Cam toata perioada sarcinii, poate mai putin ultima, cand anxietatea legata de nastere trece pe primul loc, te chinuie doua senzatii care par sa se bata cap in cap: cea de greata si cea de foame.
De fapt, ele sunt destul de mult intercorelate si ai mari sanse sa scapi de greata tocmai mancand. Asta daca stii ce anume sa mananci. Problema este insa ca parca ai vrea sa mananci tot timpul. Ceea ce poate duce la o crestere serioasa in greutate si la problemele de sanatate asociate cu ea.
Cand alegi ce sa mananci ar fi bine sa alegi alimente cu nutrienti si sa ocolesti alimentele care contin prea multe grasimi sau sunt mult prea procesate.
De exemplu, ocoleste cremele de branza si maionezele. Poti in schimb sa pui o crema de avocado in sendvis. Si ea are grasime, insa una care este buna pentru organism.
Nu lua iaurturi indulcite si cu bucatele de fructe. Mult mai sanatos este sa iei un iaurt normal si sa ii adaugi tu ce fructe sau cereale vrei.
Simti nevoia de ceva crocant? Te poti imprieteni cu nucile si sa le presari deasupra in salate de fructe sau legume. Sunt foarte bune si sa le ai in permanenta la tine, ca sa poti rontai ceva rapid cand simti ca nu mai poti de foame.
Alege alimentele de baza – iti poti face ou cu spanac, un piept de pui la gratar si o lingura de orez brun, fasolea este renumita pentru cat de bine tine de foame.
Bea multa apa pentru un nivel optim de hidratare si nu uita sa mananci fructe, ca sa ai fibrele de care corpul tau are nevoie. Fructele ca atare, sucurile nu sunt recomandate, chiar daca le faci tu pe loc, din fructe proaspete.
Photo by Brooke Lark on Unsplash
Citeste si
Alimentatia in timpul sarcinii: cele mai sanatoase combinatii de alimente