Insarcinata la 14 ani-5

Nefeli,  termina cu atitudinea asta de martirizare ca nu te ajuta la nimic. Nu inteleg de ce ti-e rusine de colegi, doar nu esti ciumata si nici nu ai un G de la gravida in frunte incat sa stie toata lumea.
De asemenea mi se pare ireal ca mama ta sa vorbeasca despre asta cu oricine altcineva in afara de tatal tau (si eu zic ca ar trebui sa vorbesti cu amandoi deodata). Cum sa spuna altora?    Ca doar nu e un subiect de discutat pe holul blocului sau la evenimentele de familie de fata cu toate rubedeniile.
Daca vorbesti serios ca mama ta chiar ar fi in stare sa spuna mai departe, atunci te inteleg perfect ca nu-ti vine sa-i spui prin ce treci, desi altfel nu vad cum poti sa o scoti la capat de una singura. Poate ar trebui sa o lamuresti cum poti ca ti-e destul de rusine si fata de ei, nu-i nevoie sa te faca de ras in fata intregilor cunoscuti.

In primul rand, Nefeli, daca sunt 6 saptamani de la "eveniment' atunci esti insarcinata in 8 saptamani ! Saptamanile se numara de la data ultimei menstruatii.
In al doilea rand cred ca este bine ca te-ai decis sa ii spui mamei tale despre situatia in care te afli( daca se poate sa le spui amandurora e si mai bine, dar depinde de relatia pe care o ai cu ei) , si atunci sa hotarati impreuna ce e de facut.
Ce mai am de adaugat e ca in urma unui avort o femeie sufera o trauma psihica puternica, din care isi revine foarte greu, asta daca isi revine vreodata. Nu vreau sa te sperii dar acesta este adevarul, sa traiesti cu gandul ca ai omorat o fiinta umana, fie ea si embrion, este teribil, mai ales stiind ca este copilasul tau. 
Imi pare rau pentru situatia ta, nu vreau sa te cert pentru ca oricum nu mai poate fi schimbat nimic. Sper sa inveti ceva din toata povestea.

deci tatal tau ar spune in stanga si-n dreapta ca esti / ai fost insarcinata?

Nu,scuze m-am exprimat total gresit Imi este frica ca mama sa-i zica lui tata,deoarece imi este foarte rusine de el. Logic ca nu ar spune nimanui,deoarece daca stai sa te gandesti,lucrul pe care l-am facut este o rusine si o dovada de inconstienta totala din partea mea
Dar pur si simplu imi este rusine de el,pentru ca este barbat si poate percepe altfel lucrurile + repet ca a avut incredere totala in mine...

Ultima oara a fost editat de antonefeli (2011-10-03 15:16:25)

kathrynn a scris:

In ordine*:
- nu-mi imaginez ca daca fiica mea ar veni acasa, la 14 sa-mi spuna ca e insarcinata, eu as putea sa o incurajez sa pastreze copilul. Mai ales daca ar fi o eleva buna, cu rezultate promitatoare, cu anumite aspiratii de viitor, poate catre o cariera. Ca sa ce - sa ajunga ziua in care dimineata in drum spre facultate isi lasa copilul la gradinitita? Ca sa stea sa planga in fiecare weekend cand colegii ei studenti iau cluburile la rand, ca ea trebuie sa stea acasa ca are copil? sau ca in sesiune doarme 2 h pe noapte ca in rest plimba copilul prin casa sa-l adoarma? Oare e sigur ca ar fi destul de matura sa-si iubeasca copilul 100% si sa nu-l vada ca o piedica in calea realizarii ei?
Sau sa ne lasam noi, parintii, de serviciu la 40 de ani ca sa crestem nepotul facut de copilul nostru la prima betie?
Puteti sa spuneti ca sunt o potentiala mama denaturata, dar nu as putea sa-mi las copilul sa-si distruga viitorul cu buna stiinta.

- faptul ca unele femei se chinuie sa faca un copil (indiferent ca au sau nu avorturi la activ) nu inseamna ca fetele de 14 trebuie sa pastreze neaparat sarcinile nedorite ca sa contrabalanseze. Da, e dureros pt respectivele femei, dar soarta lor nu s-ar schimba daca Nefeli & co (alte adolescente insarcinate), ar pastra copiii. Da, e nedrept. La fel de nedrept cum e sa afli ca un copil de 10 ani are cancer, cand sunt oameni care au baut si fumat toata viata si au trait 90 de ani linistiti.
Stiu si eu persoane care au avortat si au ramas apoi insarcinate fara probleme, au facut copiii sanatosi tun. Hai sa nu generalizam si sa ingrozim copila sa pastreze copilul ca poate cine stie cand o mai putea face altul.

- faptul ca o persona face sex, nu inseamna ca e pregatita emotional sa o faca si cu atat mai putin sa devina mama. O gramada de pusti din ziua de azi fac sex fara sa stie cu adevarat cu ce se mananca, numai pt ca asa au vazut la tv, la parinti, la fratii mai mari, la presiunea anturajului. Sa nu fim asa naivi incat sa credem ca dupa prima experienta sexuala, adolescentul se maturizeaza ca prin minune si devine un adult responsabil, ca si cum ar fi apasat pe un buton.


Nefeli, psihologul scolii nu are voie sa vorbeasca cu nimeni despre ce i se spune in cabinet, dar daca nu ai incredere poti gasi altul - adica, ar fi ideal sa te ajute parintii dupa ce vorbesti cu ei sa gasesti un altul cu care sa te simti in largul tau si poate n-ar strica sa faci cateva sedinte de consiliere inainte sa iei o decizie cu privire la sarcina, poate te ajuta.

subscriu in totalitate!

carmen_21: Prietena aceea nu stie,am mers la ea sub pretextul ca am o lucrare la care nu stiu nimic + ca ea este racita si i-am tinut de urat.
Imi este jena de prietenul meu. Nici nu mai vreau sa-l vad in fata ochilor sau sa-i aud vocea de cand am aflat ca sunt insarcinata,dar nu pentru ca as considera ca este vina lui (ba chiar din contra,ma consider doar eu vinovata pentru cele intamplate). Imi este rusine de el,pentru ca-i port copilul in pantece la o varsta atat de frageda si el nu stie acest lucru Daca il voi vedea o sa ma comport ca si cum i-as ascunde ceva

Asta cu trauma puternica pe viata mi se pare si mie o exagerare. Depinde foarte mult de cat de religios esti, de ce ai invatat de la parinti, de ce ai auzit prin stanga-dreapta si cat de grav ti se pare in comparatie cu alte lucruri. Normal ca daca de mic ai fost crescut cu ideea ca daca vei face vreodata avort vei fi cea mai mare criminala din istorie si D`zeu te va blestema pe veci & co e posibil sa suferi enorm, sa te invinovatesti in fiecare zi si sa-ti faci mustrari de constiinta si sa-ti revii destul de greu. Dar aici vorbim de o realitate dura, de un copil si nu de un adolescent inconstient de 18 an sau un adult caruia nu i se pare potrivit momentul in care a aparut copilul si se gandeste sa faca un avort. Stiu persoane de genul acesta care au facut avort si credeti-ma ca nu sunt nici bolnave psihic si nici nu se simt criminale. Asta nu inseamna ca nu te marcheaza sau sensibilizeaza intr-un fel dar hai sa nu exageram in halul asta. Cred ca mai tare ar marca-o pe ea sa aiba un copil acu, sa simta cum toata lumea rade de ea sau o compatimeste, cum ar putea sa fie exclusa din multe cercuri de prieteni si privita intr-un anumit mod. In plus viitorul ei ar cam fi compromis... Nu poti sa fii atat de inflexibil si sa te gandesti doar ca avortul= crima fara sa iei in calcul si alte considerente.

Insa degeaba dezbatem noi aici, Nefeli, vorbeste cu mama ta si ea cu siguranta va face si va hotari ce e mai bine pentru tine dar mai repede pentru ca asa cum s-a zis mai sus, e vorba de 2 luni de sarcina din ce spui tu si lucrurile se complica pe zi ce trece!!!

carmen_21 a scris:

elena.plahatca a scris:

In primul rand, Nefeli, daca sunt 6 saptamani de la "eveniment' atunci esti insarcinata in 8 saptamani ! Saptamanile se numara de la data ultimei menstruatii.
In al doilea rand cred ca este bine ca te-ai decis sa ii spui mamei tale despre situatia in care te afli( daca se poate sa le spui amandurora e si mai bine, dar depinde de relatia pe care o ai cu ei) , si atunci sa hotarati impreuna ce e de facut.
Ce mai am de adaugat e ca in urma unui avort o femeie sufera o trauma psihica puternica, din care isi revine foarte greu, asta daca isi revine vreodata. Nu vreau sa te sperii dar acesta este adevarul, sa traiesti cu gandul ca ai omorat o fiinta umana, fie ea si embrion, este teribil, mai ales stiind ca este copilasul tau. 
Imi pare rau pentru situatia ta, nu vreau sa te cert pentru ca oricum nu mai poate fi schimbat nimic. Sper sa inveti ceva din toata povestea.

Eu nu cred asta. Bine, pare normal, mie una mi s-ar aplica, dar cunosc cateva cazuri pentru care trauma si durerea au durat 2-3 zile.

Nefeli, daca nu te duci la liceu, atunci ce faci? Spuneai ca ai stat azi la o prietena... inseamna ca ea stie. Du-te la liceu, pentru ca acolo e viitorul tau, poate mai uiti si te concentrezi pe ce se intampla acolo. Si incearca sa nu mai amani momentul... cu cat trece mai mult timp, cu atat va fi mai rau pentru toti.

Sigur ca sunt si cazuri in care trece intr-o zi-doua. Sunt persoane carora nu le pasa de ceea ce au facut.
Eu am trecut printr-o experienta tulburatoare. La aproape 19 ani am ramas insarcinata si nestiind acest lucru am luat antibiotice si am facut radiografii. La ecografie mi s-a zis ca nu are nici o sansa copilul. Atunci mi s-a intunecat totul in fata ochilor, pentru ca nici nu pusesem niciodata in calcul varianta avort. Insa din pacate am facut acest lucru, dupa consultatrea a inca 2 doctori, care mi-au zis si acestia verdictul ingrozitor.  Aveam sustinerea logodnicului meu (acum sot) si al mamei, chiar daca la inceput era speriata. Tatal meu nu stie nici in ziua de azi. Mama mi-a zis ca daca o sa consider de cuviinta o sa-i spun...
Perioada de dupa a fost......nu va pot exprima in cuvinte gravitatea ei. Cert este ca nu a trecut nici acum depresia, in 3 ani aproape... Si am devenit mult mai nervoasa, irascibila, trista si interiorizata.
Ma simt vinovata in fiecare zi, parca as avea o piatra pe suflet . Ma gandesc cat de inconstienta am fost. Nu stiu cum nu mi-a trecut mie prin minte ca antibioticele ar putea face rau unei eventuale sarcini , la care dealtfel ma asteptam.
Acum ma chinui de 7 luni cu tratamente pentru a avea un copil, pentru ca am mai nou o multitudine de probleme ginecologice. Si ma tem ca e abia inceputul...



Scuzati-ma, nu am vrut sa generalizez zicand ca toate femeile sufera crunt. Am gresit intr-adevar, am vorbit foarte subiectiv, eu fiind foarte afectata am crezut ca e valabil pentru toata lumea.

Ultima oara a fost editat de elena.plahatca (2011-10-03 16:10:43)

Elena, chiar tu ai zis ca ai luat antibiotice si ai facut radiografia NESTTIND ca esti insarcinata... De ce continuui sa te invinovatesti pentru ceva ce nu ai facut cu buna stiinta ?
Incearca sa nu te stresezi prea tare, esti tanara, ai doar 22 de ani ( 19+3), o sa apara si copilul ala la un moment dat.
Vorbesti si de o depresie si o schimbare in stari emotionale dar la un psiholog ai apelat ???