Mamele se enerveaza tare si des. Este un lucru pe care trebuie sa il acceptam ca atare? Sau poate ca exista o modalitate de a evita asta. Pentru ca, pana la urma, enervarea nu rezolva lucrurile, este numai o reactie la prea mult stres, prea multa oboseala, la dorinta ca totul sa iasa cat mai bine si nimic sa nu scape de sub control.
Si daca am dori sa luptam impotriva enervarii cum am putea face asta? Raspunsul care ne vine acum instinctiv este sa ne indreptam catre copii. Daca ei sunt sursa enervarii atunci ei sunt cei care trebuie sa se schimbe. Cu orice pret! Dar daca nu ei trebuie sa se schimbe, ci modul in care abordam noi problemele?
Fara a avea pretentia a rezolva sursa enervarii, sunt cativa pasi pe care psihologii spun ca i-am putea face cand ne confruntam cu un un comportament al copilului care nu ne place.
Sa ne punem intrebarea: Este prima oara cand face asta sau este ceva repetitiv?
De exemplu, oricat de mult ne-ar interesa ca la scoala copilul nostru sa se descurce bine nu are sens sa ne enervam prima oara cand uita sa isi faca tema. Doar daca asta se intampla des atunci trebuie cu adevarat sa acordam atentie problemei.
Simti ca ai o reactie disproportionata?
Se poate intampla sa fie adevarat. Asa ca acorda-ti o pauza. Spune-i copilului ca trebuie sa te gandesti la toate acestea si ca vei discuta cu el mai tarziu. Nu te arunca in discutie cand nu mai poti de furie.
Nu trebuie sa rezolvi tu totul
Copiii, asa cum este si normal, se lovesc in viata lor de fel de fel de situatii. Si sufera. Poate ca fratele lor incontinuu ii provoaca, poate ca nu au fost alesi sa faca parte din echipa din care vor, poate ca o persoana care ii intereseaza ii ignora si tot asa.
Oricat am fi de tentati sa rezolvam noi toate aceste probleme, pentru ca orice durere are copilul ne doare si pe noi, mai bine nu le luam asupra noastra. Pe de-o parte pentru ca fiecare trebuie sa invete pe propria piele cum sa faca fata situatiilor neplacute. Si pe de alta parte pentru ca nici nu am reusi sa il ferim pe copil de asa ceva. Insa il putem asculta si asta este un ajutor enorm pentru starea sa sufleteasca.
Discuta
Cu cat tratezi mai mult copilul ca pe un egal al tau, cu atat solutiile pe care le gasesti te indeparteaza de clasica enervare.
Pe un egal nu vrei sa il pedepsesti, lui nu vrei sa ii impui, pe el vrei sa il intelegi, pe el vrei sa il convingi sau lui vrei sa ii prezinti o alternativa in asa fel incat sa o adopte cu entuziasm. Asa ca discuta mult, inca de la varste mici, si toata lumea implicata va avea de castigat.