Nimic nu viseaza mai mult un parinte cu copil mic decat sa ajunga la stadiul in care va avea un copil destul de mare incat sa se descurce cat de cat singur. Macar cand se joaca! Si cate lucruri isi propune el atunci in barba sa faca!
Este adevarat, nu te mai confrunti cu acea epuizare fizica si mentala extrema cu care ai de-a face atunci cand ai grija de un bebelus. Insa lucrurile tot nu sunt simple. Tot epuizat esti. Si mare lucru din proiectele personale nu poti sa faci.
Timpul acordat ramane acelasi, doar problemele se schimba
Acum nu iti mai petreci timpul studiind tot ceea ce se poate studia despre scutece si laptele praf. Ai alte probleme. Cum sa il convingi pe copil sa isi faca tema fara a tipi la el. Cum sa ii schimbi obiceurile alimentare care i-au adus mai multe kilograme decat ar trebui. Cum sa rezolvi nenumaratele drame legate de prietenii.
Si, oricat ar parea de ciudat pentru un parinte de bebelus, caruia copiii mai mari i se par aproape persoane mature, doar mai mici de statura, in continuare discuti cu un copil. Asta inseamna ca nu ai o conversatie rationala, bazata pe argumente. Ci, in general, te repeti de o suta de milioane de ori, in timp ce incerci sa iti tii in frau nervii care o iau razna pentru ca nici cele mai simple lucruri nu sunt intelese/acceptate.
Ai mai putina energie
La inceputul perioadei de a fi parinte ai extrem de multa energie. Te agiti sa fie totul perfect. Te supui la 10 sarcini in acelasi timp.
Mai tarziu insa, aceasta cursa nebuna se relaxeaza. Pe de-o parte pentru ca intelegi ca lucrurile sunt in foarte mica parte sub controlul tau total. Da, poti incerca sa le influentezi, insa nu poti garanta niciodata pentru rezultate. Pe de alta parte poate si pentru ca ai inceput sa dai semne de oboseala. Asa ca nu mai incerci sa fii extraordinar de bun nicaieri – nici la serviciu, nici acasa.
Incepi sa te temi de sfarsit
Ai trecut de perioada cu scutece si alaptare, ai trecut de lungile plimbari si plansetele de la 3 ani, ai vazut cum este la gradinita si te-ai emotionat extrem in prima zi de scoala. Copilul este suficient de mare sa se descurce singur in mai multe situatii, insa nu atat de mare incat sa nu mai vrea sa vina la tine in brate, sa nu se mai lumineze la fata cand il pupi.
Insa simti ca acea clipa se apropie rapid, ca discutiile evolueaza foarte repede in domenii in care nu te-ai fi asteptat. Asa ca pui totul in asteptare si te bucuri cat mai poti de ce a ramas din copilarie pana sa faca adolescenta ravagii si nici macar sa nu mai suporte sa stea in aceeasi camera cu tine.
Photo by Markus Spiske on Unsplash
Citeste si