Cu cat citesti mai mult despre amniocenteza, cu atat nelinistile incep sa creasca. Este o analiza sigura pentru bebelus? Oare trebuie facuta neaparat? Cum o sa fie rezultatul? Toate aceste intrebari mi le-am tot pus in luna a patra a sarcinii, dupa ce analizele la triplu test nu au iesit tocmai bune si riscul de sindrom Down era destul de crescut.
Ce este amniocenteza?
Amniocenteza este un test care depisteaza anomaliile genetice ale fatului, infectiile intrauterine si diverse alte afectiuni grave cu care s-ar putea naste bebelusul. De obicei, medicii recomanda ca aceasta analiza sa fie facuta intre saptamanile 16 si 22 de sarcina.
Cum decurge acest test?
Medicul, in conditii de sterilitate absoluta, extrage cu o seringa 20 ml de lichid amniotic din uter, lichid care va fi analizat ulterior la un laborator. Procedura este una destul de simpla si rapida, intepatura de la ac este la fel ca cea de la o analiza de sange normala. Nu trebuie sa iti faci griji ca fatul va fi atins cu acul, deoarece el este monitorizat in permanenta la ecograf.
Inainte de procedura, ti se va pune o perfuzie pentru hidratare, iar dupa incheierea testului ti se va recomanda sa bei multa apa pentru ca lichidul amniotic sa se refaca repede la loc.
Pentru analiza asta o sa pierzi vreo cateva ore, in care sunt incluse drumul pana la cabinet, asteptarea cu perfuzia, apoi te mai tin vreo ora dupa procedura ca sa te monitorizeze, dupa care drumul pana acasa. Eu m-am intors cu autobuzul.
Cand este recomandat acest test?
De obicei, aceasta analiza este recomandata femeilor cu varsta de peste 35 de ani, riscul de sindrom Down fiind in crestere odata cu inaintarea in varsta. De asemenea, ea este recomandata cand rezultatele la celelalte analize n-au iesit bine, osul nazal este prea mic la primele ecografii, translucenta nucala este anormala sau exista cazuri in familie de anomalii genetice.
Exista riscuri?
Riscurile exista, insa din fericire, sunt destul de mici, de 0,5%. Este important ca dupa ce faci acest test sa iei preventiv pastile no spa, vreo 2 zile, sa stai calma, sa nu faci efort si sa nu te stresezi. Daca apar mici scurgeri de lichid amniotic, nu trebuie sa te sperii, ele se vor opri. Recomandarea mea este sa stai in pat vreo 3 zile si sa te uiti la filme sau sa citesti, este cea mai simpla maniera de a te mentine relaxata si de a evita riscurile.
Dupa amniocenteza, o sa ai o vanataie destul de urata pe burta, care, se va vindeca in vreo 2 saptamani. Pe mine incepuse sa ma ingrijoreze rau vanataia, insa m-am mai calmat cand am citit ca este normala.
Rezultatele vin in trei transe, in 2-3 zile cele rapide, despre aneuploidii ale cromozomilor, in 7 zile, despre diverse anomalii genetice, inclusiv surzenie, iar in 2 saptamani un rezultat si mai detaliat. Aceste zile ti se vor parea lungi cat anii, insa, este important sa iti mentii o stare psihica buna. Eu am facut mancare, m-am uitat la filme si am evitat sa citesc orice pe internet despre asta.
Sfaturile mele
Cel mai mult mi-as fi dorit, inainte de amniocenteza, sa citesc ceva incurajator despre aceasta procedura. Dupa ce am trecut prin ea, le transmit viitoarelor mamici ca este o procedura usoara si, cel mai important, sa evite sa citeasca prea mult pe internet despre ea, parerile sunt atat de contradictorii si de multe ori prea vehemente ca sa nu ne afecteze starea psihica.
Daca ai peste 35 de ani sau ai cazuri de anomalii genetice in familie si vrei sa faci testul, iti recomand sa nu mai faci triplul test si sa faci direct amniocenteza, asa vei scuti si timp si bani.
De ce sa faci acest test?
In primul rand, acest test iti ofera linistea de care ai nevoie pentru ca ofera rezultate sigure. Pentru mine, a fost important sa stiu. Nu te lasa influentata de altii si alege ceea ce simti ca trebuie sa faci.
Informatii utile despre amniocenteza de la mamici care au trecut prin asta gasesti aici si aici.