Una dintre cele mai mari probleme cu care se poate confrunta femeia insarcinata este nasterea prematura, un eveniment care se poate declansa oricand dupa luna a 6-a de sarcina sau chiar mai devreme. Motivele pentru care poate avea loc nasterea prematura sunt dintre cele mai diverse: ruperea membranelor din cauza efortului fizic, anemia, preeclampsia, infectiile urinare, intervalul prea mic intre sarcini, sangerarile si infectiile vaginale, sarcina cu gemeni sau tripleti, varsta prea mica sau prea mare a mamei, consumul de alcool si fumatul, scurtarea colului uterin inainte de vreme, diverse probleme la nivelul uterului s.a.m.d.
In general, la o sarcina cu probleme, medicii propun tot felul de solutii pentru minimizarea riscurilor, insa, travaliul prematur se poate produce si pe neasteptate la o sarcina fara probleme.
Copiii care se nasc inainte de 37 de saptamani sunt considerati bebelusi prematuri, iar cei care se nasc in intervalul 38-42 de saptamani sunt considerati nascuti la termen si pot sa iasa imediat din spital. Bebelusul nascut prematur poate avea diverse probleme de sanatate: plamani nematurizati, anemie, probleme cu digestia si o imunitate foarte scazuta care il poate predispune la tot felul de infectii intraspitalicesti.
Ce trebuie sa stii despre nasterea prematura?
1. Riscurile de nastere prematura cresc dupa 28 de saptamani de sarcina
Daca mergi intr-o excursie cu masina si stai foarte mult pe scaun, fatul apasa pe colul uterin si il dilata, lucru care duce la ruperea membranelor si la declansarea travaliului prematur. Cu cat bebelusul este mai greu, cu atat el apasa mai tare in zona pelviana, motiv pentru care trebuie sa eviti statul pe scaun prea multe ore. Alte lucruri care pot contribui la declansarea travaliului prematur sunt certurile violente in familie, efortul fizic, oboseala, stresul, supararea si alimentatia deficitara.
2. Cele mai multe nasteri premature se declanseaza spontan
Chiar daca ai o sarcina fara probleme si medicul tau ti-a spus ca poti sa calatoresti si sa faci sport, este bine sa fii prudenta, multe nasteri premature se declanseaza spontan, fara prea multe semne de avertizare. Daca simti dureri asemanatoare cu cele menstruale, care devin din ce in ce mai dese, te doare spatele mai mult decat de obicei, apar scurgeri de lichid amniotic si presiune pelvina, mergi de urgenta la doctor.
3. Bebelusul nascut prematur poate dezvolta retinopatie de prematuritate
Bebelusii nascuti inainte de 34 de saptamani nu au plamanii pe deplin maturizati si trebuie sa stea la incubator pana cand pot respira singuri. Acest lucru le poate afecta procesul de vascularizare a retinei, de aceea, toti bebelusii prematuri trebuie sa fie dusi la controale regulate la ochi la Institutul Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Alfred Rusescu” din Bucuresti, pentru depistarea retinopatiei de prematuritate, o boala care poate fi tratata daca este descoperita in stadii incipiente.
4. Nasterea prematura are un impact emotional foarte mare asupra mamei
Emotiile prin care trec mamicile de bebelusi prematuri sunt greu de descris in cuvinte. Perioada de recuperare a bebelusului inseamna multe nopti nedormite, griji, depresie si anxietate, tot felul de sentimente de vinovatie, frustrari si multa tristete. In general, in spitalele din Romania, mamicile de bebelusi prematuri nu sunt lasate sa isi tina copiii in brate si nici sa stea cat vor langa ei.
5. Bebelusul prematur nu poate fi alaptat la san
Deoarece nu are putere sa suga, bebelusul prematur este foarte dificil de hranit in primele doua saptamani de viata. Mamicile de bebelusi prematuri trebuie sa sa se mulga cu pompa din 3 in 3 ore, ceea ce nu este deloc simplu, mai ales ca la multe femei lactatia nu se instaleaza asa de devreme. Trezitul din 3 in 3 ore pentru a furniza bebelusului macar 30 de mililitri de lapte matern, care nu de putine ori va fi refuzat, poate aduce orice femeie intr-un stadiu avansat de stres si oboseala.
Citeste si:
In cat timp recupereaza bebelusii prematuri intarzierile de dezvoltare?
Sursa foto: giveapint.org.