Foarte multe dintre problemele pe care le avem cu copiii sunt unele de comunicare. Traim cu impresia ca mare parte din ceea ce spunem nu ajunge pana la ei.

Si chiar avem dreptate. Cu cat insistam mai tare, cu atat de iese mai rau. Mai tineti minte cum simteati cand erati copii ca parintii sunt extrem de enervanti cu predicile lor? Nu ne-am schimbat nici punctul de vedere si adesea nici actiunile in urma lor. Cel mult, le-am ascuns, ca sa nu mai trecem printr-o noua “discutie”. Discutie incorect spus, pentru ca era de fapt o intalnire in care numai unul considera ca are dreptul sa vorbeasca.

Ce ai putea face altceva decat sa-i spui copilului cum crezi tu ca ar trebui sa se comporte?

Desigur, nimeni nu iti spune sa renunti la rolul tau de parinte, de a indruma si de a pune limite. Insa cel mai bine faci asta obtinand cooperarea din partea copilului. Cum poti face asta:

• nu iti supune copilul unui interogatoriu
• nu il trata cu neincredere
• nu pune intregari agresive – celebrul: Cum ai putut sa faci asta?

In schimb, poti pune intrebari ca sa afli cum vede copilul lucrurile:

• cum crezi ca poti repara situatia?
• pot sa te ajut cu ceva, ai nevoie de ceva?
• ce plan ai ca in viitor sa nu se mai intample?

In acest fel nu accentuezi sentimentul copilului ca este rau, ci pui accent pe ceea ce se poate face in viitor ca lucrurile sa mearga bine. Si ii dai lui puterea sa schimbe situatia in loc sa ii pui limite pe care le va incalca de cate ori va gasi ocazia.