Personalitatite introvertite au mai dificil contact cu alte persoane si asta poate avea un impact negativ asupra vietii de zi cu zi – accepta mai greu schimbarile, isi fac mai greu prieteni si pot sa rateze multe oportunitati. Este adevarat ca asta vine la pachet cu o mai multa empatie si sensibilitate fata de cei din jur, lucruri care sunt de apreciat. Cum iti poti ajuta copilul sa isi depaseasca anxietatile care tin de personalitatea sa? Cum il poti incuraja cand este prea timid?
Sa modelezi un caracter nu este deloc usor, insa, in general, daca nu exagerezi in vreo directie, nu ai cum sa gresesti prea tare. Cateva lucruri de care sa tii cont in cazul timiditatii.
Acorda timp
Cu persoanele timide si retrase, daca iei decizii bruste, nu faci altceva decat sa le inhibi si mai tare si sa le determini sa se retraga. Nu face comparatii, fiecare om are propia personalitate. Apeleaza mai ales la descrieri. Daca prezinti cum se vor desfasura lucrurile, daca ii explici copilului cum sa interactioneze la inceput, intrand in detalii cat mai concrete, il vei ajuta cu primele momente, cele mai dificile. Ulterior se va descurca si singur si va invata ca nu trebuie sa dea inapoi atunci cand devine temator. Pentru ca lucrurile nu sunt atat de dificile pe cat le vede el, pentru ca de fapt nu este depasit de situatie si se poate descurca. Va invata astfel un mecanism de adaptare care il va ajuta toata viata.
Creeaza oportunitati
Un copil timid si introvertit isi va petrece o mare parte din timp singur, fara sa interactioneze cu altii. Fara a incerca sa schimbi asta, intrucat din singuratate isi trage el energia si starea buna de spirit, incurajeaza-l sa faca, treptat, si pasi in directia interactiunilor. Si, intrucat el nu se va preocupa de asta, creeaza tu oportunitati sa intre in vorba cu oamenii si sa isi faca prieteni. Foloseste mai ales un mediu in care se simte in siguranta. Si nu insista sa se arunce din prima in situatii carora el nu simte ca le poate face fata. Cea mai buna cale este sa procedezi cu pasi mici.
Incurajeaza momentele pozitive
In loc sa acorzi atentie lucrurilor care nu merg si sa tot discuti despre ele, mai bine iti folosesti energia ca sa lauzi momentele in care copilul a dat dovada de curaj si de deschidere. Asta va duce cu siguranta la cresterea aparititi loc. Desigur, trebuie pastrat un echilibru, sa nu lauzi prea exagerat si atunci sa obtii efectul contrar. Aici inteligenta ta emotionala este foarte importanta. La fel de important este si cum alegi sa discuti cu copilul despre situatie. Alege sa nu ii spui ca este fricos sau timid. Frica si timiditatea sunt sentimente normale, ele fac parte din viata noastra, si trebuie sa invatam sa le imblanzim si sa gasim moduri de a depasi prima senzatie ca ar putea fi ceva periculos.
Photo by Benjamin Voros on Unsplash