Saptamana 24 de sarcina

Iti vine sa crezi ca te apropii de jumatatea lunii a 6-a de sarcina? Saptamana 24 de sarcina este una plina de emotii pentru multe mamici deoarece incep sa simta mai clar miscarile bebelusului din burtica si chiar sa isi dea seama de programul lui de trezie si somn. Daca pana acum nu ai simtit miscarile bebelusului tau, ai putina rabdare, saptamana aceasta iti va aduce cu siguranta niste surprize placute.

In saptamana 24 de sarcina bebelusul are varsta reala de 22 de saptamani, o lungime de 28-29 de centimetri si o greutate de aproximativ 630 de grame. El este acum cat un pepene galben. Pentru ca spatiul din burtica devine pe zi ce trece mai neincapator si bebelusul are din ce in ce mai multa forta, loviturile lui in burtica devin din ce in ce mai sesizabile.


Ce schimbari apar in transformarea bebelusului in aceasta saptamana?

  • are un program regulat de somn si trezie, la fel ca un nou-nascut;
  • trasaturile faciale sunt deplin formate;
  • organele interne cresc in fiecare zi, iar sub piele incepe sa se acumuleze tesut adipos;
  • pielea este inca transparenta, insa incepe sa se ingroase in saptamanile urmatoare;
  • bebelusul recunoaste vocile parintilor lui;
  • creierul creste cu o viteza accelerata in fiecare zi;
  • la nivelul plamanilor se dezvolta ramuri ale arborelui respirator, pregatind plamanii pentru viata extrauterina;
  • bebelusul aude din ce in ce mai bine.

Cum te simti tu?

In ultimele saptamani, uterul tau a ajuns de marimea unei mingi de fotbal, motiv pentru care nu mai esti atat de sprintena si flexibila. Cu toate astea, inca te poti apleca sa iti legi sireturile, poti sa faci exercitii usoare de yoga si sa iesi la plimbari. In aceasta luna inca sunt permise calatoriile, asadar profita de timpul pe care il ai si mergi sa te relaxezi la mare sau la munte.

Deoarece riscul de nastere prematura creste mai ales spre sfarsitul lunii a 6-a de sarcina, este recomandat sa eviti calatoriile lungi si obositoare. Daca totusi vei fi nevoita sa faci calatorii cu masina in aceasta perioada, stai intinsa pe bancheta din spate, in acest fel sarcina nu pune presiune pe colul uterin si riscul de nastere prematura este micsorat.

In aceasta perioada, multe femei isi fac analize de sange pentru depistarea diabetului gestational, o afectiune care apare destul de frecvent in timpul sarcinii si dispare de la sine dupa nastere. Diabetul gestational trebuie tratat din timp pentru a nu afecta bebelusul si a nu duce la complicatii in timpul nasterii.

Cu ce probleme te poti confrunta in aceasta saptamana?

Arsurile gastrice pot fi in continuare o problema, de aceea e bine sa eviti prajeala, mancarurile grase si prea condimentate. Daca pana acum nu prea ai avut probleme cu crampele musculare si carceii, s-ar putea sa te lovesti de aceste mici afectiuni in perioada urmatoare.

Edemele, sangerarile gingivale, nasul infundat, durerile de spate, senzatia de ochi uscati, constipatia si urinarile frecvente sunt alte mici neplaceri din viata ta de gravida pe care le vei simti pana la sfarsitul sarcinii.

Care sunt lucrurile de care trebuie sa tii cont in aceasta perioada?

  1. Evita stresul si starile emotionale negative, ele pot afecta bebelusul.
  2. Incearca sa nu te obosesti prea tare la locul de munca si sa incerci sa te relaxezi cat mai mult.
  3. Mananca sanatos, fa miscare si hidrateaza-te.
  4. Informeaza-te despre simptomele care anunta nasterea prematura (schimbari la nivelul secretiei vaginale, dureri joase de spate, presiune in zona pelviana, contractii).
  5. Fii atenta la miscarile bebelusului din burtica ta.

Citeste si:

Saptamana 25 de sarcina

Saptamana 23 de sarcina

Sursa foto: babycenter.com.

 

Adauga comentarii!