Infectia cu parazitul toxoplasma gondii, cel care provoaca boala toxoplasmoza, nu provoaca cine stie ce simptome la persoanele cu un sistem imunitar bun, insa ea este foarte riscanta in timpul sarcinii deoarece trece prin placenta si poate afecta grav dezvoltarea bebelusului. Infectia cu toxoplasmoza in cazul gravidelor poate duce la probleme neurologice la fat, afectiuni oculare si auditive, hidrocefalie, encefalopatie, oprirea sarcinii din evolutie si alte asemenea probleme grave. Vestea buna este ca numarul de femei infectate cu toxoplasmoza in timpul sarcinii este foarte mic si nu intotdeauna aceasta infectie se transmite si la fat.
Riscul ca bebelusul sa fie infectat creste odata cu inaintarea in varsta a sarcinii. Daca devii infectata cu toxoplasmoza in primul trimestru de sarcina, riscul ca fatul sa fie infectat este de 15%. Daca infectia se produce in trimestrul 2 de sarcina, bebelusul este predispus intr-o proportie de 30% la efectele toxoplasmozei, iar daca imbolnavirea se produce in al treilea trimestru, atunci riscurile sunt cu 60% mai mari ca bebelusul sa fie afectat.
Medicii recomanda femeilor care au avut toxoplasmoza sa astepte 6 luni de la vindecare inainte de a incerca sa conceapa un copil. O gravida care este diagnosticata cu toxoplasmoza in timpul sarcinii si a fost infectata in timpul sarcinii trebuie sa faca amniocenteza, o analiza care depisteaza anomaliile la fat cu o precizie de 100%. Daca infectia este depistata, atunci medicul recomanda intreruperea terapeutica a sarcinii sau tratamentul cu antibiotic, in functie de gravitatea situatiei.
In general, printre primele analize pe care o femeie si le face dupa ce afla ca este insarcinata este si testul de sange care indica prezenta anticorpilor la toxoplasmoza si gradul de imunitate la aceasta afectiune.
Care sunt caile prin care poti deveni infectata cu parazitul toxoplasma gondii?
- consumul de carne cruda sau nepreparata termic suficient;
- consumul de lapte si alte produse lactate nepasteurizate;
- consumul de fructe si legume nespalate;
- contactul cu pisici (parazitul Toxoplasmoza gondii se gaseste deseori in fecalele pisicilor);
- consumul de apa contaminata;
- nefolosirea manusilor in timpul gradinaritului.
Care sunt simptomele de toxoplasmoza?
Deoarece simptomele de toxoplasmoza pot fi confundate usor cu cele ale unor alte afectiuni, ele sunt trecute usor cu vederea. Printre cele mai comune simptome ale toxoplasmozei se numara: durerile musculare, oboseala, durerile de cap, umflarea usoara a ganglionilor limfatici.
Cum previi toxoplasmoza?
Cele mai simple metode prin care poti preveni infectia cu parazitul toxoplasma gondii este sa fii atenta la ce mananci, sa eviti contactul cu pisicile in timpul sarcinii, sa folosesti manusi daca te ocupi cu gradinaritul si sa speli bine fructele si legumele. Daca ai o pisica si nu vrei sa te desparti de ea pe parcursul sarcinii, ai grija sa folosesti mereu manusi cand ii golesti litiera, sa ii dai sa manance numai hrana speciala pentru pisici, in niciun caz carne cruda. De asemenea, incearca sa tii pisica in casa, pentru a nu se infecta de afara cu acest parazit.
Citeste si:
Sursa foto: babycenter.com.