Mai avem aproape o luna in care copiii trebuie sa invete acasa, langa noi. Si, fara a ne lauda ca am devenit experti in asta, ne dam seama ca motivele initiale de panica nu se justifica. Uite de ce:

Nu noi suntem cei care stabilim programa si un plan al lectiei, ceea ce ne-ar cere foarte multe resurse. Suntem mai degraba un fel de supraveghetori – urmarim sa se intample ceea ce cere profesorului. Mai avem un pic si rol de suport tehnic si de secretara. Insa partea efectiva de a invata pe copii nu cade in sarcina noastra.

Si asta este o realitate cu care trebuie sa ne impacam. Zilele nu mai sunt la fel de ordonate cum obisnuiau sa fie. Uneori sunt mai multe lectii, alteori mai putine. Uneori reusim sa tinem casa in ordine, alteori este un dezastru. Uneori copiii au chef de lectii si alteori consumam multe resurse de timp si emotionale ca sa ii motivam. Daca, in medie, ne descurcam cu asta inseamna ca suntem bine.

Daca eram obisnuiti sa ii vedem plecand dimineata la scoala si terminand tot ceea ce este legat de scoala aproape de sfarsitul programului nostru de lucru, acum invatatul are loc intr-un timp mult mai concentrat. Poate ca au cateva ore online la care se adauga cateva teme. Si asta este in regula. Pentru ca poti sa inveti din multiple alte lucruri: facand mancare, petrecand timp cu familia, facand ceva ce te pasioneaza.

Cu exceptia faptului ca le lipseste interactiunea cu colegii, copiii nu au avut probleme sa se adapteze la modul de a invata de la distanta. Tehnologia nu este pentru ei ceva descurajant si prind repede modul in care sa o utilizeze. In plus, le plac lucrurile noi, asa ca privesc schimbarile ca pe o joaca. Probabil ca in viitor le va deveni din ce in ce mai strain sa scrie cu pixul pe o foaie de hartie. Asa cum ni se intampla si noua, dealtfel.

Photo by Hal Gatewood on Unsplash