Povestea mea...-7

Fetelor, cele care nu ati facut nici un avort, bucurati-va ca nu ati fost puse vreodata in situatia asta, nu va mai contraziceti pentru ca nimeni nu e de acord in adevaratul sens al cuvantului cu asta. Nimeni nu spune ca e un lucru bun sa faci avort. Pentru ca nu este, dar in viata nu se intampla totul asa cum ar trebuii, sau asa cum ne dorim noi, si uneori ne vedem pusi in situatii in care nu prea mai avem de ales, din diferite motive, unele mai prostesti, altele nu, insa se intampla fara sa vrea cineva...
Nu mai judecati atat si nu mai aratati cu degetul pentru ca nu stiti ce e in sufletul unei persoane care a trecut prin asa ceva si mai si stie ca putea sa previna.
Le-a pedepsit viata destul pe cele care au recurs la asa ceva punandu-le in situatia respectiva si si-au invatat lectia cu siguranta.

Sunt conceptii diferite, pe care nu le acuz, nu le imbratisez. Pur si simplu sunt altceva.

Eu am fost crescuta intr-un mediu in care copilului trebuie sa ii oferi cam tot. Si nu ma refer aici la a rasfata un copil. Dar la a-i acorda acel necesar: accesul la o foarte buna educatie, la cultura, sa fie plimbat prin lume, sa nu fie inghesuit si sa nu aiba camera lui, etc. Nici parintii mei nu sunt oameni instariti, pentru a putea afirma ca traiesc in lux. Dar nu am fost privata de nimic ce ar fi intervenit in dezvoltarea mea ca om. Sa nu exageram - daca cer ceas de 400 de euro nu mi-l cumpara nimeni. Trebuie sa muncesc eu pentru el, din banii mei. Dar am avut parte de tot ceea ce mi-a trebuit ca sa ma dezvolt armonios.

Referitor la starea materiala, mereu se poate mai bine. Si Bill Gates poate avea mai multi bani si va fi invidios daca cineva il va detrona din pozitie. Dar nu la asta ma refer. Imi doresc ca copilul meu cand implineste 18 ani sa aiba masina lui, second-hand sau nu, si sa nu tanjeasca si sa imi poarte ranchiuna ca ceilalti prieteni ai lui ai, vreau ca atunci cand ma roaga sa-l lasa intr-o excursie de 3 saptamani prin Europa eu sa imi permit sa ii ofer asta fara sa fac credit la banca, imi doresc ca atunci cand copilul meu imi cere sa il las sa studieze in strainatate sa ii pot plati toate studiile si toate cheltuielile. Pentru ca asta este modul meu in care concep a creste un copil. Vreau sa stiu ca ii pot cumpara si ciocolata de 20 ron si nu una de 4 ron, sa ii dau bani sa iasa cel putin saptamanal in oras, sa isi cumpere ce carti vrea (pe mine una ma costa cartile pe luna si 1000 ron), vreau sa stiu ca daca el imi zice ca vrea sa faca parasutism, eu sa ii pot oferi sansa asta, sau daca vrea sa mearga la schi in Austria, pentru ca in Romania sunt niste conditii deplorabile, sa il duc.

La asta ma refeream. Pentru ca eu nu am fost crescuta cu putin si nu vreau sa imi cresc cu putin copilul. De aceea, in cazul in care este un accident si nu am aceste posibilitati financiare, eu nu l-as face. Pentru ca m-as simti mereu vinovata fata de el pentru ca nu ii pot oferi totul. Iar din punctul meu de vedere, dragostea nu tine tot timpul de foame. Pentru ca mi s-ar rupe sufletul si as incepe sa plang sa il vad cum se uita la raion la o masinuta super-smechera (ca sa ma exprim asa) si eu sa ii zic ca nu pot sa i-o cumpar pentru ca am de platit gazele. Si mi-ar fi groaza ca, atunci cand il am, sa am vreun regret ca nu l-am facut mai tarziu cand eram stabila financiar.

Dar, repet, eu asa am fost crescuta. Nu o sa neg ca un copil este o bucurie imensa. Pentru ca este ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Dar mie mi-ar placea sa ii pot oferi tot.

LE: La asta ma refeream in posturile anterioare. Nu ca pun egal intre copil si ratare profesionala.

Ultima oara a fost editat de AyraBlack (2010-01-25 21:07:31)

Sunt eu oare un pic ciudata daca ma gandesc ca un criteriu major pentru a aduce pe lume un copil nu ar trebui sa fie cate saptamani de recreere in Europa poti sa-i ofer pe an? Umila mea parere e ca poti sa faci un copi fericit si altfel, nu doar mizand la maxim pe latura materiala a vietii. Da, fara bani nu se poate, ca nu se imbraca, hraneste etc cu aer, dar sa scoti in evidenta ca fiind cel mai important e sa ii oferi cursuri de ski in Austria... da' poate sunt eu depasita pentru ca nu am iesit din tara pana la 18 ani!

Plus ca, nu ai cum sa ai siguranta banilor in ziua de azi. Ok, il faci acum, ai stabilitate financiara si iti merge bine. Si se poate foarte bine ca peste 15 ani cand copilul va vrea la ski in Austria pentru ca in Romania nu se poate () sa nu mai ai banii pe care i-ai avut cand l-ai facut si cand credeai ca situatia financiara va fi la fel de buna si peste 5, 10 si 20 de ani din momentul nasterii/conceperii. Si atunci ce faci? Cum poti sa stii ca pana la momentul in care isi va castiga singur banii tu vei putea sa platesti pentru toate extravagantele lui? Nu poti. Poti doar sa speri ca vei putea.

am mult mai putin decat aveam pe vremea cand stateam in bucuresti si un we in afara era ceva la ordinea zilei. nu am siguranta zilei de maine, pentru ca nu stiu cati o mai au, in romania lui 2010. eu si sotul meu nu ne mai permitem acum nici macar un we in tara, fara sa ne uitam putin la banii aia si sa ne gandim de 2 ori unde ar trebui sa mearga. la casa, la banca sau mai nou la puiul nostru?
si totusi inconstienta de mine fac un copil, nestiind daca ziua de maine ma gaseste muncind sau nu, pentru viitorul lui si pentru studiile lui in strainatate. dar nu-i va lipsi nimic. nimic din ce e normal sa nu-i lipseasca. si va sti valoarea banului si cat te costa cu adevarat un we in strainatate.
va fi de o mie de ori mai bogat poate, pentru ca are doi parinti care se adora si o multime de alte rude care abia asteapta sa-l cunoasca...am atat de putin financiar si totusi n-am fost nicicand mai fericita ca acum

la partea cu "sa ii oferi tot". da, mi-ar placea sa pot sa ii ofer absolut tot, ce parinte nu isi doreste asta?! dar sincer, nu as vrea sa devin mama la 40 de ani. parintii mei, dpdv financiar cred ca s-au clasat undeva la mediu toata viata. au fost si perioade in care au dus-o mai jos de mediu. singura excursie pe care mi-au oferit-o in afara tarii a fost intr-o tabara in croatia cand eram clasa a 5a sau a 6a, si au facut destule eforturi ca sa ma trimita acolo 7 zile. in rest, imi aduc aminte ca ii ziceam lui mama cand eram mica : "mami, dar cand o sa ai bani, nu`i asa ca o sa imi iei papusi muulte (si X lucruri)?" si imi zicea "normal:)". poate ca nu am primit prea des ce o rugam, ca bani prea multi nu avea niciodata, dar jur, nu m-am simtit niciodata un copil sarac si nu am fost trista niciodata din cauza asta. la fel cand am ajuns la scoala si au inceput colegii sa se dea in stamba ca pleaca in germania de craciun, in turcia/grecia in vacanta de vara. eu nu plecam, dar din nou, va spun sincer, nu am fost niciodata suparata pe tema asta. oricum cand incepeam scoala si povesteam toti unde/ce am facut, aveam o gramada de lucruri de povestit chiar daca singura excursie a mea fusese la tara la bunici.
si lista poate continua.
intre timp, parintii mei s-au mutat din tara si situatia materiala s-a imbunatatit considerabil(si acum si eu, desi la inceput nu am fost de acord, m-am intors in romania, am venit din nou aici, desi nu am planuri sa ma mut definitiv).
si, desi ne permitem, inca nu am masina, nu am carnet, circul cu autobuzul, fac economii, imi place sa gatesc acasa si nu consum multi bani pe haine, etc. si ghici ce? sunt al naibii de fericita in felul asta. si nici pe viitor nu imi doresc munti de bani si 3 masini in garaj.
in concluzie, cred ca cel mai important este felul in care iti educi copiii. daca ii inveti sa se bucure de lucrurile cu adevarat importante in viata, nu de lucrurile materiale, pentru ca astea vin si se duc si in fond, nu au nicio valoare, vor creste armonios si fericiti chiar daca nu au iphone si carduri la 16 ani...

daca se poate atat de mult si alegi sa dai cu piciorul pentru ca banii se fac greu si necesita sacrificarea din timpul personal si cel petrecut cu familia? acest aspect cum mai poate fi justificat dpdv logic?
sa ai cat de mult vrei si la un moment dat sa nu mai vrei, pentru ca te-ai saturat de cele 12 ore petrecute departe de casa, construindu-ti o cariera infloritoare, sperand mereu ca cele 2 zile de we vor fi suficiente pentru a recupera timpul pierdut. ce te mai motiveaza atunci sa vrei la fel de mult, in continuare? pe mine una, nimic!
nu le poti avea pe toate fara un minim sacrificiu. si uneori sacrificiul imbraca forma frumoasa a inconstientei. nici macar nu stii ca-n timpul ala tu sacrifici ceva... pentru ca ai impresia ca asa trebuie sa fie

LE: teoretic un we in afara e mai ieftin. doar teoretic. cand pui la socoteala si niste bilete de avion, oricat de ieftine ar fi ele, parca nu mai iese la fel de ieftin ca, sa zicem, 200 lei dati pe benzina, prin tara

Ultima oara a fost editat de anabella_n (2010-01-25 22:27:39)

Cam asta e problema. Din punctul meu de vedere, 4500 RON/ luna rata la banca in conditiile in care lucrezi la o firma pe parte de juridic, iar celelalt este artist orientat spre muzica nu inseamna stabilitate financiara (nici macar pe moment). Ai mei parinti pana nu au stiut clar ca au toti banii ca sa faca o casa nu s-au apucat de ea, pe langa banii pusi mereu deoparte pentru situatiile negre.

Oamenii care sunt avocati, doctori, la 35-38 de ani, daca au stiut cum sa se descurce nitel in viata castiga cu foarte mult peste medie. Stiu pentru ca am multe cunostinte in domeniile respective, deci nu se pune problema de a face un copil chiar de la o varsta mai frageda. Ma rog, sunt si avocati care mor de foame - dar, na, am zis, depinde cat de mult stii sa dai din coate.

Nu imi garanteaza nimeni ca voi lucra la aceeasi firma pentru ca as prefera din tot sufletul sa nu muncesc la o firma, decat daca este o multinationala juridica. Nu stiu, mie mereu mi-a fost frica de a fi in postura de a nu-mi permite. Poate de aceea de la 14 ani am inceput sa pun deoparte din banii pe care mi-i dadeau ai mei, urmand ca apoi sa fac la fel cu banii lucrati in timpul scolii si in general sa stii ca ai un fond de rezerva.

Trebuie sa ajungi tu cu tine la un echilibru de cat vrei. Poti sa gonesti in mod continuu spre ceva, dar in acelasi timp sa te bucuri de fiecare moment al vietii. Cunosc niste oameni - ea 46, el 47 care au decis ca este momentul sa faca un copil la 38 de ani. Ca atunci si-au dat seama ca il pot creste cum trebuie. Si pana atunci nu s-a pus problema de vreun copil. Iar baietelul acela, care este pur si simplu adorabil, e dus la lectii de dans, la inot, la echitatie, vorbeste la 8 ani 2 limbi straine, e primul din clasa lui, participa la concursuri si olimpiade. Se invarte intr-un cerc social de oameni cu venituri peste medie (cu mult), care isi educa la fel copiii, isi petrece toate vacantele cat mai departe de jegul asta de Romanie, are cultura (cat se poate pentru varsta lui), citeste mult etc. Si are parinti care se preocupa de fiecare minut al lui. Si care l-au crescut atat de bine, pentru ca este respectuos, cuminte, incat ... nu ai ce sa le reprosezi. Dar asta spuneau si eu, ca acest copil a venit pentru ei ca ceva natural, normal, nu s-au chinuit cu el si nu au facut sacrificii. Si toata lumea e extrem de fericita. Ei nu sunt obositi, nu muncesc 12 ore pe zi (ci maxim 8), petrec mult timp cu copilul lor inclusiv la teme, baiatul are parte de un nivel de trai cu muuult peste decenta, ceea ce ii va asigura o dezvoltare mai mult decat armonioasa si ii va spori cu mult sansele de reusita in viata.

De ce sa nu fie asa toate cazurile?

Ultima oara a fost editat de AyraBlack (2010-01-26 00:32:22)

LadyPink a scris:

Ma uit la fratele si la cumnata mea: au 34-35 de ani, sunt casatoriti cam de vreo 10 ani. Ea lucreaza pe partea de juridic la o companie mare de telefonie, el e artistul familiei orientat spre muzica. Incet, incet, si-au facut un rost al lor. Au renovat o casa si i-au ridicat un etaj, si-au cumparat masini noi (sau mai putini noi, dupa caz ) dupa ce au vandut vechea Dacie, au fost in excursii in strainatate (in fiecare an pleaca cel putin o data sau de doua ori in afara), s-au realizat cat de cat pe plan financiar. Au rate la banci de vreo 4500 de lei/luna (asta e bonusul si modalitatea prin care au putut sa isi ridice casa si sa-si permita un trai decent, exceptand excursiile... ca n-au facut cont la banca pentru a pleca in strainatate )

Acum vreo 5 ani de zile, cand venea vorba de copii, strambau din nas amandoi si spuneau ca e o mare responsabilitate si n-au cu ce sa-l creasca. Intai sa vina casa, salariul mare, masinile, stabilitatea financiara. Acum au ridicat si casa, au venit si masinile, au - pentru moment - stabilitate financiara.

Si ce te faci ca se tot chinuie sa ramana gravida si nu prea ii iese. Pentru ca anii trec... direct proportional cu contul acumular in banca si cu inaltarea casei din gradina, dar de intinerit nu intineresti. Si daca n-ai parte de vreun noroc chior, bani cu duiumul nu faci prea repede (in conditiile in care te angajezi si muncesti pe puterile tale, adica sa spunem cel mai des intalnita situatie).
Copilul se putea face si acum 5 ani si nu ar fi stat intr-o casa plina de igrasie si ar fi mancat ciocolata doar o data pe luna. Ar fi fost bine mersi. Dar goana asta dupa "mai mult, mai mult" te poate pune in fata unei situatii pe care nu mai ai cum sa o schimbi. Poate tu amani momentul ca sa fii sigura ca ii poti oferi absolut tot ce vrea, dar daca atunci cand vrei s-o faci nu se mai poate tocmai pentru ca ai amanat asa de mult?

In grupul lor de prieteni, destul de maricel, toate cuplurile au cate unul sau chiar doi copii deja. Si sunt avocati, doctori etc. Si se descurca si copiii sunt foarte bine si fara sa respire in puf Ei au ramas singurii fara. Si deja problemele se pun altfel. Ei nu inteleg cand li se spune ca nu pot veni la bbq pentru ca ala micu' a racit sau mai stiu eu ce s-a intamplat. Cand vezi ca toti au si sunt fericiti asa cum sunt, cu familiile intregite, parca te gandesti de doua ori ca ai strans si ai tot strans... si daca se intampla cumva sa n-ai cui sa-i lasi toata agoniseala aia pentru care ai strans atat din dinti?

In plus, cu sau fara ratele la banca... cine iti garanteaza ca si peste 10 ani vei lucra la aceeasi firma, eventual cu un salariu muuuult mai mare si cu o pozitie care iti va permite sa mai stai si pe acasa cu copilul si nu doar sa muncesti ca un caine 12 ore pe zi si copilul sa ti-l vezi si sa ti-l auzi doar atunci cand iti cere bani pt scoala, film, haine, club, excursii?
Da, sigur, mereu se poate mai mult si mai mult si e bine sa tintesti spre mai mult mereu. Te automotivezi ca sa te poti autodepasi. Dar tre sa stii si cand sa spui stop si sa vezi ca si treapta pe care ai ajuns pana in momentul respectiv iti poate oferi multa satisfactie. Si sa inveti sa te bucuri de ea. Pentru ca gonind mereu dupa mai mult... cand te vei mai opri?

Sunt oameni si oameni...caractere si caractere...si mii de gandiri diferite...nu putem condamna...

......Mi-a dat Dzeu, 2 minuni.....2 ingeri....si nu aveam loc de munca, dar avea el....si i am crescut cu mult drag....ca au fost sacrificii si inca mari, asta e, nu regret, ca nu au crescut cu pampers ci cu scutec de bumbac si pled, dar au crescut sanatosi...asta conteaza cel mai mult.....ca nu am fost in stare sa i feresc de violenta verbala si fizica a tatalui lor, asta regret cel mai mult.....caci acum traim doar din alocatiile lor...nu are importanta...e important ca i vad venind de la scoala impreuna, ii vad cum cu manutele lor ma prind de obraji si ne jucam cu pupicii....ca nu manincam pulpe sau gratare....nu are importanta....ca nu au haine decat de la second sau primite nici asta nu conteaza...conteaza ca i pot eu iubi, ca sunt linga ei seara, ca noapte ii pot privi si pot saruta fara ca ei sa mi vada lacrimile....

......Am cersit in viata asta nenorocita ....DA!!!! AM CERSIT.....DAR NU BANI SI MINCARE....CI UN NENOROCIT LOC DE MUNCA......era dreptul meu.....DREPTUL DE MAMA.....
Nu vroiam decat sa pot netezii drumul anevoios al vietii....un drum pe care copiii mei sa l poata strabate......
   
Am incercat si mai incerc atat cat voi trai.....pt ca ASTA E MENIREA MEA DE MAMA.....chiar daca azi sunt o RUINA.....stiu ca in spatele acestei RUINI, vor fi protejate cele 2 minuni din viata mea..... iar pt ei....de aici sau din mormint ....Voi lupta pana cand va muri ultima picatura de lacrima.... 
ATAT SI NIMIC MAI MULT.....   
..........

Am citit toate posturile de la topicul asta si, sincer, mi-au lasat un gust amar ...
Am citit povestea Mamytzicai la celalalt topic, cel cu violenta in familie, dar acum ca tabloul e complet ....

Nu stiu, nu sustin ca am descoperit adevarul absolut, dar as vrea doar sa imi exprim si eu PAREREA cu privire la cele discutate aici :
1. Avortul - total impotriva ! Cum spunea si Rosa, s-a inventat planificarea familiala Iar sa spui ca o sarcina este un "accident", e un semn de intrebare asupra intelectului persoanei respective ... daca intelegeti ce vreau sa spun. (ma straduiesc sa vorbesc frumos ... )
2. Avortul in cazul Mamytzicai - complicat ... As vrea doar sa repet ceea ce am spus si la topicul cu violenta in familie : cascati bine ochii inainte sa va casatoriti ! (sau sa sariti la orizontala cu primul mascul care va iese in cale-revenind la punctul 1)
3. Mamytzica - faptul ca ai lasat lucrurile sa degenereze in halul asta - e vina ta,  fara suparare. Acuma, sincer :
- ti-ai luat un sot care s-a dovedit a fi o scursura
- ti-ai neglijat sanatatea ani de zile si acum te-ai trezit in imposibilitatea de a mai putea munci pentru copii tai
- probabil, nu situ sigur, ti-ai neglijat si studiile sau pregatirea profesionala, din cate vad eu in posturile tale
Ti se pare ca la tabloul asta tu chiar nu ai contribuit cu nimic ?
4. AyraBlack, probabil ca tu n-ai citit pe la alte topicuri, pe forumul asta si pe altele la fel, cate femei se straduiesc sa mai POATA face copii dupa 30 de ani si care sunt riscurile la care te supui si tu si copilul prin simplul fapt ca ai asteptat ata de mult. In rest, tot ce povestesti tu acolo cu cresterea copilului fara nici o privatiune sunt utopii... ai vazut multe filme. Mai povestim peste vreo 10 ani, bine ?

Ultima oara a fost editat de anne85 (2010-01-26 09:19:21)

anne85 a scris:

Am citit toate posturile de la topicul asta si, sincer, mi-au lasat un gust amar ...
Am citit povestea Mamytzicai la celalalt topic, cel cu violenta in familie, dar acum ca tabloul e complet ....

Nu stiu, nu sustin ca am descoperit adevarul absolut, dar as vrea doar sa imi exprim si eu PAREREA cu privire la cele discutate aici :
1. Avortul - total impotriva ! Cum spunea si Rosa, s-a inventat planificarea familiala Iar sa spui ca o sarcina este un "accident", e un semn de intrebare asupra intelectului persoanei respective ... daca intelegeti ce vreau sa spun. (ma straduiesc sa vorbesc frumos ... )
2. Avortul in cazul Mamytzicai - complicat ... As vrea doar sa repet ceea ce am spus si la topicul cu violenta in familie : cascati bine ochii inainte sa va casatoriti ! (sau sa sariti la orizontala cu primul mascul care va iese in cale-revenind la punctul 1)
3. Mamytzica - faptul ca ai lasat lucrurile sa degenereze in halul asta - e vina ta,  fara suparare. Acuma, sincer :
- ti-ai luat un sot care s-a dovedit a fi o scursura
- ti-ai neglijat sanatatea ani de zile si acum te-ai trezit in imposibilitatea de a mai putea munci pentru copii tai
- probabil, nu situ sigur, ti-ai neglijat si studiile sau pregatirea profesionala, din cate vad eu in posturile tale
Ti se pare ca la tabloul asta tu chiar nu ai contribuit cu nimic ?
4. AyraBlack, probabil ca tu n-ai citit pe la alte topicuri, pe forumul asta si pe altele la fel, cate femei se straduiesc sa mai POATA face copii dupa 30 de ani si care sunt riscurile la care te supui si tu si copilul prin simplul fapt ca ai asteptat ata de mult. In rest, tot ce povestesti tu acolo cu cresterea copilului fara nici o privatiune sunt utopii... ai vazut multe filme. Mai povestim peste vreo 10 ani, bine ?

Sa casti ochii, cat de mari, si tot te poti insela....atunci cand l am cunoscut, era un om deosebit, am discutat inainte 2 ani, nu adeptul alcoolului, a violentei...ba chiar spunea sa i rupa dzeu mina cand va lovi o femeie...., provenea dintr o familie de preoti....etc etc....adevarata fata si a aratat o dupa 2- ani....atunci cand a fost prima palma...cand a spus:....copiii sunt un chin...o intimplare....
Am spus o si recunosc singura vinovata am fost eu, nu el si nimeni altcineva.....doar eu....pt ca am acceptat atatia ani de zile aceea situatie, pt ca nu am fost in stare sa ma pun si eu o data pe primul plan....acum...trag....
Cat despre studii...nu am....am doar liceul terminat....dupa terminarea tata mi a spus ca nu ma va tine intr o facultate ..si asa m am angajat ...16 ani pe cartea de munca fara intrerupere, fara C.O..C.F.S...etc.....