Daca atunci cand eram noi copii scoala insemna mai ales sa memorezi informatii, acum accentul se pune mai ales pe capacitatea de a folosi informatii. Si pe asta trebuie sa te concentrezi daca vrei sa iti ajuti copilul sa se descurce bine la scoala.
Sa inteleaga ce citeste
Cel mai bun mod de a verifica daca ai inteles ceea ce ai citit este sa repovestesti, cu propriile cuvinte. Puteti face acest tip de exercitii acasa, rugand copilul sa iti spuna ce s-a intamplat in fiecare capitol dintr-o poveste, de exemplu. Dar nu numai atat. Puteti avea discutii pe marginea subiectului – incearca sa afli parerea lui: El ar fi procedat altfel? I-ar fi placut sa existe un alt sfarsit? etc
Sa stie sa scrie
La prima vedere pare usor sa scrii. Insa sa scrii bine, coerent si cu argumente, este dificil. O astfel de abilitate se capata numai prin exercitiu. Totul este sa il indemni pe copil sa scrie fara sa i se para inca o tema. Poate sa isi tina un jurnal? Poate sa inventati impreuna povesti…
Sa faca conexiuni
La acesta varsta copilul incepe sa faca primele sale conexiuni si trebuie sa il ajuti sa vada legaturi intre geografie si calatoriile voastre, intre istorie si literatura, intre arta si constructii sociale.
Sa foloseasca matematica
Noi masuram multe lucruri in viata de zi cu zi – folosim bani, calculam timpul, aproximam distante. Implica-l pe copil in toate aceste calcule pana cand incepe sa le faca pe cont propriu.
Sa cultive un hobby
Atunci cand copilul este interesat de ceva totul este mai simplu – nu va fi plictisit de clasificari, va fi doritor sa caute carti pe subiectul respectiv, va dori sa povesteasca si sa scrie. Asa ca, daca observi ca ar putea avea un hobby foloseste-te de asta pentru a-i dezvolta capacitatea de a capata noi cunostinte.
Citeste si
Cum ne putem ajuta copiii sa obtina rezultate mai bune la scoala