Ce este bullyingul si cum ne putem ajuta copiii

Cu doi copii, unul la gradinita si altul in scoala generala, am avut ocazia sa ii vad in pozitia de a fi constant tratati intimidant de unul sau mai multi colegi. Fenomenul poarta numele de bullying si este mult mai raspandit de cat ne-am astepta. Iar cu atitudinea romaneasca generala ca victima este de vina nu este usor sa ii faci fata.

Ce este bullyingul

Ca sa vorbim de bullying sunt mai multe conditii care trebuie sa se implineasca. Nu vorbim de o comportare urata trecatoare. Nu vorbim de lipsa de politete.


  • In primul rand comportamentul trebuie sa se repete de mai multe ori de-a lungul timpului
  • In al doilea rand este vorba despre un comportament intentionat
  • In al treilea rand se urmareste obtinerea unei pozitii superioare fata de victima

Intimidarea poate sa fie emotionala (atunci cand cei doi copii au o relatie mai apropiata), poate sa fie verbala, poate sa fie fizica sau poate sa fie pe internet.

Cum sunt victima si agresorul

In general agresorul are o parere proasta despre sine, dar, desigur, o tine ascunsa. De obicei are o parere proasta despre scoala si este influentat negativ de catre colegi.

Victime cad mai ales copiii care au probleme de comunicare. Se poate si sa fie perceputi ca avand un statut social inferior.

Cum iti ajuti copilul sa nu devina agresor sau agresat

Un mediu bun acasa

Copiii crescuti intr-o casa in care se simt in siguranta si apreciati sunt mai putini inclinati sa ajunga intr-o asemenea situatie. Asa ca nu uita sa ii lauzi si sa ii privesti cu optimism.

Comunicarea este importanta

Trebuie sa vorbesti cu copilul tau despre bullying si trebuie sa il ajuti sa faca diferenta intre asta si un comportament urat ocazional. Si trebuie sa il incurajezi sa iti povesteasca ce i se intampla.

Vorbeste cu profesorul

Indiferent daca copilul tau este victima sau agresorul trebuie sa discuti cu profesorul despre situatie. Pastreaza-ti calmul si cauta solutii realiste.

Copilul tau a trecut prin astfe de situatii? Cum ati procedat?

Sursa foto

Citeste si

Semne ca este ceva in neregula la scoala sau gradinita

Gestionarea furiei la copii

Adauga comentarii!