Sa fii proaspat parinte nu este deloc simplu. In fiecare moment ai avea tendinta sa pui mana pe telefon sa intrebi daca ceea ce vezi la bebelus este normal. Si cel mai probabil chiar o faci, oricat de multe articole despre cresterea copiiilor ai citi. Si asta pentru ca vorbim despre fiinte, asa ca nu exista doua situatii similare. Dar cateva lamuriri in plus nu strica niciodata.
Bebelusul ia suficient in greutate?
Imediat dupa nastere bebelusul pierde din greutate. Cam la doua saptamani dupa nastere ajunge sa aiba iar greutatea cu care a fost inregistrat la nastere. Asta nu inseamna insa ca bebelusii iau la fel de mult in greutate. Ceea ce este important este ca bebelusii sa ia constant in greutate in timp. Ceea ce trebuie sa ingrijoreze nu este diferenta intre doua fiinte diferite, ci un salt brusc in plus sau in minus al aceleiasi persoane.
Oare nu plange bebelusul prea mult?
A te intreba de ce plange un bebelus este ca si cum te-ai intreba de ce vorbeste un copil. Este normal sa o faca, asa comunica. Si au foarte multe de comunicat: poate ca le este foame, poate ca le este somn, poate ca vor sa fie schimbati sau poate ca pur si simplu vor sa isi foloseasca energia. Doar ca parintii suporta foarte greu plansul bebelusilor. Oricat ar plange li se pare prea mult. Este normal sa fie asa. Natura s-a asigurat ca sarim imediat sa ii ajutam. Daca simti ca nu mai poti, incearca sa iei o pauza din cand in cand.
Pot face ceva pentru a dormi bebelusul mai mult?
Bebelusii dorm foarte mult. Doar ca nu dorm in acelasi mod in care dorm adultii, ci in perioade foarte scurte, si din aceasta cauza avem impresia ca nu ar dormi aproape deloc. Asa ca majoritatea proaspetilor parinti au probleme mari de oboseala. Chiar daca nu iti vine sa crezi si ai impresia ca aceasta perioada se intinde la infinit, spre un an de zile aceasta problema nu va mai exista. Trecerea se va face treptat si cu unele reveniri.
Photo by Jonathan Borba on Unsplash