In mod traditional, la noi se considera ca un copil nu ar trebui sa se auda si sa fie ascultator. Insa, mergand pe aceasta linie, reusesti mai greu sa ai un copil independent, care stie sa isi spuna punctul de vedere si sa isi apere interesele sau valorile. Ce alta alternativa exista?
Intreaba-i ce cred
Intrebandu-i ce parere au despre situatiile care implica valori morale sau dileme le arati ca parerea lor este importanta. Cel mai probabil, daca incepi suficient de devreme, ceea ce este indicat, copiii nu vor avea vocabularul necesar sa se exprime si nici nu vor sti care este opinia lor. Acestea se construiesc in timp, prin discutii. Asa ca profita de ceea ce observati in viata de zi cu zi pentru a-l invata pe copil sa isi cunoasca valorile si sa le exprime verbal. Este primul pas pentru a o face, candva, independent de tine.
Exemple
Invatarea prin exemple este cea mai puternica forma de a invata. Apeleaza la istorie si/sau la persoane din comunitatea ta care lupta pentru valorile lor.
Totodata, daca tu esti o persoana care se implica social, atunci, de cate ori este posibil, ia copilul cu tine, pentru a observa cum se face asta.
Cum sa iti sustii valorile
Exista o distinctie clara intre agresiune si asertivitate. Insa, la inceput, ea este mai greu de sesizat. Ceea ce ne dorim pentru copiii nistri este sa isi sustina valorile si propria persoana fara sa fie agresivi. Cum se poate face asta?
- fiind politicos
- aducand argumente
- avand incredere in tine: vorbesti calm, privesti in ochi, stai drept
- avand pasiune
Invata copilul si faptul ca nu toata lumea este de aceeasi parere si ca nu vor reusi sa convinga pe toata lumea de opinia lor. Iar asta este in regula, se poate accepta fara a dispera.
Aplicand aceste strategii vei observa ca, in timp, copilul va incepe sa aiba, independent de tine, tendinta de a-si sustine valorile si de a se implica in lucrurile care conteaza pentru el.
Photo by Edi Libedinsky on Unsplash