Din nou...CANCER!-9

Armand...eu am incredere in tine...am incredere ca se va termina cu bine ...o sa vezi....dar vreau sa te rog sa lasi gandurile legate de moarte la o parte atat cat poti...tu trebuie sa te concentrezi pe lupta ta pentru a te face bine ...incearca ....si putin cate putin iti vei intari psihicul...in fiecare zi...hai ca o sa faci tratamentul afara si o sa se schimbe lucrurile in bine...dar este esential sa gandesti pozitiv...sa gandesti ca ai ceva de facut...de luptat...e un moment mai greu...dar moartea nu e nici pe departe aproape de tine, crede-ma...esti mai plin de viata decat crezi....prin lacrimile tale...prin trairile tale..sentimente....chiar si prin suferinta....este VIATA....tu esti plin de viata...deci LUPTA!!!!!

Suntem alaturi de tine....o sa-ti transmitem energie si putere asa...macar prin puterea mintii

Ultima oara a fost editat de deliav (2008-07-25 07:18:44)

e greu oameni buni.....mai greu decat va puteti imagina! si sa stiti ca nu dramatizez. Ce pot exprima prin cuvinte nu inseamna decat o sfarama din ce simt.
pentru mine fiecare zi e o lupta permanenta cu mintea si gandurile mele....
de ce scriu aici? pt ca simt ca voua chiar va pasa, pt ca simt nevoia sa descarc suferinta prin care poate trece un om in viata. Ce scriu va ramane si dupa ce nu voi mai fi...daca se va intampla asta.
ma uit in jur si incerc sa inteleg cum de am ajuns aici, cum de mi s-a intamplat mie asa ceva.
Viata? e o intamplare, atat, care dureaza mai mult sau mai putin. pt unii dureaza mai mult, pt altii mai putin. Dar intamplarea asta e limitata de timp.
Cand eram ca voi, ma gandeam si ma framantam cu tot felul de probleme, ca oricare. Ma gandeam mereu oare ce imi va oferi viata mie.....In nici un caz nu ma gandeam ca nu imi va da timp. TIMP!
azi dimineata m-au prins iar demonii si m-au tarat prin groaza....imi doresc sa imi cedeze inima, sa nu ma mai trezesc in momentele alea.
Dar....am o datorie, nu pot sa ma las doborat de tot. trebuie sa rezist pana aflu ce se va intampla cu mine pt ca nu-mi pot lasa familia sa sufere o viata ca nu am incercat tot.
Cand ma gandesc ca as putea muri.....imi doresc sa nu ma doara, sa fie lin, ca un somn.
Mi-e frica sa adorm........tineti minte filmul acela, Cosmarul? cu unul ars cu o palarie pe cap? eee......asa e la mine, doar ca e invers.
Fizic, sunt bine, nu ma doare nimic, tratamentul a fost apa de ploaie pt mine. Sunt ca un om sanatos, ma duc la serviciu. dar inauntru sunt stricat, asa ma simt.
acum boala mea e psihica, totul e la nivelul constiintei mele......sper sa ramana doar asa. Ca daca voi simti si fizic, e inceputul sfarsitului.
Lupta mea? De ce trebuia sa am o lupta asa de grea? De ce acum?
Ma simt asa de batran, de obosit....totul dispare in jurul meu si mintea mi-e cuprinsa de gandurile negre...blestem ziua in care m-am nascut si pe cine mi-a harazit un asa destin.
Ce minune ar fi sa ma vindec, nu? Sa ma trezesc dimineata cum ma trezeam inainte, linistit......stiti ce bucurie imensa poti sa ai doar ca te trezesti frumos? Nu stiam nici eu...
Ma trezeam cu alte ganduri, cotidiene, fara sens.
cum o fi sa stai pe banca, sa inchizi ochii, sa nu te gandesti la nimic, sa te lasi mangaiat de razele soarelui pe obraz, sa ambesti si sa te simti asa de plin de viata? am avut timp pt asta, dar nu imi aduc aminte sa fi profitat. acum......poate e prea tarziu.
mai vorbim

mi s-a spus, m-am gandit....la spitalul din barcelona, unde voi incepe altceva, au si cred ca imi vor da. dar nu cred ca mie poate sa imi faca viatamai usoara, pt ca ar trebui sa ma convinga ca ma vindec, ori stiu atatea desprea boala asta incat nu cred ca ar reusi.
In romania nu exista asa ceva. psiholog aici, in tara? Suna ca o gluma....medicii de pe aici pleaca la congrese pe afara sa se plimbe si sa bage in ei la mese ca spartii, nu sa se doumenteze si sa invete. Si spun in cunostinta de cauza, nu aiurea. Evident ca nu toti, dar majoritatea.
V-am spus, o sa vina momentul cand va voi spune multe, cu amanunte. ca ma vindec sau nu.

stiti, ma gandeam.....viata mea pare un film acum, pe care il transcriu pe acest forum. Va avea si un final...dar care va fi ala? sper sa nu va plictisesc cu povestea mea...cu realitatea mea de fapt.
si pregatiti-va rabdarea, ca vor fi mai multe episoade pana la final. as vrea sa fie ca serialul ala de nu se mai termina, Tanar si nelinistit, parca.....sper sa nu fie scurt precum glumele de revelion

Armand citesc tot timpul posturile din acest topic. Si, daca nu am scris mai nimic aici, nu este pentru ca nu mi-ar pasa sau pentru ca as ignora topicul. Insa pur si simplu in asemenea situatii ... eu una raman de cele mai multe or i fara cuvinte.

Tot ce pot sa te rog este sa nu te dai batut. Boala asta poate fi invinsa. Incearca sa nu mai privesti moartea asa de aproape. Gandeste-te ca mai ai mult de trait, mai ai multe de aratat lumii asteia ... Nu pot decat sa imi imaginez prin ceea ce treci si gandurila care te macina. In astfel de situatii toti ne simtim atat de mici, atat de neinsemnati in fata unei astfel de maladii. Insa uita-te in jur: sunt multe persoane care s-au vindecat, mai repede sau mai incet, dar s-au vindecat. Tu esti un barbat puternic, lupta cu boala. Nu o lasa sa te rapuna. Psihicul tau e cel mai important acum. Nu lasa himerele sa te compleseasca. Alunga-le.

Eu cred cu tarie ca povestea ta va merge mai departe mult timp de acum in colo. Acum e trista, insa va veni si vremea cand ne vei povesti si lucruri frumoase, despre fetele tale, despre sotia ta, despre cat de frumos cresc si ce nazbatii au mai facut ...

ai dreptate...si suntem si noi revoltati...doar ca multi aleg sa lucreze in alte domenii chiar daca nu au legatura cu psihologia pt ca salariile...lasa de dorit...eu inca sper ca noile generatii vor schimba ceva...

Buna Armand! Acum 6 ani o vecina de-a mea a fost diagnosticata cu cancer mamar dar intr-un stadiu foarte avansat, adik sanul si gnglionii pe la subrat si pe sub clavicula ...nu stiu cum exact, oricum foarte avansat.
......A inceput curele de chimio terapie in Elvetia, caci a avut aceasta posibilitate, si la terminarea curelor abia au reusit sa adune tumoara cat de cat. Dupa aceea a facut alte cure de radioterapie care au fost un mare succes.
     Am inteles ca pleci in Spania sa continui cu tratamentul, deci si doctorii de acolo au habar de aceste terapii.
     Sunt sigura ca te vei vindeca daca te duci acolo, caci doctorii din Spania am inteles ca au mult mai multa experienta decat cei de la noi.
     
.......si in legatura cu gandurile rele ......eu mereu imi imaginez un burete cu care imi sterg gandurile din minte.....imi imaginez cum dau cu buretele si imi netezesc mintea....apoi nu mai vad nimik.....decat negru precum tabla de la scoala.
       Cu respect, Ramona.

Armand,
poate ca nu s-a gresit tratamentul ci au urmat varianta romaneasca, si poate ca nu au discutat mai multe optiuni ca nu au mai multe cei din Romania, poate mijloacele si experienta lor se rezuma numai la tratametul care ti l-au dat.

banuiesc ca te-ai dus la medicii care ti-au fost recomandati ca fiin buni, si daca ai atita medicii in familie au avut grija de tine.
ca sa te vindeci trebuie sa ai incredere in tratament si medici, daca nu ai nu te lasi pe mina lor, ori cauti alti medici in care ai incredere, care iti ofera tratamentul in care ai tu incredere.
nu cred ca te-au fortat ei sa faci tratametul, te-ai lasat de buna voie si cu speranta sa fii tratat de ei.

inteleg ca acum ai aflat cum se trateaza acest diagnostic in diferete spitale din afara Romaniei,
ai aflat si ca in Israel tratamentul este diferit de cel in Spania, deci vezi ca nu este la fel peste tot.
Ai incredere ca ce ti s-a facut a fost ceu au putut sa iti faca sa fie mai bine.

trebuie sa gindesti mai optimist!
ce a fost facut a fost facut, acum trebuie sa te gindesti la ce urmeaza sa fie facut!

am observat ca uneori in Romania nu se discuta cu pacientul cind are un diagnostic grav, sau daca e prea in virsta , cica sa ii lase sa fie fericit.....
citisem undeva ca marele fotbalist Dobrin nu a stiut ca el avea cancer ca sotia i-a ascuns, si asta pentru citiva ani daca imi amintes exact. mi se pare inadmisibil asa ceva. Fiecare e stapin pe corpul lui si trebuie sa stie ce i se intimpla chiar daca are un diagnostic grav sau o virsta inaintata, daca are informatia despre starea lui organismul se lupta altfel decit atunci cind cei din jurul tau iti ascun adevarul "cu scopul de a te proteja".
In absenta informatiei esti un neajutorat, care nu stii ce se intimpla cu tine si depinzi de cei care "ascund" despre diagnosticul tau.
din pacte ei nu stiu ca nu pot lupta cu boala in locul tau.

sperca nu asta e situatia in cazul tau, si ca medicii discuta cu tine.

armand a scris:

mi s-a spus, m-am gandit....la spitalul din barcelona, unde voi incepe altceva, au si cred ca imi vor da. dar nu cred ca mie poate sa imi faca viatamai usoara, pt ca ar trebui sa ma convinga ca ma vindec, ori stiu atatea desprea boala asta incat nu cred ca ar reusi.
In romania nu exista asa ceva. psiholog aici, in tara? Suna ca o gluma....medicii de pe aici pleaca la congrese pe afara sa se plimbe si sa bage in ei la mese ca spartii, nu sa se doumenteze si sa invete. Si spun in cunostinta de cauza, nu aiurea. Evident ca nu toti, dar majoritatea.

scuza-ma dar esti atit de pesimist, nu stiu ce fel de persoana erai inainte de acest diagnostic.

dupa ce esti enusiasmatic ca mergi in Spania la tratament si acolo e un tratament bun, ca discuta cu tine  etc...etc....singur te dai in jos.

daca tu te dai in jos cine crezi ca o sa stea sa te ridice mereu? cine sa fie optimist in locul tau?
cei din jurul tau nu pot lupta pentru tine.
Dumnezeu exista si il poti "vedea" si prin posibilitatea de a merge la tratament in Spania, prin sansa de vindecare, de a discuta aici de pe forum cu oamenii care te sustin si iti devin prieteni.... Dumenezeu a lasat omului sa alega sa fie optimist, sa gindeasca pozitiv sau sa fie negativist si pesimist. Depinde de tine ce alegi.
Minunile se intimpla dar in context, trebuie sa le vrei si sa te poti ca atare.

armand a scris:

pentru mine fiecare zi e o lupta permanenta cu mintea si gandurile mele....

ma uit in jur si incerc sa inteleg cum de am ajuns aici, cum de mi s-a intamplat mie asa ceva.

Viata? e o intamplare, atat, care dureaza mai mult sau mai putin. pt unii dureaza mai mult, pt altii mai putin. Dar intamplarea asta e limitata de timp.

Cand eram ca voi, ma gandeam si ma framantam cu tot felul de probleme, ca oricare. Ma gandeam mereu oare ce imi va oferi viata mie....

Fizic, sunt bine, nu ma doare nimic, tratamentul a fost apa de ploaie pt mine. Sunt ca un om sanatos, ma duc la serviciu. dar inauntru sunt stricat, asa ma simt.

acum boala mea e psihica, totul e la nivelul constiintei mele......sper sa ramana doar asa. Ca daca voi simti si fizic, e inceputul sfarsitului.

Lupta mea? De ce trebuia sa am o lupta asa de grea? De ce acum?

nu te doare nimic, mergi la serviciu. ar trebui sa vezi partea buna a lucrurilor.

ce vrei sa spui cu "cand eram ca voi"?
sau ce stii tu despre problemele noastre?

ce conteaza unde ai ajuns daca nu poti modifica?
conteaza unde vrei sa aungi de aici incolo.

daca boala e psichica trebuie sa mergi la un psicholog, sint convinsa ca si in Romania sint psichologi buni, dar nu te astepta ca dupa prima sedinta sa ti se rezolve problemele.
cu incredere vei trece peste probleme de acum.

Ultima oara a fost editat de still_dreaming (2008-07-29 22:35:48)

tokmai pentru ca realizezi si tu ca boala ta e psihica ...ar trebui sa rezolvi problema asta...ai nevoie de un psiholog neaparat care sa te ajute...pe de alta parte nu spune ca daca vei simti fizic ceva e sfarsitul...s-ar putea sa te simti rau fizic de la tratament...asta poate sa fie chiar o dovada a faptului ca organismul tau reactioneaza la el...imi pare rau ca spun asta poate suna dur...dar nu ai dreptul sa renunti....toate datele sunt in favoarea ta..in sensul ca esti tanar, ai putere...si mai ales ca ai pentru ce lupta...trebuie doar sa te inarmezi cu rabdare si perseverenta si sa-ti educi spiritul sa fie pozitiv....si-o sa reusesti...lasa gandurile negre la o parte, nu e timp de ele.....apropo de ce ziceai...stim ca nu dramatizezi si ca e ca naibii de greu...dar daca asa a fost sa fie nici nu mai conteaza de ce si cum....important e sa iesi din impasul asta...si-o sa iesi!!

Cum sa ma supar? Abia azi am venit din barcelona unde mi-am programat examenele pt stadializarea bolii.
Din pacate, exista riscul sa nu ma accepte la tratament, desi pana acum discutasem altceva. Si atunci sunt in aer. Nu aveam nevoie de un stres in plus.
Aveti dreptate cu multe din ce spuneti atunci cand ma certati, constructiv,......rational stiu ca trebuie sa ma lupt cu mine, dar emotional de multe ori pierd batalia.
La cate congrese am fost eu?.....asta chiar suna aiurea. Nu comentez.
De unde stiu ce probleme aveti voi? Eu sper ca nu asa grave ca a mea daca aveti....imi doresc sa fiti sanatosi si sper sa fie asa.
"ce vrei sa spui cu "cand eram ca voi"?
sau ce stii tu despre problemele noastre" - nu stiu nimic, e adevarat, dar nu din vina mea. Eu aici doar imi pun gandurile , alea care sunt, in functie de ce simt. Nu sunt singurul in lumea asta care trece prin ce trec eu, stiu.
Citesc f atent ce imi scrieti, ma bucur ca o faceti, dar daca atunci cand gandesc si simt ce va descriu va dezamagesc, in sensul ca nu reusesc sa ma ridic.....
Boala mea e reala, urata......sufar doar psihic din cauza ei deocamdata. E greu , sunt doar 5 luni de cand am aflat.
Daca credeti ca deja incep sa ma repet cand descriu prin ce trec....ma pot opri si sa reiau firul cand am noutati reale.
Stiu ca la un moment dat ajungi sa nu mai ai ce sa spui unui om care nu reuseste sa se ridice din stari ca ale mele...inteleg.
Imi trebuie rabdare, putere, incredere......Stiu ca trebuie sa le gasesc in mine. Inca le caut.
AM o pauza pana plec....de atunci voi intra in linie dreapta cred .
Noapte buna !