Ce inseamna sa fii consecvent cand esti parinte

Probabil ca ati auzit si voi de nenumarate ori faptul ca daca esti consecvent in comportamentul tau fata de copil atunci scapi de multe probleme legate de educatia pe care o dai copiilor tai. Dar ce anume inseamna de fapt aceasta consecventa?

Sa descriem mai exact


1. Chiar trebuie sa crezi in ceea ce ceri

Faptul ca ii ceri un lucru copilului care corespunde cu adevarat valorilor tale te ajuta sa duci pana la capat ceea ce ti-ai propus si nu doar sa arunci niste vorbe in vant. Altfel, daca nici tu nu crezi in importanta ordinii, nu prea ai mari sanse sa il convingi pe copil sa isi faca curat in camera.

2. Urmareste indeplinirea actiunii

Nu te poti astepta ca doar sa spui ceva si apoi sa te ocupi de ale tale si copilul chiar sa faca lucrul respectiv. Eventual sa mai treci din cand in cand sa il bati la cap. In acest fel sansele sunt mari sa nu fii ascultat. Trebuie sa fii prezent.

3. Fii specific

Trebuie sa spui extrem de clar ce anume te astepti de la copil. Daca luam tot exemplul cu curatenia, trebuie sa spui in ce consta aceasta curatenie – ce sa stranga, unde sa le puna, ce sa stearga, cu ce etc.

4. Ofera o recompensa

Actiunea copiilor trebuie sa aiba o urmare – de exemplu, daca termina mai repede, puteti merge mai repede sa va jucati.

5. Daca nu asculta

Trebuie sa te asiguri ca exista suficient timp la dispozitie, copiii nu au aceeasi viteza de actiune si concentrare precum adultii. Insa daca vezi ca nu face si nu face si tot testeaza ce se va intampla daca nu asculta, atunci trebuie sa te gandesti la o consecinta negativa – poate ca nu mai are voie sa se uite la televizor pana cand nu isi termina treaba.

Si, nu in ultimul rand, nu face tu ceea ce ei au refuzat sa faca. Asta transmite mesajul ca nu ai fost foarte serios in ceea ce le-ai cerut inca de la inceput.

Photo by Sage Kirk on Unsplash

Citeste si

Disciplina ar fi mai usor de obtinut daca nu ai face aceste erori

Disciplina – cum se aplica

Adauga comentarii!