In primii ani de scoala implicarea parintilor in actul educational este esentiala. Pana cand copilul intelege ce anume inseamna sa inveti si reuseste sa se descurce singur cu cerintele scolii parintele trebuie sa fie suport si indrumator.
Fiecare copil are propriul ritm si lucruri in care se descurca mai incet, in timp ce altele i se par usoare. La fel, fiecare raspunde diferit la ce i se cere si cum i se cere. Pentru un rezultat cat mai bun eforturile invatatorilor ar trebui sa fie continuat si acasa. Iar pentru asta comunicarea intre parinte si invatator este esentiala.
Din pacare noi nu prea avem o cultura a comunicarii. De exemplu, nu exista o informare constanta a parintilor nici cu privire la programa si nici cu privire la modul in care se descurca copilul. Cel mult, parintele este anuntat atunci cand lucrurile merg cu adevarat rau. Insa, daca totul se desfasoara intre anumite limite, pot sa treaca si ani fara ca sa existe din partea invatatorilor o evaluare si o comunicare reala.
Ce ai putea face pentru a imbunatati comunicarea:
Foloseste procedurile
Fiecare scoala are proceduri in ceea ce priveste evaluarea copiilor si comunicarea cu parintii. Doar ca adesea ele se fac numai formal. Insista sa fie mai mult decat cateva rubrici bifate la intamplare, ca sa dea bine. Cere audiente cu profesorul, intrucat ai acest drept. Profita de intalnirile cu parintii pentru a avea si sustinerea altor parinti pentru o informare constanta.
Uita-te in ghiozdan
Cel putin la inceput, este bine sa golesti in fiecare zi ghiozdanul copilului, sa te uiti pe cartile si caietele sale ca sa vezi ce anume se face la ore. In plus, este posibil ca copilul sa aiba tot felul de biletele care sa iti fie adresate si de care sa fi uitat complet.
Comunicarea electronica
O mare parte din comunicare se face acum in mod electronic. Atat intre profesori si parinti, cat si intre parinti. Este adevarat ca iti poate consuma mult timp, insa este cea mai sigura cale de a fi la curent cu cerinte sau cu problemele pe care le au copiii. Incearca pe cat posibil sa tii discutiile in acest mediu cat mai la obiect, pentru ca nu este usor sa gestionezi mesajele a 30 de persoane care fiecare are cate o opinie sau o parere.