Gandurile pe care ti le faci in timp ce esti insarcinata despre cum o sa arate viata ta dupa ce nasti difera foarte mult de felul in care vor arata lucrurile in realitate. Daca in timpul sarcinii te vizualizai impingand multumita un carucior in care doarme linistit un bebelus simpatic, lucrurile nu vor sta chiar asa, vei impinge intr-adevar un carucior, insa vei fi tare obosita, iar bebelusul nu va fi nici pe departe asa de linistit precum ti-ai imaginat tu.
Care sunt lucrurile care se schimba in stilul tau de viata dupa ce nasti?
1. Vei avea foarte putin timp pentru tine
Dupa ce nasti, intelegi conceptul de timp liber la adevarata lui valoare. Vei constata ca singurele momente de relaxare si singuratate le obtii doar atunci cand mergi la baie sau dai o fuga pana la cumparaturi. Bebelusul iti va fura toata energia si va trebui sa fii pregatita pentru asta.
2. Viata ta sexuala se va schimba
Daca inainte de nastere, viata ta sexuala era inca plina de pasiune, dupa nastere, vei gasi cu greu niste momente de timp liber in care sa te simti cat de cat odihnita. Din fericire, dupa ce bebelusul implineste un an, lucrurile reintra pe fagasul lor normal.
3. Nu te vei mai plictisi niciodata
Un lucru bun pe care il aduce sosirea noului membru in familie este ca nu te vei mai plictisi niciodata si vei aprecia fiecare minut liber pe care il ai. Cand ai un copil viata ta este mereu plina: trebuie sa te joci, sa gatesti, sa mergi in parc, sa iesi la cumparaturi chiar si cand n-ai chef, sa spui povesti, sa mergi regulat la doctor, sa planuiesti vacante, sa iesi cu trotineta sau cu bicicleta, sa cauti gradinite s.a.m.d.
4. Vei avea mai putin timp pentru prietenii tai
Cand ai copii, nu mai este asa de simplu sa te vezi cu prietenii tai si sa stai ore in sir la terasa depanand povesti, mai ales ca programul tau depinde de cel al copiilor. Deoarece familia devine prioritara si nu prietenii, te vei intalni mai rar cu ei, iar acest lucru iti va lipsi, insa intr-un mod nostalgic si nu apasator.
5. Vei trai mai sanatos
Cand ai un copil, inevitabil incepi sa mananci mai sanatos si sa faci mai multa miscare. Un copil te forteaza sa iesi in fiecare zi din casa la plimbare, sa cumperi alimente neprocesate si naturale, sa citesti si sa inveti mereu ceva nou, sa gatesti sanatos si sa iti faci mereu planuri de vacante.
6. Te vei bucura de lucrurile marunte
O plimbare in parc, o baie prelungita, o iesire la un film cu prietenele, mirosul florilor de primavara, gustul de pepene galben sau de inghetata cu ciocolata, linistea unei dimineti in care copilul inca doarme, toate aceste lucruri marunte iti vor provoca bucurie si le vei simti altfel fata de perioada in care nu aveai copii.
7. Fiecare zi va fi o surpriza
Cand ai un copil nu stii niciodata ce iti va aduce ziua de maine. O sa te trezesti facand clatite la 6 dimineata, curatand peretii de mancare, pregatind trei feluri de piureuri pentru aceeasi masa sau cautand cu disperare sa cumperi un anumit model de trotineta.
Citeste si 5 provocari cu care se confrunta proaspetele mamici.
8. Te vei trezi deseori vorbind despre copii chiar si cand iti impui sa nu mai faci asta
Nu putine sunt momentele in care iti dai seama ca singurul subiect despre care vrei sa vorbesti cu ceilalti este copilul tau. Desi stii ca ii poti plictisi pe cei din jur, ai atatea de spus despre un dinte sau despre o marca de scutece, incat vrei sa impartasesti asta cu toata lumea.
9. Cumparaturile pentru copil vor fi prioritare
Ai vazut niste pantofi superbi in magazin? Ei bine, vei uita imediat de ei dupa ce copilul tau isi va manifesta dorinta pentru o tricicleta. Cand ai un copil, te vei pune mereu pe planul doi si vei simti o satisfactie mai mare atunci cand ii cumperi lui ceva si nu tie.
10. Incepi sa dormi din cand in cand la pranz
Daca inainte de sarcina, nu te vedeai vreodata dormind la pranz, cand ai un copil mic, somnul de dupa-amiaza, alaturi de el, devine o placere si o metoda buna sa iti incarci bateriile. Cu cat iti sincronizezi programul mai bine dupa cel mic, cu atat va fi mai bine si pentru tine.
11. Devii mai curajoasa
Ai o fire timida si devii timorata cand intri in vorba cu cineva nou? Ei bine, acest lucru se schimba dupa aparitia primului copil. Te vei simti mai stapana pe tine si vei avea mai mult curaj in a interactiona cu cei din jur. Dupa ce nasti, iti dai seama ca esti mai puternica decat ti-ai inchipuit ca esti.
12. Va fi o provocare sa ajungi la timp undeva
Indiferent de cat de punctuala iti impui sa fii, cand copilul incepe sa planga chiar cand iesi pe usa, refuza sa il imbraci sau vrea sa te joci cu el cu 2 minute inainte sa pleci la birou, trebuie sa cedezi si sa accepti faptul ca este imposibil sa mai fii punctuala cand ai un copil mic.
Citeste si:
Sursa foto: confusedsandals.com