Sa reusesti sa disciplinezi / educi un copil – iata o activitate care poate scoate ce e mai bun sau mai rau din noi, ca parinti. E greu sa ramai calma si sa nu incepi sa te frustrezi cand cel mic continua sa arunce cu mancare sau sa-si loveasca fratele desi tu i-ai cerut de o multime de ori sa inceteze.

Da, e greu, dar asta ne poate face si niste parinti forte buni. De ce? Simplu: disciplina incepe cu increderea: copilul care are incredere in tatal si mama lui ca ii vor da mancare si confort atunci cand el are nevoie, va tine cont de rugamintea ta de a inceta o actiune nu tocmai in regula. De aceea pedepsele nu-si gasesc locul la copiii sub 2 ani. In aceasta perioada parintele trebuie sa construiasca legatura dintre el si copil, sa cladeasca acea incredere care pe viitor le va usura relationarea cu copilul.

Dar, desigur, daca ar fi totul atat de simplu si usor probabil ca acum ai urmari un film sau ai face cu totul altceva in loc sa citesti acest articol. Chiar daca ai reusit sa construiesti o relatie frumoasa cu cel mic inca de cand acesta avea cateva luni de viata, tot vor aparea momente care vor zdruncina echilibrul. Important este ca tu sa reusesti sa intelegi comportamentul in primul rand din punctul copilului de vedere pentru ca in acest fel tu vei reusi sa reactionezi adecvat si sa-i corectezi comportamentul fara ca cel mic sa realizeze.

Acum te gandesti ce tip de disciplina sa aplici. Iata cateva modele:

– O disciplina stricta sau ocazionala? – aceasta se infatiseaza ca o intrebare de hotar pentru multi noi parinti, dar majoritatea se prind destul de repede pe ce cale ar trebui sa mearga. Dar sunt destui care inca nu stiu exact care e metoda cea mai eficienta, chiar daca sunt parinti cu experienta uriasa.
O alta expresie folosita pentru “disciplina ocazionala” este “disciplina permisiva”, lucru care se traduce diferit pentru fiecare in parte – pentru unii inseamna un mod lejer, comod de a gestiona lucrurile, iar pentru altii inseamna sa-si lase copilul sa faca ce doreste, sa obtina ce vrea. Acesta din urma e foarte probabil raspunzator de copiii razgaiati, alintati peste masura, rasfatati si obraznici.
Dar si parintii care nu se feresc sa fie din cand in cand fermi pot obtine rezulate bune folosind o strictete moderata.

– Strictetea – sa astepti un comportament rezonabil din partea copilului presupune ca parintii sa fie blanzi, buni, cu o strictete moderata, flexibili si sa aiba de fiecare data anumite asteptari.
Acesta tactica este foarte buna daca parintele este cum am mentionat mai sus: bland, calm, echilibrat. In acest caz cel mic va creste si se va dezvolta intr-un mediu prietenos si fericit. Daca parintele este foarte strict, dezaprobator si mereu critic in aceasta directie se va dezvolta si cel mic.

Parintii mai moderati, cei care adopta un stil lejer de disciplina pot creste copii care sa fie disciplinati si cooperativi pentru ca acesti parinti se multumesc cu atitudine corecta din cand in cand a copilulul, atata timp cat, per ansambu, cel mic are o atitudine prietenoasa. Secretul acestora: nu se tem sa fie fermi atunci cand simt ca ceva important pentru ei nu este respectat de copil, desi a fost rugat si informat in aceasta directie.

– Permisivitatea – parinti furiosi, copii nefericiti
Atunci cand parintii primesc doar rezulatte negative in urma unei prea mari permisivitati acest lucru nu se datoreaza neaparat faptului ca ei cer prea putin, desi si asta conteaza, dar intr-o mai mica masura. Se datoreaza mai mult faptului ca le este cumva jena sa ceara copilului ceva, sa-i pretinda un anumit comportament de teama sa nu-l supere pe micut, lasandu-l astfel, practic, sa conduca.

Daca parintii ezita sa ceara anumite comportamente / atitudini potrivite in functie de context copilului – fie ca au interpretat gresit teoriile despre expresivitate, ca sunt foarte daruiti si supusi copilului sau pur si simplu ca se tem ca nu cumva cel mic sa nu-i mai placa / sa-i urasca, atuci ei nu au cum sa puna capat comportamentului deloc frumos si nepotrivit al copilului.

– Disciplina ferma, dar pastrandu-se notele de prietenie
Copilul trebuie sa stie ca mama si tatal lui au propriile drepturi. Acest tip de parinti stiu cand si cat de fermi sa fie si nu-si vor lasa copilul sa fie nerespectuos sau sa manifeste un comportament deplasat.
Si luati aminte: copiii rasfatati nu sunt cei mai fericiti, nici macar la ei acasa. Si gandeste-te ce soc va avea cand va pleca din cuib si va trebui sa interactioneze cu ceilalti: va constata cu stupoare ca nu mai e nimeni dispus sa-i acorde o atentie infinita si suport sau aprobare continua. Si ca sa se adapteze, va trebui sa invete ce inseamna socializarea, interactiunea, empatia. Altfel, va fi un singuratic si neplacut de comunitatea cu care va co-exista.

Ideea este sa nu-ti inveti copilul sa obtina intotdeauna ce vrea, mai ales daca asta inseamna sa treci peste ce simti tu in realitate. Daca, de exemplu, cel mic vrea sa continue sa va jucati, desi faceti asta de 3 ore deja, iar tu esti obosita, nu ezita si spune-i si lui ca esti obosita, ca simti nevoia de o pauza, timp in care vei citi si ca si el isi poate lua cartea si ti se poate alatura. Asa il vei invata sa te respecte si sa-i respecte si pe ceilalti, sa le respecte nevoile si timpul.

Nu pedepsele sunt cheia unei discipline care da roade, ci comunicarea, intelegerea, incredera si stabilirea, inca de la inceput a anumitor reguli. In felul acesta vei creste un om bun care va sti sa-i respecte si pe ceilalti si de la care va pretinde acelasi lucru.