Dezvoltarea copilului de la 5 la 6 ani: cele mai importante etape

Se spune ca nevoile copilului cresc direct proportional cu varsta lui. Cu cat copilul este mai mare, cu atat isi doreste mai multe lucruri si mai multe activitati. Daca la 2-3 ani te mai gandeai cum sa scapi de scutece si de suzeta, iar la 4-5 ani te intrebai cand o sa te poti relaxa si tu in vacanta, de la 5-6 ani lucrurile incep sa se schimbe in alta directie: copilul devine mai matur, mai independent si mai rabdator. De la aceasta varsta se poate spune ca amintirile copilului incep sa se cristalizeze. Asadar, el isi va aminti pe viitor de vacantele, prietenii si emotiile intense resimtite in aceasta perioada.

Pentru parinti aceasta perioada este una foarte importanta deoarece copilul trebuie sa fie pregatit pentru primul an de scoala, clasa 0.


Cum se dezvolta copilul de la 5 la 6 ani?

1. Jocurile lui devin mai complexe

Jocurile sunt cea mai buna metoda de invatare pentru copii: ele il ajuta sa se dezvolta social si emotional, sa construiasca relatii trainice de prietenie, sa impartaseasca cu ceilalti si, cel mai important, sa inteleaga lumea inconjuratoare. O sa remarci de multe ori cum copiii pretind ca se joaca de-a mama si de-a tata si isi asuma tot felul de roluri. De asemenea, o sa remarci ca jocurile cu multe reguli si jucatori vor deveni extrem de provocotoare pentru copil care se va supara de fiecare data cand va pierde si ii va acuza pe ceilalti ca triseaza.

2. Incepe sa se simta mai confortabil cu propriile emotii negative

Daca pana acum, copilul nu stia sa isi gestioneze foarte bine emotiile negative si reactiona disproportionat (tavalire pe jos, tristete, stari de nervi, urlete, tipete), incepand cu varsta de 5-6 ani, el va avea mai mult control asupra acestui tip de emotii si va invata sa aiba rabdare. Asta nu inseamna ca va intelege perfect cand ii spui ca nu ii cumperi cine stie ce jucarie la magazin, insa va sti ca nu te convinge cu nimic daca se tavaleste pe jos si va apela la alte strategii.

3. Capacitatea lui de concentrare se imbunatateste

Nu-i asa ca astepti de mult momentul in care copilul va prefera sa se joace singur fara tine? Pe la varsta de 5-6 ani, copiii prefera sa se joace cu copii de varsta lor si nu cu adulti. Bineinteles, el va aprecia momentele de joaca cu tine, insa nu se va supara daca nu te joci cu el in parc si preferi sa stai pe banca. Acum copiii devin mai creativi si isi inventeaza singuri tot felul de activitati.

4. Vocabularul i se largeste cu 5-10 cuvinte noi in fiecare zi

Copilul tau adora sa vorbeasca. O sa remarci ca vorbeste de multe ori cand nu este nimeni in camera, inventand roluri pentru jocurile lui. Acum iti povesteste tot felul de lucruri de la gradinita, face glume si se amuza foarte tare sa spuna cuvinte urate, interzise de parinti. In aceasta perioada, copilul invata 5-10 cuvinte noi in fiecare zi, de aceea este important sa continui sa ii citesti povesti si chiar sa incepi sa il inveti sa scrie si sa citeasca.

5. Miscarile lui sunt mai coordonate

“Uita-te la mine” este o expresie pe care o sa o auzi frecvent la copilul de 5-6 ani, care vrea sa te impresioneze cu abilitatile lui in fiecare zi. O sa vrea sa se catere in copaci, pe garduri, sa sara, sa joace fotbal, sa danseze sau sa mearga cu bicicleta fara roti ajutatoare. O sa remarci, de asemenea, ca cel mic poate sa isi inchida singur nasturii, incearca sa isi lege sireturile, de multe ori fara succes, sa se pieptene, sa se spele pe dinti, sa isi inchida si deschida fermoarul si alte asemenea abilitati.

6. Adora sa ia singur decizii

Copilul tau are personalitatea clar conturata: vrea sa se imbrace numai cu anumite haine, uraste anumite culori si prefera altele, nu suporta anumite tipuri de incaltaminte, vrea anumite mancaruri in defavoarea altora si are preferinte pentru locurile de vacanta. La aceasta varsta, copiii vor sa fie independenti si sa ia singuri cat mai multe decizii. Cu toate astea, copiii vor sa simta multa atentie din partea celor din jur si, in general, sa le fie luate in serios deciziile.

Ce abilitati noi are copilul la varsta de 5-6 ani?

  • copiaza forme geometrice simple;
  • isi poate scrie numele;
  • stie sa copieze litere si sa faca bastonase;
  • stie sa scrie cateva litere din memorie;
  • stie sa spuna ce nume are, varsta si adresa;
  • incepe sa deseneze mai realist;
  • intelege ideea de sex feminin si masculin (fetele incep sa se joace mai mult cu fetele si baietii cu baietii);

Care sunt cele mai importante lucruri de care sa tii cont?

  • nu te abate de la regulile de zi cu zi pe care le-ai fixat pentru copilul tau (orele meselor, ora de culcare, cantitatea de dulciuri consumata zilnic s.a.m.d);
  • incurajeaza copilul sa scrie si sa citeasca;
  • lasa-l sa se implice in treburile casnice (sa spele vase, sa mature, sa dea cu aspiratorul, sa stranga masa);
  • joaca-te cu copilul tau in fiecare zi, chiar si 10 minute conteaza;
  • obisnuieste-l cu ideea de scoala si joaca-te cu el de-a scoala;
  • incurajeaza-l sa faca un sport;
  • iesi cu el cat mai des la locul de joaca pentru a isi construi cat mai multe relatii de prietenie;
  • limiteaza-i timpul petrecut la televizor sau calculator.

Cand sa te ingrijorezi?

  • copilul nu vorbeste clar si nu foloseste propozitii;
  • nu intelege instructiuni simple (e.g. “Pune-ti pijamalele pe pat dupa ce te imbraci”);
  • are crize de nervi cand lucrurile nu merg in directia in care isi doreste el;
  • nu are rabdare sa deseneze sau sa scrie;
  • este agresiv cu ceilalti copii;
  • nu vrea sa spuna cand are nevoie la baie;
  • nu este interesat sa socializeze;
  • este dependent de jocuri pe calculator.

Citeste si:

Dezvoltarea copilului de la 4 la 5 ani: cele mai importante etape

10 principii de educatie promovate de Maria Montessori

Crizele de furie ale copiilor de 1-4 ani: 6 motive pentru care sunt benefice

Sursa foto: healthyfamiliesbc.ca.

 

Adauga comentarii!