Sa spunem ca este momentul propice – ca el este pregatit, ca tu ai mult timp la indemana si esti in prima zi in care il inveti sa faca la olita. Cum procedezi?
O mica sceneta
Trebuie sa faci mare caz de acest eveniment, ca sa se simta important si mandrul de el. Nu ii iei pur si simplu scutecul, eventual fara sa il anunti ca nu il mai are. Trebuie sa subliniezi cat de important este acest eveniment si faptul ca inseamna ca de acum este un copil mare, nu mai este un bebelus. Si va purta chilotei. Alege unii care prin desen sa-l incante pe copil.
Desigur, asta nu inseamna ca nu va mai purta scutec deloc. Probabil vei dori sa continue sa poarte noaptea, pana te asiguri ca nu va fi niciun accident.
Vizita la olita sau toaleta
Explica-i cat se poate de clar copilului ce anume astepti de la el. Ii poti si arata. Ii poti spune sa incerce sa o foloseasca. Ajuta mult daca ai luat o olita care sa il incante. Si daca, inainte de ziua cu pricina, ati mai discutat despre aceasta mare schimbare.
Asta nu inseamna ca s-a terminat. Va trebui sa stai toata ziua cu ochii pe copil sa vezi cand da semne ca ar avea nevoie sa mearga la olita. Sa mergi cu el, sa il ajuti sa se dezbrace, sa se aseze, sa ii explici iar si iar ce sa faca.
Va reusi sau nu va reusi sa faca?
Ei bine, este posibil sa nu reuseasca sa faca la olita. Chiar daca dadea semne ca poate ar fi nevoie. Nu insista foarte mult. Vrei sa aiba ganduri bune despre experienta.
Iar daca reuseste, ei bine, pune la cale o noua sceneta. Lauda din tot sufletul. Sa stii ca daca se intampla asta in prima zi chiar este o foarte mare reusita. De obicei ii ia cateva zile copilului numai ca sa identifice nevoia de a merge la olita. Si de cele mai multe ori nici macar nu mai are timp sa ajunga.
Asa ca ia o carpa si sterge, relaxeaza-te si uitati-va impreuna la mici cantecele despre toalete, pipi si caca. Face parte din distractia de a fi parinte.