Cum trecem peste...o pierdere

mihaela2289 · 2010-11-23 06:49:39

Am deschis acest topic sa va intreb si pe voi(daca aveti idee, sau macar sfaturi) cum trecem peste pierderea unui parinte?(mie mi-a murit tatal acum 6 luni si inca imi e foarte greu). As avea nevoie de niste sfaturi, sau macar o recomandare catre un psiholog pentru ca uneori simt ca nu mai pot si ca o sa cedez psihic. Era persoana pe care o iubeam cel mai mult pe lumea asta, insa boala l-a invins. Cum sa fac sa trec peste si sa nu ma mai gandesc noapte de noapte la asta? La faptul ca nu o sa-l mai vad niciodata, ca nepotii lui nu o sa-l cunoasca niciodata, ca nu a ajuns sa ma vada mireasa...

anca90 · 2010-11-23 07:39:52

imi pare tare rau, mihaela kram . incearca sa iti ocupi mereu timpul cu ceva, iar noaptea, in locul gandurilor pe care le ai acum, spune-ti ca el este in continuare alaturi de tine chiar daca tu nu-l vezi, ca el vegheaza asupra ta din cer si este mandru de tine. tatal tau nu a murit, ci a trecut intr-o alta lume, una mai buna si fara suferinta. ar fi bucuros ca tu sa iti continui viata firesc, sa nu lasi aceasta pierdere sa te afecteze. asadar, tb sa fii tare pt el. fruntea sus!

alinda · 2010-11-23 07:51:07

imi pare foarte rau ca treci prin asemenea probleme... in acelasi timp e foarte bine ca tu realizezi cu luciditate faptul ca nu-ti poti reveni inca dupa pierderea tatalui si ca ai nevoie de ajutor. cred ca ideea cu psihologul e foarte buna, te incurajez sa cauti unul bun si sa-l lasi sa te ajute sa depasesti durerea de acum.
ca idee pot sa-ti spun ca acceptarea pierderii unei persoane dragi are mai multe etape firesti; atunci cand tu nu poti trece peste una din etape ca sa evoluezi spre urmatoarea e intr-adevar o problema si ai nevoie de ajutor. tu te-ai blocat inainte de acceptarea faptului ca el nu mai este, eu as zice ca asta e cea mai importanta etapa. prima faza e durerea urmata de neputinta de crede ca e adevarat, intervin apoi regretele de tipul celor descrise de tine (n-ati apucat sa faceti multe lucruri impreuna, nu te va vedea mireasa) si in final acceptarea - iar tu n-ai reusit inca sa ajungi la etapa asta.... in teorie sunt multe de spus, depinde insa de la om la om cum poate aplica teoria asta. tu trebuie sa incerci sa privesti spre viitor, nu inapoi, sa accepti faptul ca nimic nu mai poate fi schimbat! poti incerca sa-ti spui ca moartea a fost o izbavire pentru el (spui ca a murit in urma unei boli), poate te ajuta credinta (daca esti credincioasa) sau gandul ca el exista undeva ca entitate, vegheaza asupra ta si se bucura de toate reusitele tale. important e insa sa discuti despre tot, sa nu ingropi totul in tine, sa intelegi si sa accepti faptul ca suferi dar si ca vei reusi sa treci peste suferinta asta.
nu stiu cat de mult te ajuta cuvintele mele, pot doar sa-ti spun ca stiu exact ce simti si ca durerea se va estompa la un moment dat.

ioana_4 · 2010-11-23 10:22:25

mihaela si eu cred ca e buna ideea unui psiholog. eu nu am vrut sa apelez la unul si imi pare rau, dar acum e prea tarziu. si mie mi-a murit tatal acum 3 ani, dar peste asta am trecut(nu eram foarte atasata de el), in schimb nu am trecut peste moartea bunicului meu(omul care m-a crescut din toate punctele de vedere) desi au trecut 8 ani, durerea e mai vie ca niciodata. poate daca ceream ajutor mai demult, acum eram mai bine.

SofySofia · 2010-11-23 18:23:56

Dumnezeu sa-l odihneasca! Si eu cand eram mai mica mi-am pierdut 3 bunici intr-un an printre care unul pe care-l iubeam cel mai mult,care-mi facea toate poftele etc.
Incearca sa te gandesti ca iti sunt alte persoane alaturi,care iti vor binele si vor sa te vada vesela. Ocupa-ti timpul cu activitati care te ajuta sa nu te mai gandesti la acest lucru,cum ar fi statul cu prietenii,iesitul in oras,excursii,shopping...
Vei vedea c-o sa treaca!

_Summer_ · 2010-11-23 19:00:44

A atins alinda un subiect bun: acceptare! Vine greu, mult prea greu, ultima chiar... bine, in astfel de cazuri si nu te condamna nimeni insa pana sa ajungi la acceptare, la acceptarea faptului ca tatal tau nu mai e printre voi, e cale lunga si grea. Primul pas in suferinta se refera la negare. Probabil asta s-a intamplat in primele zile, apoi furia, probabil si asta la scurt timp dupa cele intamplate, targuiala si stadiul in care eu cred ca te afli tu acum: deprimare/depresie. Cum ajungi sa treci peste stadiul asta si sa ajungi la acceptare?! Pai in primul rand, avand in vedere ca au trecut cateva luni bune de la tragedie, ia-o logic si rational: cu totii vom muri intr-o zi, vrem sau nu sa acceptam asta iar cei ramasi in viata trebuie sa-si continue drumul. Asta e viata din pacate, ne nastem, traim cat traim si murim. E greu sa intelegi asta pe propria piele, stiu. De suferit vei suferi mereu, pentru ca nu ai fi om daca nu ai mai duferi la 6 luni de la moartea lui, partea "buna" e ca in timp durerea se va estompa.Ai spus ca boala l-a invins. Gandeste-te si la faptul ca poate a fost mai bine pentru el asa, avand in vedere ca a fost bolnav, ,macar nu-l mai doare.
Pana acum eu personal nu vad o problema mare in a te gandi la el, in a avea regrete, problema ar fi daca ai gandurile astea intr-un mod obsesiv si interfereaza cu viata ta. Daca ele exista la modul acesta atunci da, si sfatul meu ar fi sa consulti un specialist care stie cum sa abordeze problemele de genu si sa te ajute sa inveti sa faci fata situatiei.
Nu ai dat foarte multe detalii, dar incearca sa nu te inchizi in tine, sa plangi cand iti vine, sa vorbesti despre asta cu familia, banuiesc ca si mama ta e indurerata, cu fratii daca ai... te ajuta macar sa te ventilezi emotional. Daca esti crestina, poti sa spui o rugaciune pentru el in fiecare seara, sa-i trimiti gandurile tale si sa te gandesti ca el vegheaza asupra ta smile Iar noi suntem aici cand ai nevoie sa te mai descarci...

Jacqui · 2010-11-23 22:33:18

?

Ultima oara a fost editat de Jacqui (2011-02-17 06:30:18)

mihaela2289 · 2010-11-25 02:28:23

Si eu eram sufletul lui, fetita lui tata... Chestia e ca sunt singura la parinti, mama e si ea distrusa, zilnic imi spune ca l-a visat, sau ca ii e dor de el si incepe sa planga deci la ea nu ma pot confesa cat de dor imi e de el, sa ma certe, sa-mi spuna un lucru bun, sa fie langa mine la propriu. Nu pot sa nu ma gandesc la el chiar daca in fata celorlalti pot vorbi foarte usor despre el fara sa plang. Sunt constienta ca era f bolnav si ca nu se mai putea face absolut nimic, dar ma doare rau de tot ca nu mai e langa mine. Uneori ssunt invidioasa ca altii traiesc pana la 70-80-100 ani si tatal meu a murit la 50... Sunt furioasa pe mine insumi ca poate in ultimile luni as fi putut sa stau mai mult langa el si nu am facut-o. Niciodata nu am vrut sa constientizez ca boala il va distruge pana la urma si nici pe el nu vroiam sa-l las sa vada lucrul asta, dar intr-un final asa a fost. Oare de ce? De ce el?! De ce asa? Daca as putea as da timpul inapoi pana la data cand s-a imbolnavit...dar totusi, s-ar fi schimbat ceva? Nu stiu si nu voi afla niciodata dar de multe ori ma gandesc(si inca serios) sa plec dupa el, insa ma gandesc la ce las in urma mea... pe mama care ma iubeste cel mai mult pe lumea asta... pe iubitul meu care si el ma iubeste mult, multi prieteni si rude.. as fi o egoista daca m-as gandi numai la mine, sa-mi fie bine langa el si sa-i las pe toti ceilalti singuri. In orice zi ma cert cu mama plang, si nu plang fiindca ma cert cu ea, plang ca el nu mai e langa mine sa ma ia in brate si sa ma apere de vorbele acide, plang ca el nu mai poate sa ma ajute sa trec peste... orice loc din bucuresti imi aminteste de el, pana si locul meu de munca.. pana si masinile de pe strada... mi-e dor..foarte dor..si doare...al naibii de tare. As vrea sa merg la un psiholog dar imi e frica, nu stiu de ce... dar simt o teama in suflet.

_Summer_ · 2010-11-25 10:05:21

Mihaela, gandeste-te logic: unde sa pleci dupa el ? Nu e plecat intr-o tara straina sa mergi dupa el...Deocamdata nu stie nimeni sigur ca exista viata dupa moarte sau ca o sa ne intalnim "dincolo" cu cei morti. Cu siguranta tatal tau nu ar fi mandru de o asemenea decizie si intr-adevar ai fi o egoista daca ai face un asemenea gest. Ia-ti inima in dinti si apeleaza la un psiholog, nu vei gasi nimic infricosator acolo, pe bune smile

valyro · 2010-11-25 10:20:10

mihaela,peste asa ceva nu cred ca poti sa treci vreodata,poti doar sa te obisnuiesti sa traiesti cu durerea.tatal meu a murit acum 8 ani si parca a fost ieri,ma simt la fel de singura si mi-e dor la fel ca atunci.dar stiu ca e mereu langa mine,si atunci cand mi-e tare tare dor vorbesc cu el ca si cand ar fi langa mine,ii povestesc tot ce mi s-a intamplat,si asta ma ajuta.uneori il visez si mi se pare atat de real incat imi pastrez in minte cat mai mult imaginea lui din vis.asa ca,mihaela,important e sa intelegi ca el va fi mereu langa tine,iar tu trebuie sa iti traiesti viata incat el sa fie madru ca te are ca fiica.eu ma gandesc mereu:oare tata ar fi mandru de ce am facut,ce sfat mi-ar fi dat,ce parere ar fi avut,si asa simt ca e langa mine.fii optimista si traieste viata asa cum si-ar fi dorit tatal tau pentru tine.

cleopatr@ · 2010-11-25 10:32:40

mihaela2289 a scris:
Si eu eram sufletul lui, fetita lui tata... Chestia e ca sunt singura la parinti, mama e si ea distrusa, zilnic imi spune ca l-a visat, sau ca ii e dor de el si incepe sa planga deci la ea nu ma pot confesa cat de dor imi e de el, sa ma certe, sa-mi spuna un lucru bun, sa fie langa mine la propriu. Nu pot sa nu ma gandesc la el chiar daca in fata celorlalti pot vorbi foarte usor despre el fara sa plang. Sunt constienta ca era f bolnav si ca nu se mai putea face absolut nimic, dar ma doare rau de tot ca nu mai e langa mine. Uneori ssunt invidioasa ca altii traiesc pana la 70-80-100 ani si tatal meu a murit la 50... Sunt furioasa pe mine insumi ca poate in ultimile luni as fi putut sa stau mai mult langa el si nu am facut-o. Niciodata nu am vrut sa constientizez ca boala il va distruge pana la urma si nici pe el nu vroiam sa-l las sa vada lucrul asta, dar intr-un final asa a fost. Oare de ce? De ce el?! De ce asa? Daca as putea as da timpul inapoi pana la data cand s-a imbolnavit...dar totusi, s-ar fi schimbat ceva? Nu stiu si nu voi afla niciodata dar de multe ori ma gandesc(si inca serios) sa plec dupa el, insa ma gandesc la ce las in urma mea... pe mama care ma iubeste cel mai mult pe lumea asta... pe iubitul meu care si el ma iubeste mult, multi prieteni si rude.. as fi o egoista daca m-as gandi numai la mine, sa-mi fie bine langa el si sa-i las pe toti ceilalti singuri. In orice zi ma cert cu mama plang, si nu plang fiindca ma cert cu ea, plang ca el nu mai e langa mine sa ma ia in brate si sa ma apere de vorbele acide, plang ca el nu mai poate sa ma ajute sa trec peste... orice loc din bucuresti imi aminteste de el, pana si locul meu de munca.. pana si masinile de pe strada... mi-e dor..foarte dor..si doare...al naibii de tare. As vrea sa merg la un psiholog dar imi e frica, nu stiu de ce... dar simt o teama in suflet.

sfatul meu e sa iti invingi teama si sa mergi la un psiholog.

Jacqui · 2010-11-26 21:01:18

da , pe mine ma ajutat mult smile

theSame_ElaElis · 2010-11-27 06:27:19

Mihaela, imi pare rau!
Iti spun din experienta ca nu exista retete! Nu exista! Trebuie sa gasesti in tine puterea de a merge inainte!
In octombrie 2001 a murit tatal meu, iar in ianuarie 2002 a murit mama mea. Pur si simplu in 4 luni am ramas fara cei mai dragi oameni! M-a durut si doare la fel de tare si dupa 9 ani!
Dar mereu mi-am zis ca trebuie sa ma port ca si cum ar trai, sa nu ii fac de ras, sa realizez ceva, sa imi ajut fratele, sa merg mai departe! Din pacate durerea nu ii aduce inapoi, dar durerea ne poate face sa uitam de noi, sa nu ne ingrijim, sa nu ne alimentam, sa nu ne vedem de job/scoala etc. In timp apar probleme!
Tine si de educatie! Ai mei m-au educat sa fiu rationala, puternica, independenta, descurcareata!
Dupa 9 ani pot spune ca am reusit! Eu am un job frumos, fratele meu e doctorand; noi eram de 20, respectiv 16 ani atunci; Am reusit amandoi pentru ca ne-am impus sa mergem mai departe, sa ne purtam suferinta in asa fel incat sa putem sa realizam ceva, sa nu ii facem de rusine!
Eu as zice sa te gandesti mereu la el, cum ar vrea el sa evoluezi, sa te porti, sa mergi mai departe! Ca idee, socul si suferinta vor tine cel putin un an... Dar dc vrei poti merge la biserica, poti sa te rogi si tot ce crezi ca mai ajuta ... poate la psiholog ...
Fii puternica! Tatal tau ar aprecia asta! Urmeaza-ti visele! Tu traiesti, trebuie sa mergi mai departe!

Ultima oara a fost editat de theSame_ElaElis (2010-11-27 06:28:16)

deeyanna · 2010-11-27 20:51:52

si mie mi-a murit un frate..iar acum 2 zile cele mai bune prietene i-a murit prietenul....: smile (....inteleg durerea....eu am mers la psiholog....si mi-a dat ceva care pur si simplu iti muta gandul...si sunt ok acum....meri si tu....si incet incet o sa fie bine..si neaparat duo si pe mama ta....asta ca sa va puteti reveni pe viitor sa aveti o viata normala....sa nu va mai ganditi tot timpul acolo...pentru ca suferind numai rau va faceti... sad

kathrynn · 2010-11-28 16:37:12

Se poate scrie si despre bunici aici? sad

Miss_B · 2010-11-28 19:01:24

kathrynn,cred ca se poate scrie despre oricine,atata timp cat pentru persoana este o pierdere si o durere in suflet.
eu inca nu am trecut prin asa ceva,nu am pierdut pe nimeni apropiat si m-am intristat asa tare cand am citit aici ce ati scris supa
numai cat ma gandesc ca intr'o zi se va intampla ceva rau cuiva din familie, imi vine sa plang grater odata am visat k o ingropam pe mama si plangeam de nu mai aveam aer,m-am trezit plangand,abia m-am calmat neutral

kathrynn · 2010-11-28 20:46:22

Eu sunt foarte apropiata de bunicii mei si acum bunicul meu e foarte bolnav si in ultimul timp tot plange ca nu mai apuca sa ma vada. Am vorbit si la telefon si pe mess si tot asta imi spune ca el nu stie daca mai rezista pana vin eu acasa si de fiecare data dupa ce vb cu ei, trag cate o tura de plans zdravan.
Stiu ca e batran, stiu ca la un moment dat nu va mai fi dar tot timpul m-am gandit la momentul asta ca va fi peste foarte multi ani cand o sa am eu peste 30 (de parca atunci as suferi mai putin).
Pe mine m-au crescut bunicii si mi-e aproape imposibil sa ma gandesc ca intr-o zi nu vor mai fi ...
As vrea doar sa nu sufere dar vreau sa il mai vad macar un pic ... grater

maryahs · 2010-11-28 21:28:28

asa spunea si bunica mea, ca nu apuca sa il mai vada o data pe fratele meu(el e plecat si nu a fost vreo 2 ani deloc acasa). pana la urma a reusit sa vina de sarbatorile de iarna si l-a vazut. in momentul in care el a trebuit sa plece si-au luat ramas bun, stiau ca nu o sa se mai vada...a plans saracu de el toata noaptea si nu ii venea sa plece. si tata a inceput sa planga cand i-a auzit luandu-si ramas bun. asta a fost la inceputul lui ianuarie, iar in februarie bunica a murit.
sincer, niciodata nu am avut curaj ca il intreb ce au vorbit, dar imi pot imagina cat de greu i-a fost.
eu in sesiunea din iarna nu am fost deloc acasa si imi spuneau ai mei ca bunica nu se simte bine. ma rugam sa o mai vad o data, si doar o data am mai apucat sa vorbesc cu ea(nu ne-am luat ramas bun), noaptea a intrat in coma...
e greu sa te desparti de cei dragi, eu nu mai am bunici, dar cel mai greu este sa ma gandesc ca i-as putea pierde pe ai mei, mi se pare ceva de nesuportat...nici nu vreau sa ma gandesc....

mihaela2289 · 2010-12-05 08:13:41

Vin sarbatorile.. deja sunt mai deprimata si mama la fel.. Cred ca vor fi niste sarbatori "seci" din pct de vedere sufleteste.. chiar aseara mi-am amintit de tata.. stiam ca azi "vine" mos Nicolae si stiam ca de la el mereu aveam ceva "in ghetute"..si el de la noi.. Acum nu mai o sa fie la fel.. Ma gandesc cu Groaza la Craciun, nici nu vreau sa fac brad sau ceva.. stiu ca voi fi foarte deprimata si fara chef sa sarbatoresc ceva.. la fel ma gandesc si de Revelion.. el lumina casa noastra si ne aducea zambetul pe buze zilnic.. uneori am impresia ca il aud (cand mai vine vrun vecin pe la noi).. nu pot sa constientizez ca nu mai e, ca nu mai rade, ca nu mai ne cearta pe mine si pe mama.. nu vreau sa vina Craciunul..

edit: vreo fata sa-mi recomande un psiholog in Bucuresti?

Ultima oara a fost editat de mihaela2289 (2010-12-05 08:16:11)

Acum

Cum trecem peste...o pierdere

#1 2010-11-23 06:49:39

Cum trecem peste...o pierdere

#2 2010-11-23 07:39:52

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#3 2010-11-23 07:51:07

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#4 2010-11-23 10:22:25

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#5 2010-11-23 18:23:56

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#6 2010-11-23 19:00:44

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#7 2010-11-23 22:33:18

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#8 2010-11-25 02:28:23

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#9 2010-11-25 10:05:21

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#10 2010-11-25 10:20:10

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#11 2010-11-25 10:32:40

Re: Cum trecem peste...o pierdere

mihaela2289 a scris:

#12 2010-11-26 21:01:18

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#13 2010-11-27 06:27:19

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#14 2010-11-27 20:51:52

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#15 2010-11-28 16:37:12

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#16 2010-11-28 19:01:24

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#17 2010-11-28 20:46:22

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#18 2010-11-28 21:28:28

Re: Cum trecem peste...o pierdere

#19 2010-12-05 08:13:41

Re: Cum trecem peste...o pierdere

Acum

Footer-ul board-ului