Psihologia copilului - de la perioada prenatala la marea copilarie-30

Ce-ai cu barza, katami?

blueeyes a scris:

Ce-ai cu barza, katami?

pai ca si la tine, nu tine deloc cont de calendar, mama ei

mi se pare o minciuna tampita si de 2 bani, nu stiu... din categoria "esti prea mic sa-ti spun adevarul, asa ca imi bat joc de tine cu prostii". spre deosebire de mosi, zane etc, personaje care "condimenteaza" o realitate pe care poate unii dintre noi au uitat-o, dar copiii nu... respectiv dimensiunea mitologica a existentei

kata esti culmea cu barza ta

flow...bogatel mosul tau

eu nu am fost dezamagita cand am aflat ca m-au mintit, cu toate ca normal ca am aflat de la cei mai mari de la bl

am simtit o tristete crezand ca nu o sa mai primesc nimic ( materialista de mine ) ca am aflat ca nU exista si ma prefaceam  ca nu stiu nimic

tin minte povestea mamei cu sprirtul craciunului, cu mosul care este in fiecare parinte si nu m-am suparat pe ei

pe Mos Nicolae am incercat mereu sa il prind ( la mine venea la geam ) era zburator , dar nu reuseam
Daca Mos Craciun ( gerila ) era ceva palpabil, Mos Nicolae NU

Sa stiti ca eu si acum imi pun o dorinta in noaptea de Craiun si astpet sa se indeplinsesca

Ultima oara a fost editat de ally_na (2011-12-22 14:31:50)

eu chiar nu mai stiu cum am aflat ca nu exista mos craciun, dar am prins-o pe maica-mea cu minciuna imi amintesc ca i-am zis "X a primit o pijama de mos craciun". replica maica-mii: "vaii, doar atat? la cati bani au parintii ei". eu: "ahaa, te prinsai ca nu exista mos craciun. pai daca exista, ce treaba au banii parintilor aici, aa?" imi pare rau ca nu mai tin minte ce a spus in incercarea de a se scoate din incurcatura

mamici (si nu numai) va prezint o situatie pe care eu una, ca viitor parinte, nu as sti cum sa o gestionez.

Stiti deja personajul, celebru verisor de 6 ani. Parintii se plang ca nu mananca, ca e slab (are 21 de kilograme) etc. L-au dus pe la doctori, l-au indopat cu siropuri (celebrul Peritol care cica da pofta de mancare) Eu am vaga impresie ca acest nemancat al lui se datoreaza dulciurilor (primite intre mese) dar e si ceva ceva la nivel psihologic. La masa ta-su (ala de l-as inchide in beci ) sta langa el si numa il impunge" ia si mananca" "mananci toooooot din farfurie" sau chestii mai dure "uita-te la tine nu esti in stare sa mananci o bucata de carne" etc. Eu una am incercat sa ii spun ca nu e bine ce face la care replica lui "Pai nu vezi ca il bate vantul ca nu mananca?" In rest, copilul are energie, cam bolnavicios ce-i drept, una doua face rosu in gat de unde rezulta antibiotice, doctori si numeroase internari in spital.

Astept pareri referitor la situatia descrisa si cum ati reactiona voi

stii de ce zic ca e pe plan psihologic totul? Au venit la masa la noi de Craciun si ca sa evit sa stea ta-su cu gura pe el ca nu mananca i-am facut o pizza de casa . A mancat o felie (1/8) si atat

fortandu-l nu vor face decat sa inrautateasca situatia...pacat ca doar noi ne dam seama de asta, nu si parintii respectivului copil.

taica-miu a mancat mai mult bataie la masa decat mancare. nu putea sa manance mult. a fost desteapta de ma-sa cu el pe la doctori, l-a tarat prin spitale si bineinteles ca n-a rezolvat nimic. ba mai mult, doctorii i-au spus sa lase copilu' in pace, ca asa e felul lui. mai ales ca e sanatos, energic. ea nimic. are o obsesie: toata lumea sa bage ca spartii

si pe mine ma bate la cap cand mai merg la ea: "mananca, mama", "cum nu mai poti? dar nu mancasi nimic", "mai, mama (ii zicea maica-mii), dar nu faceti si voi nimic? nu vedeti ca nu mananca?". ei, in momentele alea, cand incepe cu reprosurile, si moarta de foame sa fiu si nu mai mananc. da, stiu, comportament imatur/de copil rasfatat si cum mai vreti voi, dar pur si simplu urasc sa-i fac pe plac din punctul asta de vedere. ma streseaza si cand se uita la mine, fara sa spuna ceva. urasc cu adevarat sa iau masa cu ea.

maica-mea niciodata nu insista. dar cand mai incearca si ea, cu vorba buna, desigur, si plina pana la refuz sa fiu si tot mai iau o bucata.

deci il inteleg perfect pe verisorul tau. daca ai lui nu pricep (si cred, din pacate, ca nu o vor face), vor avea un copil care va manca in continuare foarte putin si, probabil, cu scarba. pt ca, inevitabil, ajunge sa asocieze actiunea de a manca cu reprosurile parintilor.

ca sa se echilibreze cat de cat situatia, trebuie ca atunci cand merge undeva unde sunt mai multi oameni, sa fie pus la masa cat mai departe de ai lui. felurile de mancare trebuie doar prezentate, ceva de genul "acolo e cutare, aici e nu stiu ce, mananci numai ce iti place/ce ai pofta, iar daca vrei altceva, spui fara rusine si-ti aduc". eu, cel putin, m-as simti usurata oarecum pt ca nu insista nimeni cu nimic, sunt lasata in pace sa mananc (sau nu) ce vreau.

de cele mai multe ori, astfel de oameni nu vor sa inteleaga ca gresesc. e pacat pt ca cei care sufera sunt copiii

http://www.urbankid.ro/educatie/parinti … ep-5-11307

O am si eu si o recomand