Pentru foarte multe mame primele saptamani cu bebelusul sunt cele mai dificile, mai ales daca mama este la primul copil. Nivelul de anxietate este foarte mare si iti este frica sa nu pateasca ceva bebelusul in fiecare secunda.
Sa te simti coplesita este normal. Sunt foarte multe care conlucreaza – hormonii, lipsa somnului, discutiile cu alte persoane din familie, posibilele dureri de dupa nastere, copilul care plange si nu iti poate spune de ce. Adaptarea la noua situatie se face treptat si ea poate include:
Pastrarea calmului
Daca ramai calma vei vedea ca problemele pe care le ai isi vor gasi mai repede rezolvare. Nu in sensul ca ai putea modifica, ci in sensul ca te vei adapta tu mai usor la noile conditii. Este usor de spus, insa nu chiar asa de usor de facut, intrucat lipsa somnului te face sa privesti lucrurile in mod exagerat.
Ceea ce trebuie sa iti spui este ca bebelusul nu este atat de fragil precum il percepi si poti sa ai grija de el fara sa-i provoci vreun rau. Iar in timp ce el se odihneste trebuie sa te concentrezi pe tine, sa te odihnesti. Probabil ca este dificil sa o faci, cu toata agitatia si anxietatea pe care o resimti, insa poti macar sa bei o ceasca de ceai si sa asculti muzica, pentru a te relaxa.
Alaptarea se invata
Atat tu, cat si bebelusul trebuie sa va invatati cu procesul de alaptare. Pentru asta ai nevoie de liniste, nu ajuta cu nimic sa ai pe cineva care se holbeaza la tine in timp ce alaptezi. Dar, daca ai impresia ca nu te descurci, apeleaza la sfaturile unui consultant in alaptare.
Putine vizite
Cand bebelusul este in primele saptamani de viata nu prea este momentul pentru vizite, desi probabil ca foarte multi isi vor arata intentia de a te vizita. Dar ar trebui sa nu primesti prea multe si, mai ales, nu vizite care se intind pe mai multe ore. Este foarte stresant sa ai si grija musafirilor atunci cand incerci sa iti dai seama de ce plange bebelusul sau cand stii ca in cateva minute trebuie sa il hranesti sau sa il ajuti sa adoarma.
Accepta ajutorul
Ca adulti, ne bucuram enorm de faptul ca suntem independenti si avem o mare mandrie pentru aceasta realizare. Cand ai insa un bebelus mic, ai foarte mare nevoie de un ajutor. Pe langa faptul ca mai ai la indemana o a doua opinie, iar conversatiile au capacitatea de a reduce anxietatea, poti capata un pic de timp pentru tine. Ceea ce este esential pentru starea ta de bine, atat fizica, cat si emotionala.
Nu este simplu, insa aceste saptamani vor trece si vei ajunge sa te simti mai confortabil in noua viata. Ba chiar este posibil sa te uiti inapoi cu o umbra de regret ca aceasta perioada atat de intensa, incat fiecare minut are semnificatie, a trecut.
Photo by Peter Oslanec on Unsplash