15 lucruri despre sarcina pe care nu le stiai

Daca intrebi orice mama despre experienta nasterii, iti va spune cel mai probabil ca aducerea pe lume a unui copil nu este chiar floare la ureche. Pe langa faptul ca nasterea implica multa durere, perioada sarcinii nu este nici ea una foarte usoara. Mersul regulat la doctor, greturile matinale, ingrasarea, schimbarile hormonale care te fac sa plangi din senin, grijile pentru bebelus, teama de nastere, corpul pe care uneori parca nu ti-l mai recunosti, toate aceste lucruri te transforma din punct de vedere mental si, desi suna cliseistic, te fac mai puternica.

Iata mai jos cateva lucruri mai putin cunoscute despre sarcina si bebelusi care te vor uimi sau chiar amuza:


1. In perioada sarcinii, uterul creste de la marimea unei piersici la cea a unui pepene rosu.

2. Corpul unei femei insarcinate produce intr-o zi aceeasi cantitate de estrogen pe care corpul unei femei neinsarcinate o produce pe parcursul a 3 ani.

3. Deoarece circulatia sangelui este accelerata, sangerarile gingivale si nazale sunt comune in perioada sarcinii.

4. Retentia de apa si cantitatea mare de fluide din organism fac ca talpa piciorului sa creasca cu un numar. Acesta este motivul pentru care nu trebuie sa-ti cumperi prea multa incaltaminte in perioada sarcinii.

5. Cea mai lunga sarcina care a fost consemnata vreodata a durat 375 de zile, adica 12 luni si 10 zile. O sarcina normala dureaza in medie 280 de zile.

6. Fatul incepe sa se miste in burtica inca de la 8 saptamani de sarcina. La aceasta varsta i se formeaza primele conexiuni neuronale care ii permit sa se arcuiasca si sa faca tot felul de miscari spontane. Desi inca nu poti sa simti bebelusul, el este foarte activ. Un alt lucru interesant despre bebelusi este ca amprentele lui se formeaza in primele 3 luni de sarcina.

7. Deoarece organismul este setat genetic sa protejeze bebelusul de alimentele si substantele nocive, femeile insarcinate chiar au simtul mirosului mult mai dezvoltat. Acesta este motivul pentru care femeile insarcinate nu suporta mirosurile intense.

8. Diverse studii au aratat ca bebelusii din burtica pot simti gusturile mancarurilor consumate de mama. Aromele puternice, cum ar fi cele de usturoi sau ceapa, trec prin lichidul amniotic.

9. Femeile care experimenteaza arsuri gastrice puternice in timpul sarcinii, nasc bebelusi cu mai mult par.

10. Deoarece cantitatea de sange din corp creste in timpul sarcinii, nuanta pielii se schimba. La unele femei pielea este mai catifelata si mai luminoasa, iar la altele devine usor terna si patata. Din fericire, pielea revine la nuanta ei initiala dupa nastere.

11. Bebelusii exerseaza plansul, la un mod tacut, inca de cand se afla in burtica. Potrivit unor studii s-a aratat ca bebelusii au expresii faciale de nemultumire, asemanatoare plansului, din timpul vietii intrauterine.

12. Lactatia se poate produce la femeile insarcinate si la proaspetele mamici chiar si la auzul plansului unui bebelus care nu este al lor.

13. Tatii pot experimenta si ei simptome de sarcina. Asadar, daca observi ca partenerul tau se ingrasa cot la cot cu tine, are dureri de spate si greturi matinale, nu-l judeca prea aspru, acest lucru se datoreaza faptului ca empatizeaza foarte mult cu sarcina ta.

14. Bebelusul cu cea mai mare greutate la nastere a fost consemnat in Canada. El a cantarit nici mai mult nici mai putin de 10 kilograme si 432 de grame. La polul opus, bebelusul cu cea mai mica greutate la nastere, care a supravietuit, a fost consemnat in SUA, Florida. El s-a nascut la 23 de saptamani si 6 zile, a cantarit 283 de grame la nastere si a avut doar 24 cm lungime.

15. Compozitia chimica a laptelui difera de la mama la mama si se schimba de la o sesiune de alaptare la alta, in functie de alimentatie. De asemenea, compozitia laptelui se schimba si in functie de nevoile si ritmul de crestere al bebelusului. In primele zile de la nastere, laptele, numit si colostru, contine toti nutrientii de care are nevoie bebelusul pentru a se adapta rapid la viata extrauterina. Laptele se schimba odata ce bebelusul creste, sustinandu-i o crestere armonioasa si construindu-i o imunitate puternica.

Citeste si:

9 lucruri pe care nu le stiai despre nou-nascuti

 

Adauga comentarii!