hormonii se vor mai potoli.
fa un test!
du-te in oras la plimbare cateva ore. si analizeaza ce simti cand esti fara copil! ai sa vezi ce frica si ce temeri apar!ca e copilul fara tine, singur, fara protectia ta!
si atunci o sa intelegi!

corneliabuc. · 2009-02-12 11:26:03

alexa nu te mai chinui atat si pe tine si pe bebe, cauta un cabinet particular de psihiatrie- sunt care lucreaza si cu casa si mergi sa-ti dea ceva. Nu te ia nimeni de nebuna, este normal sa treci p?rin asa ceva; e si culmea, de ce sa te chinui degeaba? iti da o tb pe zi si sa vezi ce frumoasa e viata, gandeste-te ca poate sa dureze pana la 9-12 luni, crezi ca poti sa mai rezisti atat?
serios ca va chinuiti degeaba

lili pala · 2009-02-12 13:16:22

pentru ce cabinet psihiatric? doamne fereste, nu e necesar. o sa treaca peste ...
toate am trecut peste asta, mai usor sau mai greu...
probabil la ea e mai greu, dar nu are nevoie de psihiatru. ce sa-i dea? somnifere? s-o tehuiasca de cap?

andrulina · 2009-02-12 13:21:14

:f?rv?nad: doamnee ma ingrozesc de ce citesc aici...saracul copilas mie mi-e mila de el.
incep sa-i dau dreptate mamei ca acum in timpurile astea multe femei considera sarcina o boala....sau cand nasc nu pot face fata situatiei....
eu n-am auzit pana acum femei care sa faca asa ceva...doar cele care nu si-au dorit acel copil. in rest cele care si-au dorit bebe in niciun caz nu au avut comportamentul asta.
eu cred ca ar fi bine sa apelezi la un ajutor de specialitate.

SoareleMeu · 2009-02-12 13:22:55

depresia posnatala este o chestie foarte serioasa.. daca ea nu poate functiona ca un om normal atunci trebuie sa ia pastile. pentru inceput trebuie diagnosticata de un specalist. va raspunde la o serie de intrebari pe baza carora se va pune un diagnostic. daca medicul va crede de cuvinta ii va prescrie unul dintre medicamentele speciale.. Nu sunt din gama celor care te adorm, ci din contra. Imi pare rau ca nu mai am chestionarul pe baza caruia m-au diagnosticat pe mine .. dar ea are unele simtome ceea ce nu e bine.
Nimeni nu poate intelege acel nor care te urmareste peste tot .. poate o ala persoana depresiva o poate face, sau un specialist.
last edit: Depresia o poate avea orice alta femeie... ca doreste un copil sau nu se poate intampla oricui.

Ultima oara a fost editat de SoareleMeu (2009-02-12 13:25:17)

ttenzika · 2009-02-12 13:28:12

lili pala a scris:
pentru ce cabinet psihiatric? doamne fereste, nu e necesar. o sa treaca peste ...
toate am trecut peste asta, mai usor sau mai greu...
probabil la ea e mai greu, dar nu are nevoie de psihiatru. ce sa-i dea? somnifere? s-o tehuiasca de cap?

cum sa ii dea somnifere??? un medic stie desre depresia resperctiva si nu ii ofera decat consultanta...in unele cazuri se ajunge si la apelarea unui medic..depinde cat de grava e situatia smile ..

in cazul meu su eu am avut-o nu a tinut dar.. sincer am lasat fata la socrii chiar daca plangea de numa mi-am luat sotzul de mana si am iesit in oras vreo 3 ore asta a fost si seara pe la 22.30..si cand m-am intors parca am renascut visslar numai aveam treaba cu nimeni si nimic visslar dance

corneliabuc. · 2009-02-12 16:01:27

lili pala a scris:
pentru ce cabinet psihiatric? doamne fereste, nu e necesar. o sa treaca peste ...
toate am trecut peste asta, mai usor sau mai greu...
probabil la ea e mai greu, dar nu are nevoie de psihiatru. ce sa-i dea? somnifere? s-o tehuiasca de cap?

de ce zici tu ca nu are nevoie? daca tu nu ai avut nevoie nu inseamna ca asa se intampla la toata lumea. si psihiatria nu inseamna numai somnifere. cand te doare ceva, nu mergi la medic?

_alexa_ · 2009-02-12 18:49:11

pe langa faptul ca si asa e viata mea asa cum este, si am probleme mele cu care trebuie sa ma confrunt in fiecare zi, si fac eforturi uriase sa ma tin pe linia de plutire azi am primit lovitura decisiva: partenerul meu de viata si-a pierdut locul de munca.... si eu abea peste doua luni o sa incep sa primesc indemnizatia.... cum sa mai fac fata si la asta?!?!? Cum Doamne?? copilul ala cere de mancare fie ca avem.... fie ca nu.
p.s. mi-am dorit copilul....

dymomo77 · 2009-02-12 19:14:43

Alexa, imi pare tare rau... ce sa zic trebuie sa te aduni si sa incerci sa mergi mai departe. Ar fi f bine daca ai putea apela la ajutorul parintilor. Mult calm si ai sa treci si peste incercarea asta

carra_verona · 2009-02-12 19:43:26

alexa, si mie imi pare rau prin ce treci.
adu-ti aminte cand te culci seara ca e doar o perioada proasta si o sa treaca.
nimic rau nu dureaza o vesnicie si lucrurile nu pot merge din rau in mai rau.
ce e rau azi, maine e mai gri si poimaine deja are o solutie de rezolvare.
incearca sa privesti peste perioada asta mai grea, nu te rezuma la a vedea doar raul de acuma.
cu totii traversam perioada asta de criza la fel de greu, cu probleme la serviciu, etc.
o sa treaca.
capul sus si gandeste optimist.

Acum

Depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#1 2009-01-25 10:33:08

depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#2 2009-01-25 10:46:16

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#3 2009-01-25 12:53:06

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#4 2009-01-25 14:07:06

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

_alexa_ a scris:

#5 2009-01-25 14:45:09

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#6 2009-01-25 14:50:19

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#7 2009-01-25 15:57:49

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#8 2009-02-11 20:44:42

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#9 2009-02-12 08:24:13

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#10 2009-02-12 10:37:06

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#11 2009-02-12 11:26:03

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#12 2009-02-12 13:16:22

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#13 2009-02-12 13:21:14

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#14 2009-02-12 13:22:55

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#15 2009-02-12 13:28:12

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

lili pala a scris:

#16 2009-02-12 16:01:27

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

lili pala a scris:

#17 2009-02-12 18:49:11

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#18 2009-02-12 19:14:43

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

#19 2009-02-12 19:43:26

Re: depresia postnatala sau postpartum (DPP)

Acum

Footer-ul board-ului