Atacuri de panica

o sa-ri raspunda minimoni...sie ea trece prin asta

Un atac de panica se caracterizeaza prin episoade neasteptate si repetate de teama intensa, acompaniata de simptome fizice care includ dureri in piept, palpitatii, dificultati de respiratie, ameteli, dureri abdominale. Aceste senzatii sunt asemanatoare cu acelea ale unui atac de inima. Multe persone cu atacuri de panica experimenteaza stari de anxietate intre episoadele de panica. Se intampla frecvent ca aceste persoane sa manifeste fobii in legatura cu locurile sau situatiile in care au avut loc atacurile de panica, precum supermarket-urile sau diferite situatii din viata de zi cu zi.

O data ce frecventa atacurilor creste, persoana incepe adesea sa evite situatiile in care simte ca ar putea avea alt atac de panica sau situatiile in care nu poate cere ajutor. Aceasta evitare poate evolua catre agorafobie - incapacitatea de a merge in afara locurilor cunoscute si sigure, din cauza fricii intense si a anxietatii. De obicei, atacurile de panica apar in prima parte a maturitatii, dupa varsta de 25 de ani.

Cum se manifesta un atac de panica?

Putem spune ca o persoana sufera de atac de panica daca a experimentat fie patru atacuri de panica intr-o perioada de patru saptamani, fie unul sau mai multe atacuri de panica, urmate de cel putin o luna de teama permanenta ca va urma altul.

In timpul acestor atacuri, cel putin patru dintre urmatoarele simptome ajung la un maximum in decursul a 10 minute:

Palpitatii, batai ale inimii sau cresterea pulsului;
Transpiratie;
Tremuraturi;
Senzatia ca nu poate respira, ca nu are aer;
Senzatia de sufocare;
Durere in piept sau disconfort;
Greata sau disconfort abdominal;
Ameteala, lesin, nesiguranta;
Detasare de sine sau sentiment de irealitate;
Teama de a pierde controlul sau de a innebuni;
Teama de a muri;
Amorteala sau furnicaturi;
Frisoane.

Care este cauza atacurilor de panica?

Nu exista un singur raspuns la aceasta intrebare. Ereditatea, factorii biologici, evenimentele stresante din viata, un mod de a gandi catastrofic sau care exagereaza reactiile normale ale corpului, toate au un rol in declansarea unui atac de panica. Unii specialisti subliniaza rolul factorilor biologici, iar altii considera ca atacurile de panica nu au loc in absenta unor experiente din copilarie si a unui conflict psihic.

Aceste persoane se nasc cu o iritabilitate neurofiziologica, manifestandu-se de foarte timpuriu ca o teama. Ca si copii, aceste persoane se tem de situatii noi si nefamiliare. Parintii lor, probabil anxiosi sau predispusi ei insisi sa intre in panica, esueaza in a facilita copiilor lor capacitatea acestora de a se adapta la mediu si exacerbeaza natura tematoare a copiilor.

Copilul se simte amenintat si sufocat de comportamentul parintilor si, in acelasi timp, devine si hiperdependent de ei. In adolescenta, devine dornic sa faca pe plac si, in acelasi timp, are resentimente fata de autoritate.

La un moment dat, in prima parte a maturitatii, se intampla ceva ce implica, de obicei, o figura autoritara care determina un puternic sentiment de furie. Deja predispusi la teama, ei devin foarte speriati de intensitatea sentimentelor lor. Furia este insotita si de un raspuns fizic - batai de inima mai puternice, transpiratie, anxietate - si aceasta atrage dupa sine si o reactie de lupta sau fuga in creier - respectiv un atac de panica.

Din acest moment, persoana respectiva intra intr-un cerc vicios. Teama de un alt atac conduce la mai multa vulnerabilitate psihologica; aceasta, la randul ei, conduce la mai multa teama, care poate determina un atac de panica.

Pentru anumite persoane, atacurile de panica pot avea loc doar pentru o perioada scurta de timp, dupa care nu mai apar niciodata. Pentru altele, acest lant fara sfarsit al fricii si panicii poate continua ani intregi, distrugandu-le abilitatea de a functiona normal.

Majoritatea pacientilor cu astfel de probleme se descriu ca fiind timizi si speriati ca si copii, iar pe parintii lor ca fiind sufocanti, critici si exagerati in cererile acestora fata de ei. Foarte multi au probleme mai tarziu cu hiperdependenta si teama de autoritate.

In ce consta tratamentul?

Tratamentul include atat medicatie, cat si psihoterapie. Combinatia celor doua s-a dovedit a fi cea mai eficienta in multe cazuri. Se poate renunta treptat la medicatie si sunt si cazuri in care psihoterapia este suficienta. Un tratament bazat doar pe medicatie nu este eficient, dimpotriva, poate crea dependenta, marind o data in plus starea de dependenta a persoanei. Tratamentul medicamentos trebuie urmat intocmai dupa indicatiile medicului psihiatru.

Acest gen de tratament (psihoterapie si medicatie) reduce sau chiar previne atacurile de panica intr-un procent de 70-90%. Multi pacienti arata un progres semnificativ dupa primele saptamani de psihoterapie. Pot aparea si recaderi, dar pot fi tratate adesea in mod eficient, ca si primul episod.

Mda, cam asa se manifesta. Nu stiu ce sa fac, as vrea sa nu trebuiasca niciodata sa ies din casa...poate are cineva vreo idee, vreun ceai, ceva....ZIc si eu, ma gandesc ca macar ideea ca iau ceva, o sa ma ajute, la moral...

Si eu aveam asa ceva, asta vara am trecut printr-o pasa f proasta, pur si simplu nu ma mai bucuram de absolut nimic, ma gandeam numai aiurea, la moarte, mi-era frica etc....eu m-am tratat prin homeopatie, m-a ajutat mult

andrutza a scris:

Si eu aveam asa ceva, asta vara am trecut printr-o pasa f proasta, pur si simplu nu ma mai bucuram de absolut nimic, ma gandeam numai aiurea, la moarte, mi-era frica etc....eu m-am tratat prin homeopatie, m-a ajutat mult

asta suna a depresie nu a atacuri de panica

da,alinuta m`a ajutat si pe mine mult.,.ne`am impartasit starile de rau..si pana la urma a fost bine ca aveam pe cineva sa ma inteleaga..pup alina

v-am zis eu ca minimoni is on air...

minimoni a scris:

si eu pe tine...numai noi doua stim cum ne-am chinuit de la distanta sa ne ridicam moralurile...si speram sa nu se rupa prietenia asa repede!nu?

n`ar avea de ce

medicamentul cu pricina este un supliment nutritiv asa ca nu vad ce rau sa faca.