Intrebari si raspunsuri pt viitoarele mamici-41-84

Deno, m-a emotionat foarte tare, na ca m-ai facut sa plang, hai sa te iau in brate     si sa-ti mai cer si eu o data iertare, probabil numai de discutii de-astea nu aveai nevoie, la ce probleme ai tu.
Imi pare atat de rau ca suferi, incerc sa imi imaginez prin ce treci si ma trec fiorii. Of, Doamne, chiar nu vreau sa te tulbur atat de tare. Imi pare rau.

Legat de cuvantul acela, stai linistita, nu l-ai folosit  defaimator, probabil am eu o sensibilitate mai aparte si m-am simtit lovita. Dar nu de tine ca persoana. Ci de soarta. Pentru ca pana la urma, indiferent cum am cosmetiza.. este adevarat.  Si nu am niciun drept sa judec lucrurile astea, pentru ca am trecut si eu prin faza asta. Inainte sa se imbolnaveasca mami, a murit mama unei prietene si am suferit alaturi de ea, si am incercat doar sa-mi imaginez cum ar fi sa n-o mai am pe mami. Cand s-a intamplat si mami a murit, mi-am dat seama ca durerea pe care mi-o imaginasem nu era nici macar de 5% din ce am trait in realitate.
Si sa spun adevarat, multa vreme am intrebat pe toati cunoscutii cati ani are mama lor... in mintea mea faceam tot timpul comparatii si am ajuns sa le urasc pe toate babele care veneau la pomenirea ei.
Eu nu vorbesc despre asta in mediul real. Pentru ca nu pot nici macar acum sa ma exprim.
Eu nu mai cred in legea compensatiilor, Deno. Am crezut ca daca l-am pierdut pe tati devreme, Dumnezeu o s-o lase pe mami mai mult langa noi. Dar a luat-o si pe ea. In aceeasi perioada in care eu credeam ca suferinta cea mai mare e sa nu poti face copii..Ce ironie!
Apoi la 4 luni dupa mama, mi-a murit prietena cea mai buna, cu acealsi diagnostic si lasand in urma 2 copilasi de 6 si 3 ani. Era tanara si n-o durea nimic.
Acum ca e liniste, mi-e frica. Ma gandesc ca va urma ceva cumplit. Ma uit la sotul meu cand doarme si mi-l imaginez deja pe moarte sau deja mort.
Ca sufar eu, nu-mi mai este frica. Mi-e frica pentru ceilalti.
As da orice sa mai am acea naivitate fericita, sa pot sa traiesc cu adevarat libera..cum eram in urma cu cativa ani. Dar totul s-a schimbat. Suferinta te schimonoseste sufleteste. Ajungi sa-i urasti pe cei care traiesc mult si bine fara sa aiba probleme in viata..sau sa urasti femeile gravide, cand nu poti face copii.. Si asta e cel mai cumplit. Ca te transformi intr-un monstru...si nu ai nicio putere sa fii altfel, pentru ca esti la mana destinului si sclavul imprejurarilor.

  Mi-a trimis sora mea o poza. Mami avea o catelusa, o tinea in curte. Cucoana o chema. Era timida si fricoasa, iar spaima ei cea mare erau tunetele. Cand tuna, se ascundea in casa.
Acum casa e parasita, florile s-au ofilit, iarba e de 1m, iar usa de la intrare e jdrelita si roasa toata. A ploaua si a tunat, iar cucoana a incercat sa intre in casa. Dar nimeni nu i-a mai deschis...

Buna fetelor,

Hai ca am bocit bine la cateva posturi de ale voastre..

Orice om devine mai sensibil cand trece printr-o suferinta, asta e clar..

Eu sunt convinsa ca durerea infertilitatii nu o poate intelege o persoana care nu a trecut prin asta, am simtit-o pe propria piele. Am o prietena din copilarie si cand ea se lupta sa faca un copil, eu nici macar nu imi doream, dar am ajutat-o si i-am fost alaturi cum am putut pt ca imi era prietena. Cand venea la Bucuresti pt inseminari statea la mine, fata a facut 8 inseminari nereusite si 1 fiv reusit. Mi se parea ca o inteleg, chiar plangeam uneori odata cu ea, ma durea sufletul pt ea ca se chinuia atat... dar doar cand am ajuns sa ma confrunt cu aceeasi problema, sa simt ca traiesc ca o umbra pe pamantul asta, ca NIMIC nu imi mai aduce nici cea mai mica bucurie pt ca eu nu pot deveni mama, am vazut ca nu, de fapt nu o intelesesem cu adevarat niciodata pana atunci.

Acum simt ca m-am nascut odata cu fata mea. Nu mai vreau sa stiu cum era viata mea inainte, abia acum a capatat un sens. In fiecare zi ma intreb daca e chiar fata mea, in fiecare zi plang de fericire cu ea in brate. Si am inca momente cand ma opresc si ma intreb daca nu cumva trebuie sa nu mai cheltui banii pe ceva ce costa mai mult, pt ca trebuie sa ii pun deoparte.. pt ca asta am facut 6 ani, fiecare leut era cantarit pt a avea bani sa pot continua investigatiile/procedurile... pentru a avea bani sa fac un copil.

Rona, si eu sunt ff inversunata pt ca la noi in tara nu suntem ajutati cu nimic in privinta asta, desi este o problema atat de mare! sunt inversunata si ca cei ce nu pot concepe sunt priviti de societate "altfel", sunt inversunata pt ca infertilitatea nu este inteleasa deloc, cand toti psihologii spun ca vorbim de un consum psihic  comparabil cu cel resimtit in cazul unei boli incurabile.
M-am simtit moarta cand mi s-a spus ca nimic nu imi poate garanta ca voi fi mamica, natural sunt sanse infime iar procedurile RUAM au sanse destul de mici de reusita...a fost exact ziua in care implineam 30 de ani. Am reusit, dar stiu ca sunt extrem de norocoasa ca am reusit. Cineva acolo sus ma iubeste...

Deno, te inteleg si pe tine, eu tocmai am aflat de copilul cuiva ff apropiat (din familie chiar) ca e suspect de autism. Nu mai sunt om de cand mi-a spus, nu pot accepta asta, efectiv nu pot...si inca nu e vorba de copilul meu, si tot ma doare atat! Imi privesc fata si ma rog la Dumnezeu sa mi-o tina sanatoasa, daca tot mi-a dat-o..
Multa sanatate sa ii dea Dumnezeu lui Y, eu nu am mai intrat o vreme pe forum, nici nu mai stiam ce ati facut..

Ultima oara a fost editat de cris8 (2014-08-26 19:53:36)

si eu am bocit...
rona, Dumnezeu ia si da pe alte parti... ti-a luat parintii, dar iti da gemenasii...noi ca oameni si pierdem si castigam...asta e legea firii. Trebuie sa fii puternica pentru ei si nu uita, ca de undeva de sus parintii tai sunt mandri de tine

deno... nu stiam ca treci prin clipe grele... sa dea Dumnezeu sa fie bine Y... dar si bebele din burtica.

Of, numai mama sa nu fii... chiar asa... e complicata viata... si eu ma uit la al meu cateodata si ma simt asa fericita, dar parca imi e frica sa nu se termine totul intr-o clipa. Parca imi e frica sa fiu fericita... am fost norocoasa cat de cat in viata... si la scoala, si acasa, am un sot bun, am ramas repede insarcinata, bebe sanatos... si parca ma tem sa nu dea un ghinion peste mine.... dar numai Dumnezeu stie

deno...scuze ca scormonesc in durere...dar ce simptome ai observat si ti-au ridicat semne de intrebare?

Buna dimineata fetelor 
Eu nu am cuvinte, dar va imbratisez pe toate 

Buna fetelor
Revin si eu , nu cu vesti tocmai bune...am fost la doctor si se pare ca am probleme cu tensiunea, ieri dimineata aveam 14 cu 8, mi-a dat tratament cu dopegyt, 2 cps /zi, iar vineri trebuie sa ma duc la control si daca nu scade sub 13  ma interneaza ca sa-mi fac alt tratament in spital si sa-l monitorizeze pe bebe
Sunt f suparata, pe langa diabetul ala nenorocit , acum mai am probleme si cu tensiunea
N-am apucat sa citesc prea mult din urma, Lil sa dea Dumnezeu sa fie totul bine pana la final, Ionela nu mai face nimic, odihneste-te ca asta este cel mai important.
Va pup

Buna Alexandra, tensiunea il poate afecta si pe bebe?

Anca, nu iti face ganduri, copilul tau nu are nici un an macar la varsta lui e normal.

Of. Sper sa dea rezultate tratamentul primit. Cam nasol cu tensiunea. Eu la prima sarcina am avut-o de aviator. Acum 12 - 13 dar a zis dr ca deocamdata e ok doar o monitorizam, daca sare de 13 vorbim.

Si eu sper sa dea rezultat, desi parca de cand am inceput tratamentul ma simt mai ametita ca inainte.
La inceputul sarcinii eu am avut tensiunea mica, dar a zis ca nu-i o problema. Pe parcusul sarcinii a inceput sa creasca, iar acum trebuie sa o aducem macar la 13...vom vedea.
Sper din tot sufletul ca la tine sa nu mai creasca si sa fie bine pana la final.