Divort-rascruce in viata pt parinti si copii depotriva

incep prin a-ti spune ca eu n-am trecut prin asa ceva, incerc doar sa-mi spun parerea.
spui ca sunt mici copiii, asta cred ca e un punct in plus pentru ei in toata problema. vor sesiza cu siguranta lipsa tatalui, desi el parca nu era prezent foarte mult in viata lor (era sofer, parca asa imi amintesc, nu? am senzatia ca am retinut multe chestii despre tine, nu stiu cum si de ce). presupun ca era destul de tensionat climatul in casa, ori asa ceva sesizeaza pana si sugarii. s-ar putea (daca era climatul cum presupun eu) sa nu sufere prea tare copiii de pe urma despartirii.... ba mai mult, tu vei fi cu siguranta mai relaxata si mai destinsa decat pana acum...
eu zic sa-i urmaresti o perioada sa vezi daca apar manifestari anormale la ei, de genul: refuza hrana, fac in pat, refuza sa discute, etc..

ai mei au divortat cand aveam 18 ani...si la 18 ani juma (dupa bac) ne`am mutat din casa tatalui. sufletul meu nu va mai fi niciodata la fel atata timp cat ei nu sunt impreuna. ceva s-a rupt si doare teribil de rau. chiar daca au trecut 2 ani de atunci, degeaba. nu o sa ma vindec niciodata. am noroc ca sunt plecata la facultate si stau acasa numai in vacante... aici ma mai iau cu scoala... ma ajuta enorm de mult si prietenul meu..mereu mi`a fost alaturi..si m-am legat de familia lui asa "sanatos"..in sensul ca acolo e caldura si e ...familie.. e foarte aiurea sa ma impart in 2 parti... e aiurea sa ma duc la tata in vizita doar.. e aiurea sa`l sun pe el..apoi separat pe mama..etc...

ai tai sunt mici...mi`e greu mie sa ma impac cu idee, dar lor... poate faptul ca sunt mici, ajuta ca nu inteleg exact ce se petrece...insa sa nu le rupi relatia cu tatal lor. doar daca lui nu`i pasa de ei...asta e alta problema. insa invata`i sa conteze mereu pe amandoi chiar daca nu mai locuiti impreuna. tatal sa vina regulat sa`i vada..sa iasa cu ei..etc.

multa putere iti doresc ><

Imi doresc sa se termine cat mai repede partea legala a divortului,si sa vad exact cam cat de mult isi vrea copii...deocamdata din momentul despartirii si pana acum nu a facut decat cam ce i-a picat lui bine,nu neaparat si pt copii...degeaba a luat baietii de sarbatori la el,trei saptamani,daca ei nu au fost despartiti NICIODATA de mine,iar cel mic e dependent de mine..si mi i-a adus intr-o stare deplorabila,tristi plansi si vai de capul lor,si asta ca sa imi demonstreze ca poate sa aiba grija de ei....in condiintiile in care el nu schimbat ever un scutec,sau sa pregateasca un biberon,sau vreo lingurita de mancare,niciodata la niciunul.
Cand mi i-a adus el era foarte fericit ca s-a petrecut de sarbatori,era aranjat,parfumat imbracat,copii in haine vechi,cel mic chiar avea pantalonii rupti,febra pe el ,bolnav,2 zile 38-39 febra,trist,plans,.....cel mare a mai fost invata cu el,sa mearga cu masina,nu era chiar asa....dar de 10 zile nu se dezlipeste de ine..si mai are momente in care plange fara motiv in brate la mine.
Eu nu vreau sa ii interzic accesu la copii,dar deo camdata omul face lucruri care implica copii,dar pt orgoliul propriu si nu neaparat in folosul lor.

cez nu te nelinisti in privinta copiilor...in scurt timp ei o sa fie cei care o sa refuze sa mai mearga la el...si unui animal daca ii dai in cap a 2 a oara nu mai vine daca il chemi...

cu partea legala nu stiu ce sa iti spun...depinde si de el...daca e dispus sa coopereze si daca isi doreste la fel de mult ca si tine sa se termine totul...la mama a durat vreo 2 ani ca el nu vroia sa se desparta...la primul termen...dupa ce mama a facut drum Suceava - Bucuresti el a venit si in sictir a zis: ''nu am femeie de lasat eu'' ...s-a ridicat si a plecat...si cu faze din astea a tarait-o 2 ani pe drumuri...

sper sa nu fie si cazul tau si sa terminati cat mai repede...
mult succes!!

Ai mei s-au despartit cand eu aveam 14 ani. Mi-a fost greu sa aleg intre a pleca cu mama(ceea ce implica si mutat in alt oras) sau a ramane cu bunicul meu(tata nu intra oricum in calcul). Am ales cu greu pana la urma sa plec cu mama, desi mi-a fost foarte greu sa plec din casa bunicului meu care ma crescuse, dar era insuportabil sa fiu chiar si in preajma tatalul meu care devenise alcoolic, asta fiind si motivul pt care mama nu a mai suportat sa stea cu el. Ce sa zic, mi-a fost greu, am plans, am avut si ceva probleme de sanatate dar intr-un final m-am adaptat la noua situatie.
Cred ca sfaturile date de heimdall sunt foarte bune pentru situatia ta. Eu zic ca cei mici o sa fie bine pt ca ei au puterea sa se adapteze mai usor la noua situatie si daca tu le vei fi alaturi si tatal lor va sti sa se comporte cu ei nu vor suferi prea mult.

pai...cezady,eu fac 9 ani de cand sunt divortata. exul a plecat cand fimiu avea 3 ani si a mai venit cand avea 8. copilul meu a crescut cu tata la telefon,din poze si din vorbele mele,dar sa stie cum este cu tata,nu a stiut niciodata. l-am crescut in spiritul..vrei sa il iubesti esti liber,vrei sa il urasti,la fel. nu l-am vb de rau ,insa i-am spus mereu  ce avea sa fie si cand constata fimiu ca am avut dreptate,cred ca ma ura..insa timpul a demonstrat ca are mai multe motive sa il urasca decat iubeasca. la 8 ani,am facut psihoterapie cu el,ptr ca nu intelegea cu ce a gresit de tati a ales sa plece si mai ales,de ce face un alt bebe...a fost greu dar nu imposibil.
vreau sa iti zic ca l-am crescut in asa fel incat sa nu devina un pampalau mamos si frustrat..ba chiar i-am explicat ca nu e deloc handicapat daca tata nu e..poate trai si fara,iar asta il face mai puternic si pe mine la fel.
de prisos sa iti spun ca am fost mai intai de toate mama,iar apoi tata,ptr ca daca fetele isi iau model de viata din familie mama...baietii il au pe tata,deci a trebuit sa gandesc si din punct de vedere masculin si sa vorbesc cu el,sa il invat.
a suferit si cred ca in tacere inca mai sufera.
cine spune ca ,copii nu simt ca sunt mici..minte.
degeaba ii oferi toata dragostea ta...lipseste inca un parinte,deci trebuie sa te chinui sa suplinesti doi..

ce sa iti mai zic?certuri?nu are rost...sa zici..uite tati nu ti-a dat,nu ti-a facut?nu are rost..rolul tau este sa ii feresti de tot uratul dintre tine si sot si niciodata sa nu ii impingi la inaintare..
o sa fie f greu..te asigur,nu am de ce sa mint sau sa te menajez..ai cerut sfaturi sincere....insa nu esti singura care a patit asa  ceva,asta trebuie sa te intareasca si sa nu cedezi si sa te lasi,ptr ca ai trei copii nu unul ca mine si trebuie sa devii model de viata ptr ei. apropo,fimiu face 17 ani si la ora actuala a recunoscut ca tot timpul am avut dreptate in ceea ce il priveste pe tatal sau,pe care a hotarat sa il uite definitiv.(dar cati ani mi-au trebuit sa astept aceste cuvine si cata rabdareee)
daca mai ai intrebari..cu mare drag

fetelor va multumesc mult.wild stiu ce ma asteapta,sunt clar pt cresterea in normalitate,si nu in ura...nu am de ce sa fac din copii astia niste oameni inraiti fara motiv.daca el vrea sa fie tata ,atat cat ii permite legea ok,daca nu e iarasi ok...din pacate momentele in care mai luam contact se lasa cu injuraturi si certuri,tocmai pt faptul ca nu accepta ca i-a plecat sacul de box de acasa..prefer ca pana la finalizarea divortului sa nu mai vina,oricum nu s-a catadicsit nici cu un telefon de vreo 2 saptamani...ma rog sunt multe de spus despre el
in esenta il vad doar ca pe un om care si-a considerat copii un trofeu..ne falim cu ei si atat.in lume suntem mandri,in casa nu pun mana sa fac nimic,si ultimele contacte pe care le-a avut cu copii  tot ce a facut a fost bine doar din pc lui e vedere..copii au suferit extrem de mult,dupa ce ca erau debusolati,si traumatizati i-a terminat cu totul...se recupereaza dar greu..si ma doare pt ca nu stiu de ce trebuiau si ei chinuiti in plus,mai mult decat oricum erau.
Sincera sa fiu ,nu mi-e teama ca o sa vina vremea in care o sa spuna vreau la tata...sunt liberi sa o faca atunci cand vor dori asta,si mai ales cand vor fi destui de constienti sa poata sa aleaga..acum nu sunt capabili de asta,nu vorbesc,sunt mici ,mult prea mici,si nu am incredere ca altcineva ii poate ingriji mai bine decat mine(mancat ,pampersi,somn de amiaza)cine are copil mic,stie ce spun,unul singur si te lasa fara timp sa iti faci un dus,daramite trei.
vreau sa fiu impartiala,ma abtin sa discut cu ei de fata despre el,si mai ales cand sunt suparata,sau imi aduc aminte....mi-e frica si sa ridic putin tonul pt ca cel mare cum aude voce mai puternica cum se lipeste de mine si i se citeste frica in ochi..noaptea nici la baie nu pot sa ma duc ca el e langa usa....
dupa divort o sa caut un psiholog bun..sper sa ma ajutai cu ceva nume..pt ca trebuie sa ii tratez,au vazut mult prea multe violente intre mine si el,ca sa ma imbat cu apa rece ca sunt copii afectati doar de plecarea lui.
si cu toate ca ei nu au fost agresati fizic sau verbal,(multumesc lui D-zeu ca nu a avut apucaturi dintrastea pana acum)la varsta lor au deja frica in sange,frica de bataie pt mama lor.....

cezady a scris:

Salut tuturor.Am revenit pe site dupa o absenta de vreo 2 ani,poate umpic suparata pe viata,dar cu siguranta mai matura   (sper)
Sunt in divort,mamica de trei copii mici,si marea mea problema,pt ca desi am prieteni care au trecut prin asa ceva,nu stiu ce se intampla cu copii unui cuplu divortat,si aici ma refer sentimental
Ca intotdeauna ei raman la mama,ca e un partaj ,asta se stiu,dar am nevoie de ajutor ,sa inteleg niste pc de vedere al unora dintre voi care au trecut prin asa ceva,in calitate de copii,sau parinti care au putut comunica cu copii lor..ai mei sunt prea mici pt a putea vorbi.
Ma gandesc cum sa fac ca aceasta hotarare a mea sa le fie mai usor,si pana se va ajunge la psiholog cu ei,pt ca acum nu am posibilitatea fizica sa ii tratez cu cineva autorizat,si nici macar nu s-a inceput actiunea de divort,legal vorbind...sa pot sa aflu niste experiente reale,sa ma ghidez oarecum,cam in ce directie e un suflet de copil atunci cand se intampla asa ceva.
Merci mult

Buna, eu acuma am terminat cu divortul.....am 2 copii, si pt ei am facut acest pas...nu e usor, mult mai usor decat atunci cand incasezi pumni si injurii si esti supusa la perversiuni!
copiii mei au 14 si 12 ani.....statul mi i a incredintat mie....el nici nu s a prezentat la proces, decat ultima oara....copiii au fost interogati de catre un asistent social, apoi de catre judecatoare....au urmat martorii...am avut 2 din familia mea...si s a terminat.....
acum astept cu multa groaza partajul.....m a amenintat ca imi ia tot, sora lui fiind un om fff influent aici la noi in oras.....de copii nu i pasa, nu i a iubit, a spus ca oricum au fost o povara....si la iesirea din tribunal, mi a ras in fata, spunindu mi ca voi vedea pensia alimentara la pastile cailor......a fost obligat la plata unei sume de 180 ron....100 fetita 80 ron baiat.....
Doamne ajuta ti

mamytzica cum te mai descurci?

cezady