O casnicie fericita...sau o cariera reusita?-15

katami, m-ai descris pe mine perfect din pacate cam asa am fost crescuta si nu de putine ori ma intreb de ce draq` m-au facut ca doar m-au chinuit iar acum ca adult ma chinuie altii ...tare de rahat e viata asta uneori si oricat de mult am luptat si oricat de multe eforturi am facut...e egal cu zero deoarece eu am nevoie de un singur lucru care mi-a lipsit mereu: dragostea manifestata...ca doar nu am de unde sa ghicesc ca sunt iubita daca nu simt si daca nu mi se arata...teoria o cunosc insa practica lasa mult de dorit

nu imi mai trebuie nici cariera, nici asa zisi prieteni, vreau doar o familie....insa copilul meu - daca Dumnezeu mi-l va da -  va avea o mama asa cum mi-as fi dorit eu sa am ...daca voi aveti impresia ca va tineti copiii prea mult in brate(de fapt altii cred asta nu voi ) ...eu voi fi si mai si, imi voi revarsa toata dragostea care zace in mine si nu am cui sa i-o dau asupra copilului meu.....si poate unele nu sunt de acord insa sotul vine pe locul 2...copilul va fi intotdeauna pe primul loc pentru ca el depinde de mine, sotul e major e vaccinat ..poa` sa-si poarte si singur de grija...insa nu va cobori mai jos de locul doi si pare`se ca si partenerul meu este de acord cu mine...e innebunit dupa copii...si mi-a zis clar ca si pentru el tot copilul vine primul...si noua ni se pare foarte normal asa

kata, din proprie experienta stiu ca oricat de mult ti-ai rasfata sotul (partenerul)din toate punctele de vedere, el tot o sa sara gardul pentru ceva nou....nu toti sar gardul (sunt unii care iti suporta toate toanele si nici prin cap nu le trece sa te schimbe - probabil asta o fi dragostea adevarata pe care o am dar nu pot sa nu ma intreb "si totusi daca....") insa ...copilul ala...carnita din carnita mea...orice mi-ar face...e...parte din mine si fac totul pentru el (daca o fi sa fie un copil "rau" probabil ca aia merit...ca o fi rau din nastere, ca il inraiesc eu fara sa imi dau seama...e crucea mea...) insa...sotul pana la urma ramane un "strain" care oricat ti-ar lasa impresia ca e totul bine si frumos iti poate oferi surpriza vietii (si aici nu ma refer neaparat la un simplu f***i ci la orice tip de ...umilire...ca e o vorba..ca e o palma...niciodata nu poti sti ce zace intr-un om) so`...prefer sa fiu "pres" pentru copilul meu

Habar n-am daca am raspuns vreodata pe-aici si mi-e si lene sa caut.. cert e ca eu pot sa am cariera carierelor, daca afectiv nu am liniste si stabilitate, n-am nimic. Ideal e evident amandoua, dar cred totusi ca doar cariera nu mi-ar da linistea de care eu personal am nevoie, eu sunt prea lesinata

La faza asta zau ca nu inteleg cum a reusit mama sa ma educe sa fiu civilizata fara sa ma traumatizeze. Am fost invatata de mica cu anumite reguli (cum ar fi aia ca daca vin la noi musafiri, adultii stau cu adultii si copiii cu copiii, iar daca nu vin cu copii, eu stau si ma joc cuminte la mine in camera, fara sa ma bag in povestile lor) dar nu mi-a lipsit afectiunea. Da e drept ca oricat am urlat, mama nu m-a luat sa dorm in pat cu ea si o admir ca a avut puterea asta, ca stiu ca o durea sufletul sa ma auda cum plang.
Cu toate acestea, nu mi-a lipsit niciun pic afectiunea, am fost si sunt foarte pupacioasa, nu am probleme sa-mi manifest afectiunea fata de familie, fata de un barbat mi-am manifestat-o atunci cand am simtit, etc.
Nu vad de unde conexiunile astea, ca daca copilul e educat si isi stie locul, se cheama ca e dresat sau ca o ajunga traumatizat si mai stiu eu ce. Nu stiu, poate ca altii sunt, eu nu ma simt asa.
Singurul "neajuns" pe care l-am observat a fost ca uneori as fi avut nevoie de mai mult tupeu sau chiar nesimtire, pe care nu le-am invatat de acasa. Da nu-i nimic, ca m-am invatat singura, de nevoie, sa am si tupeu si o doza de nesimtire cand trebuie.
Dar am observat un lucru facand o comparatie intre cum eram eu si prietenii mei cand eram mici si cum sunt copii din ziua de azi. Nu zic neaparat de mine, dar toti prietenii mei erau copii educati, cei care veneau la noi in casa ma refer, erau politicosi, nu urlau, ne jucam frumos intr-o camera fara sa mergem din 5 in 5 minute la "cei mari" sa strigam dupa ceva. Si nu eram incomozi.
In schimb majoritatea copiilor mici pe care ii cunosc acum sunt groaznic de rasfatati, aproape ca nu te poti intelege cu ei. Nu stiu ce sa zic, dar cred ca poti sa-ti rasfeti copilul si sa-l si educi sa fie bine-crescut.
Poate e din cauza ca multe mamici tinere acum au trait in vremuri in care era mare lucru sa mananci o ciocolata sau sa ai o papusa ca lumea si atunci se gandesc sa le dea copiilor tot ceea ce cer, ca vezi doamne "eu as fi vrut sa am si n-am avut". Sincer, nu mi se pare cea buna strategie.

si totusi nu este mportant sa ii oferi copilului acela o viata buna? sa nu stai sa plangi in fiecare zi ca nu ai bani de rate sau de facturi, sa il poti rasfata cum poti mai bine?
nu cred ca este asa de important un copil daca nu ai cu ce sa il cresti. ma uit la tv cum toate nebunele fac 5-6 copii si mor de foame, dar cica isi iubesc copii.
cred ca in primul si primul rand este important sa ai o cariera, o baza solida financiara si apoi sa te gandesc la copii. altfel nu am face decat sa ingrosam randurile la asistenta sociala.
pentru mine cel putin momentan familia o reprezinta mama, sora mea, iubitul meu. si mama are o pensie de 4 mil, vreau ei sa ii ofer tot ce are nevoie la batranete nu sa o las balta, a renuntat la slujba ca sa ma creasca pe mine, nu o pot lasa balta la batranete. deci in primul rand vreau o cariera buna sa imi pot sustine mama, sa pot avea o viata frumoasa cu iubitul meu, fara rate, ipoteci si probleme financiare.
si mai apoi, mult mai apoi, poate un copil. pentru ca mi se pare complet iresponsabil sa faci un copil cand nu ai bani si o situatie stabila doar pentru ca "iti place si iti doresti"

khristall, perfect de acord cu tine

kathrynn, ar fi muulte de raspuns, dar eu evit sa ma mai bag in discutia asta, am mai purtat-o pe aici. fiecare face cum crede pt binele copiilor sai

totusi, pt cine e interesat (le-am postat si la mamici):
http://attachmentparenting.ro/cms/front … ;idart=112
http://attachmentparenting.ro/cms/front … ;idart=109
http://attachmentparenting.ro/cms/front … p;idart=55
http://attachmentparenting.ro/cms/front … p;idart=58
http://attachmentparenting.ro/cms/front … p;idart=50

si gata offtopicu din partea mea

Zicea cineva mai sus de copiii educati, kataami nu se referea la cei bine educati de parinti prin puterea exemplului, ci cei care sunt educati cu frica. Eu stiu ca eram copil foarte cuminte, si ai mei m-au rasfatat in prostie. Nici nu ceream bine ceva ca aparea, dar au avut grija sa nu ma faca o razgaiata, sa ma educe cum trebuie, si sa imi dea niste valori dupa care sa ma ghidez mai departe.Sper sa gasesc si eu calea de mijloc cum au facut ei, doar ca eu imi doresc ca si mai departe sa am succes. Ai mei au cam zabrcit-o cum am devenit eu adolescenta, si sincer, nu am fost prea rebela

Cred ca toti / toate am vorbit aici de niste extreme: a sta non-stop cu copilul vs. a-l da altcuiva sa-l creasca si tu sa-l vezi ocazionale.
Exemplele cum e cel al lui Khristall  sunt destul de triste.
Dar eu zic ca una e sa-ti lasi copilul ani e zile cu cineva care sa-l creasca, si cu totul altceva e sa-l lasi cu cineva o seara sau un weekend pe luna ca sa iesi undeva doar cu sotul. Sincer, nu mi se pare asa grav.

Si ce am mai observat (in realitate, nu pe forum) e ca nimeni nu poate spune unei mame cum sa-si creasca (,) copilul, nici macar de la mama la mama, pentru ca fiecare e convinsa ca ii da cea mai buna educatie chiar daca metodele difera.

Asta e. 

sunt destule femei care nu merita sa fie mame, ar trebui sterilizate cate unele