Povesti despre nastere - cum s-a nascut copilul meu...

Am nascut prin cezariana marti, 8 octombrie 2002, ora 8.45.   

    Ce-mi amintesc? Am intrat in sala nr. 5 chirurgie si medicul anestezist a venit sa... ma masoare din cap pana-n picioare, chipurile sa vada ce greutate am. Semana cu Mos    cu deosebirea ca lui a trebuit sa-i dau (plicul), nu sa-mi dea el mie...
    Drumul din hol pana la pat (masa de operatie) a fost cel mai lung si mai umilitor din viata mea: aveam 81 kg, un burtoi imens si paseam gratioasa ca o broasca testoasa,  gola-pusca spre masa de tortura! Am urcat pe o scara cu trei trepte care chipurile ar fi trebuit sa ma ajute sa ma urc pe pat. Cand am ajuns pe ultima scara mi-am dat seama ca nu am cum sa ma intorc  ca sa ma asez! Aratam probabil ca-n filemele cu prosti, cu fundosul mare in sus,    aplecata din spate si lipsita de echilibru... acum, ca-mi amintesc ma pufneste rasul...
    In fine, ma ajuta asitenta a ma asez, ma leaga de maini si de picioare, imi monteaza branula (sonda o aveam deja) si Mos Craciun incepe sa dicteze pe limba lui unei asistente nu-s? ce substante...
    Doctorul meu ma ia la intrebari despre sot, ca unde l-am cunoscut, cum e...abia dupa aceea mi-am dat seama ca el verifica daca anestezicul isi face efectul...
La un moment-dat am simtit, asa o fractiune de secunda ca ... MA DUC. Si mi-am zis ? acum adorm...?. din momentul in care au inceput sa bage anestezic in vena pana  mi s-a rupt filmul au trecut max 20 de secunde.
Ultima amintire in sala: cum se apropia masca de oxigen de gura mea si eu ma miram ca ?ce dracu face ala cu chestia aia??
...
    Ma ?trezesc? eu cand ma mutau de pe pat pe masa cu rotile ca sa ma duca pe salon. Cineva tot repeta la nesfarsit ?Felicitari, aveti o fetita, 3800 grame, nota 10!? si eu tot spuneam?Da, da...? si ei o luau de la capat ca o placa stricata...
Si nu intelegeam de ce tot repeta asa?
    Dupa cateva zile aveam sa aflu ce circ am facut in sala:
1. Cand asistentul a dat sa ma mute pe patul cu rotile, i-am spus ca ma dau jos singura, ca nu am nevoie de ajutor, ca doar nu-s un sac de cartofi de 80 de kile...
2. Cand ma scoteau din blocul operator am inceput sa le spun bancuri... (vin ei pe salon dupa cateva zile sa-mi povesteasca cum impingeau la pat si se tavaleau pe jos de ras...)
3. Imi amintesc ca prin vis cum sotul meu s-a aplecat asupra mea si mi-a spus ca totul e in regula. Cica i-as fi raspuns ca sunt studenta in anul III, la Litere si ca citesc nu-s ce din Shakespeare...
    Mai tin minte o privire  compatimitoare a unei femei, in lift...cred ca aratam ca naiba...
    Ajungem noi la maternitate (2 etaje mai sus), ma arunca astia intr-un pat, imi pun perfuziile, sacul de nisip pe burta si pleaca....
Continui cu bancurile inca o perioada si-mi povestesc colegele de salon ( adoua zi) cum isi muscau limba sa nu rada, ca si ele erau operate si le durea...
Mai atipesc un pic probabil, apoi vreau sa ma apuc sa dau telefoane. Ce telefoane? Ca eram amortita toata, nu ma puteam misca, numai mainile erau ...normale.
    Ce-mi amintesc cel mai bine e amorteala, as fi dat orice sa-mi pot ridica un pic spatele sa intre aerul si pe-acolo... in plus, nu vedeam aproape deloc, parca aveam o perdea alba pe ochi.
    A reusit sotul sa intre cateva secunde la mine si sa-mi lase niste poze de la nastere (mi-a filmat o asistenta primele doua minute de viata ?contra cost, normal). Dau sa ma uit, nu vad mai nimic, imi spun asta e, o sa ma uit mai tarziu...mai tarziu, cand ma uit, mi se pare ca fetita nu are toate degetele la picioare si ca forma unui picior e anormala.    Ma ia disperarea si ma apuc de tipat ca vreau sa-mi vad copilul, sa vad daca e normal... vine o asistenta si ma asigura ca fetita e bine, nu are nimic anormal.
Ma mai linistesc eu un pic si ma apuc de dat telefoane. ?alo da, am nascut ce fain e, cezariana e un mare fasss, nu ma doare, nu ma tem, da...bla bla...?si uite asa trec primele doua zile, in pat, total nemiscata.
In prima zi (ziua nasterii) au venit, m-au schimbat, m-au spalat, au verificat sangerarea, mi-au pus perfuzii, si cam atat! A! Si mi-a adus sotul o sticla de ceai, ca atat aveam voie...
Spre seara, vine o asistenta cu fetita, sa mi-o arate...stateam in pat, parca prostita si ma uitam la ea.    Parca era ceva strain de mine, mi se parea sa de ciudat sa vad un copil si sa stiu ca e al meu...parca nu era a mea. Eu, mama? Se sperie asistenta ca reneg copilul si-mi spune s-o pup. O ating eu pe un obraz din varful buzelor, si ma minunez in mintea mea ce piele fina are... si cam atat! Pleaca copilul... si nu ma mai gandesc deloc la el !
    A doua zi, dimineata mi-au dat sonda jos. Am plans si le-am rugat sa o mai lase, macar 12 ore, ca nu ma pot da jos din pat.... ca eu nu ma pot duce la baie, si ce ma fac? Fac in pat? Parca am vorbit cu peretii...
    De frica durerii, m-am dus la baie prima data de-abia spre seara...dupa ce m-am chinuit vreo juma de ora sa ma ridic in fund in pat, si inca pe-atat pana m-am ridicat in picioare... In fata patului meu era o oglinda, in care m-am vazut in momentul in care m-am ridicat: eram vanata ?galbuie,  ca moartea....parca tot sangele mi se scursese in picioare...ce senzatie neplacut de lesin...
    Cred ca am facut 10 minute pana la WC...sar peste detalii, cat de ?curat? era la baie, si cat de usor e sa-ti faci... treaba, cu taietura proaspata pe burta...
    A treia zidimineata am reusit sa fac cativa pasi iar spre seara am reusit sa ajung sa-mi vad si copilul (camera copiilor era la vreo 10 saloane de salonul meu). Am vazut-o si-am plecat. A! Mai degraba m-am uitat la niste tripleti de vreo 900 grame care erau tinuti in incubatoare, decat la fetita mea....Nu mi se trezise nici un instinct matern, stiam ca acolo ii este bine, nu ma interesa nimic, daca are ce manca, daca o schimba, o spala... doamne, ce inconstienta...laptele nu-mi venise, nici prin cap nu-mi trecea ca fata nu are ce manca...
    A patra zi ajung eu la salonul copiilor tocmai atunci cand le dadea cu seringa sirop de glucoza cu fenobarbital ? si abia atunci imi dau seama de ce copiii sunt asa de cuminti, de ce nu plange nici unul...Erau DROGATI!
M-am enervat asa de tare, ca mi-am luat fetita pe salon si nu am mai dat-o, nu a mai pus nimeni mana pe ea...de-abia puteam sa ma misc, nu aveam lapte...dar cred ca in secunda cand am realizat ce se intampla, mi s-a declansat si instinctul matern...ATUNCI AM SIMTIT PENTRU PRIMA DATA DRAGOSTEA... DE MAMA !
    Lactatia mi s-a declansat in ziua a 6-a, in duminica externarii. S-a manifestat cu febra mare -39 grade ? cu tremuraturi, friguri. Facusem furia laptelui. Doamne ce durere...aratam ca Pamela Anderson.
    Cam asta-mi ?amintesc? ajutata de jurnal! A! Ca o paranteza! Am stat in salon cu o doamna de 19 ani care la 24 ore dupa cezariana se spala pe picioare in...chiuveta!  M-am prapadit de ras! Avea 1.75 m si niste picioare lungi...nu stiu cum a reusit! In plus, a doua zi manca banane si friptura. Cica ?de ce sa nu mananc daca mi-e foame????? era de la tara, avea un lapte.... galben si muuult! Al meu era zer pe langa al ei...se storcea in chiuveta ca sa nu faca mastita... ce ciuda mi-a fost...
    Si uite asa a venit pe lume printesa mea care acum a terminat gradinita si de la toamna merge la scoala!      Si peste 2 luni o sa va povestesc cum s-a nascut si fratele ei, Stefan (care acum e in burtica la mami si da suturi...)