Cand parintii nu sunt de acord...ce e de facut???-5

Intre voi, Andrulina e o tensiune creata din cauza lipsei de comunicare...si asa va ramane pt ca asa se vrea...pacat!Dar in viata e nevoie de toti parintii, si ai lui si ai ei.Eu spun asta ca am simtit-o pe pielea mea.Poate mama a gresit, dar e mama si am iertat-o...iar daca eu voi gresi, ma va ierta si ea la randul ei, ca sunt sange din sangele ei...si asta nu poate schimba nimeni...Prietenul tau sufera pt ca-l lasi sa sufere...stiu ca-l iubesti mult, tocmai asta e motivul pt care ar trebui sa faci ceva si sa schimbi asta, daca vezi ca din partea cealalta nu vine...fii tu mai inteleapta si mai smechera!Nu ai nimic de pierdut...dimpotriva...

Eu nu as fi asa sigura ca ti-a jignit cineva familia sau pe tine...nu judeca pe altii dupa ce zice unul si altul...eu am facut sapaturi si am aflat adevarul...Have fun la Vic!

Draga mya, nu stii toate datele pb si nu trage concluzii pripite.Nu pot scrie mai mult, dar iti zic sigur ca are niste parinti super si tocmai de aia e pacat la Dumnezeu sa se arunce asa cu noroi in ei.Un singur lucru voi spune aici, si anume faptul ca tatal lui i-a crescut singur pe el si sora lui de cand erau f mici si a facut sacrificii fff mari pt asta, iar sotia pe care a luat-o in urma cu ceva ani e f de treaba daca nu esti ascuns si ii arati putin respect.Mi se pare si normal sa-i respecti pe parinti, ai tai sau ai lui...Din pacate, amandoi sufera din motive pe care nu o sa le expun aici.Si tot din pacate intervine lipsa de comunicare intre parinti si copii si indiferenta copiilor, care sigur doare.Nimeni de aici nu si-a pus pb ca daca un parinte are o asemenea reactie inseamna ca are un motiv...hai sa ne mai gandim si la ei uneori, nu numai pt ca existam datorita lor, ci si pt ca vom fi si noi parinti.Abia astept sa va vad peste ani si ani cum veti reactiona cand copilul va va intoarce spatele din motive nesemnificative...La fel cum i-am zis si lui Andru iti zic si tie, Mya, nu judeca pe nimeni fara sa stii sigur adevarul, pt ca in viata roata se cam intoarce.Lucrurile se rezolva vb despre ele sincer si deschis, nu adancind prapastia tacerii intre parinti si copii.Din intamplare eu ma inteleg ffff bine cu socrii, orice a fost de discutat am discutat si rezolvat pe loc fara cearta si ura, pt ca nu sunt genul ala de oameni sa nu se poata vb cu ei, chiar nu sunt deloc de moda veche cum s-a spus aici.Sincer, eu in viata am invatat sa ma conving singura de anumite lucruri, nu sa aplec urechea la ce mi se spune in diverse locuri despre asta, asa e cel mai corect, zic eu...iar cheia secreta pt asta e pur si simplu comunicarea.Si inca ceva, daca un copil e intr-o zi pe picioarele lui, atunci inseamna ca parintii au facut sacrificii sa-l tina in facultate si multe altele care nu se vor afla poate nicicand...Asa cum voi aveti pretentia ca parintii sa va ajute si sa va inteleaga neconditionat, ganditi-va ca aveti datoria morala sa-i rasplatiti intr-o zi pt eforturile lor de a va oferi in viata tot...In cazul de fata nu se pune pb ca parintii sa fie ajutati de copii, pt ca sit lor materiala e fffff buna si chiar nu au nevoie.Dar se pune pb respectului, atat...

Serene, si tu ti-ai da dracului tatal???

bucklucica a scris:

daca un copil e intr-o zi pe picioarele lui, atunci inseamna ca parintii au facut sacrificii sa-l tina in facultate si multe altele care nu se vor afla poate nicicand...Asa cum voi aveti pretentia ca parintii sa va ajute si sa va inteleaga neconditionat, ganditi-va ca aveti datoria morala sa-i rasplatiti intr-o zi pt eforturile lor de a va oferi in viata tot...In cazul de fata nu se pune pb ca parintii sa fie ajutati de copii, pt ca sit lor materiala e fffff buna si chiar nu au nevoie.Dar se pune pb respectului, atat...

Ziceam mai sus ceva de datorie?
bucklucica, imi pare rau. Nu, copiii nu au nici o datorie fata de parinti pentru ca la un moment dat acestia trebuie lasati liberi, fara a fi constransi (material si mai ales moral).

Cum vad eu lucrurile: daca hotarasti sa ai un copil (sau mai multi), ar trebui ca parinte sa constientizezi ca esti doar "prisma biologica" a unei fiinte total diferite de tine si care nu iti apartine, care ar trebui ingrijita si care ar trebui invatata anumite reguli de baza necesare supravietuirii. Astea cu "ai datoria morala sa..." sunt manipulari ieftine.
Uitati-va la diferite specii de animale cum isi educa puii.

Copiii ar trebui invatati sa zboare dupa care sa li se ofere libertate totala. Orice intruziune in viata copilului nu este benefica.

Intr-o tara in care s-au impamantenit vorbe ca "bataia e rupta din rai", "unde da mama creste" nu te poti astepta la educatie, de aia majoritatea familiilor sunt...fucked.

D'oh! Asa ti s-a sugerat de parinti? In momentul in care te desprinzi de ei ii arunci la gunoi? Nu concepi ca viata ta iti apartine si ca nu ar trebui sa fii dependenta mental de parinti? Stii ce cred eu? La tine sentimentul de vinovatie e atat de profund incat cauti orice suport exterior pentru a te mai relaxa putin. Tot vinovatia te-a determinat sa te impaci cu mama ta pentru ca preferi sa rupi o bucata din tine decat sa stii ca nu corespunzi standardelor parentale. Ai facut un compromis.

Si de ce sa avem copii asa cum ni-i dorim, doar nu sunt proiectiile propriilor noastre dorinte, nu? Ei se pot dezvolta si individualiza fara dorintele noastre, nu?

Nu m-am impacat cu mama pt ca ma simteam vinovata, ca nu aveam de ce sa ma simt asa, nu facusem nimic aiurea......Am acceptat scuzele ei pt ca am considerat ca trebuie sa ai o relatie buna cu parintii...daca tu,Et consideri ca parintii tai nu merita asta e treaba ta...Mi se pare chiar o mare porcarie ce ai spus, e parerea ta......Eu nu inteleg de ce trebuie sa se ajunga la a-ti da dracului tatal pt ca a zis ca i se pare ca prietena ta e mica de inaltime...daca el asa gandeste asta e.Am spus de destule ori aici ca trebuie discutat orice, sau poate asta ti se pare ceva aiurea, Et, sa discuti cu parintii...consideri ca e pierdere de timp ca oricum nu au ei ce sa isi spuna parerea ca doar te-au crescut si tre sa te lase libera...sa zbori...mi se pare amuzant...intr-o zi poate vei avea si tu copii si vei fi de partea cealalta a baricadei...o sa dai orice sa te simti respectata si apreciata de copilul tau si poate iti vei spune si tu parerea in leg cu viata lui si atunci te va da dracului...roata e rotunda...

ET, mare adevar graiesti!
La noi in tara lumea inca nu intelege ca atunci cand copilul ala a crescut si nu mai are nevoie sa ii fie bagat in gura, sa fie dus la scoala, etc, trebuie lasat in pace. El are dreptul sa faca ce vrea cu viata lui si e gresita tare conceptia conform careia 'copilul e oglinda parintelui'. Ba, pe naiba! Stiu o gramada de cazuri in care parintii sunt oameni exceptionali si copiii puslamale, sau invers, copiii buni din familii vai de ele.
Oricum, eu sunt de acord cu ET, legat de interventia parintilor in viata copilului adu;t. Doar pt ca i-au facut nu inseamna ca toata viata copiii nu trebuie sa iasa din cuvantul parintelui...
of...cata psihologie ar trebui bagata in capul nostru...

Marele scriitor Khalil Gibran vorbind despre copii:

?Copiii vostri nu sunt ai vostri.
Sunt fii si fiice ale Vietii care tanjeste chiar dupa ea insasi.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
si chiar de sunt cu voi, ei nu va apartin.
Le puteti darui dragostea voastra, dar nu si gandul vostru.
Caci ei au propriul lor gand.
Le puteti gazdui trupurile, dar nu si sufletele,
Caci sufletele lor sunt gazduite in casa zilei care va sa vie, pe care voi nici chiar in vis nu o puteti cunoaste.
Va puteti stradui sa fiti ca ei, dar sa nu cautati a-i face pe ei asemeni voua.
Caci viata nu merge inapoi si nici nu se impotmoleste in ziua ce a trecut .
Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte.
Arcasul ocheste tinta in nemarginire si va inconvoaie cu puterea sa pentru ca ale Lui sageti sa zboare cu iuteala in departari.
Cu bucurie lasati mana Arcasului sa va-nconvoaie,
Caci asa cum El iubeste sageata zburatoare, la fel iubeste arcul care il asculta.?

Frumos, nu?

Ultima oara a fost editat de ET (2009-05-30 15:34:46)

ET a scris:

Nu astept recompense pentru ca atunci cand iti iubesti cu adevarat copiii nu ai nevoie sa-ti returneze ceva. Cand iubesti daruiesti din suflet si nu astepti nimic in schimb.

Este valabila si reciproca???
Cred ca nu am stiut poate sa ma fac inteleasa...mai incerc inca o data dupa care renunt...si mentionez ca asa gandeam si eu ca voi acum ceva vreme...timpul mi-a schimbat gandirea...nu mama......
De exemplu astazi am fost la curte la ai mei cu bunica din partea mamei la un gratar, la care au fost invitati si socrii mei...a fost ffff frumos sa ne adunam asa si ne-am simtit f bine.Credeti ca e bine sau trebuia sa nu ma fi impacat cu mama ca a gresit, sa ma cert cu soacra ca mi s-a pus mie pata pe ceva etc...
Ce vreau eu sa zic e urmatoarea chestie, iar daca nu-mi dati dreptate inseamna ca nu vreti sa fie bine in si intre familiile voastre...scuze...de ce sa fim certati in loc sa ne intelegem bine?daca un parinte isi da cu parerea, fara sa-ti impuna ceva, trebuie indepartat si dat dracului?Exista COMUNICARE oameni buni, teoria mea legata de succesul relatiile interumane se sprijina pe asta...de ce sa nu vorbim unii cu altii, parinti cu copii si sa ne rezolvam problemele, in loc sa tinem ura, dusmanie...etc...asta e ceea ce am zis si sustin, iar daca voi spuneti contrariul inseamna ca e o problema...E foarte adevarat ca un parinte nu trebuie sa astepte recompense de la copii, dar eu personal nu mi-as da mama dracului chiar daca nu am vorbit cu ea 2 ani...de ce???...pt ca asta simt, o iubesc ca e mama mea...asta nu inseamna ca se baga in viata mea, isi da cu parerea, ca doar nu-i pun plasture pe gura, dar eu fac tot ce vreau, iar ea nu se supara, insa discut cu ea orice...asta inteleg eu prin libertate, sa faci orice fara sa faci rau altcuiva, mai ales parintilor...e chestie de RESPECT...atat...nimic mai mult...
Nu as dori nimanui sa traiasca 2 ani fara niciun cuvant cu mama sau tata...invatati si voi de la altii, de ce sa treceti prin asta daca se poate evita???Credeti ca nu eram fericita cand eram certata cu mama???Stateam cu iubitul meu, aveam o relatie perfecta, un serv ideal, bani nu mai spun, ne-am luat o masina f scumpa si am colindat toata tara, am facut 30 mii de km in app 2 ani (el a fost si plecat in voiaj 7 luni), ne gandeam la casatorie, ceea ce am si facut, dar mereu lipsea ceva in sufletul meu ca sa fiu fericita pe de-a-ntregul...