Dealing with depression-3

Tei, esti o persoana puternica si inteligenta! O sa treci peste asta pana la urma. O sa incepi o noua viata si o sa fi uimita chiar si tu de cate vei putea face dupa experienta asta!

Eva, oamenilor in general le este frica sa iasa din confortul rutinei si obisnuintei- serviciul tau. Nu trebuie sa iti propui insa o ruptura brusca. Orienteaza-te pe ceva, cerceteaza terenul, informeaza-te, eventual fa niste cursuri separate pentru a vedea ce si cum e in alt domeniu.
Nu mai stii ce-ti place, nu mai stii ce vrei sa faci cu viata ta pentru ca te impiedica presiunea ca trebuie inainte de toate sa satisfaci pe "toata lumea", care "mi-ar sari in cap pt ca toti au mari asteptari de la mine". Debaraseaza-te de asteptarile tuturor si de tine cea care incearca sa-i satisfaca. Traieste-ti viata prin ochii tai si nu dupa cheremul altora. Risti...mult.

Ps: A tine un jurnal ar suna "adolescentin", dar nici nu ai idee cat e de benefic sa te poti analiza pe tine, dezbracata de mastile ce le imbraci zi de zi de dragul societatii, serviciului, colegilor, "lumii care are asteptari de la tine"!

Acidul si Myaa, deci amandoi ati cazut de acord casunt puternica, plus bonus: inteligenta. Nu va cred, dar o sa le trec pe lista lucrurilor pozitive despre mine. Daca eu nu-s in stare sa spun ceva cu "+" despre mine, adun de la altii. In general, in mintea mea iau nastere contra argumente la cele positive spuse despre mine. De data asta insa o sa incerc, chiar daca nu sunt convinsa de ceea ce voi spune, sa aduc argumente. Probabil credeti ca sunt puternica pentru ca:
Argument:
-am avut curajul de a impartasi povestea mea cu voi si am iesit din colivie, desi imi este foarte confortabil in ea.
Contrargument(catre care tind cu tarie)
-nu sunt puternica, daca as fi puternica nu as fi aici, evident.
-disperarea ar putea si ea luata drept "putere", ca te impinge la lucruri...marete.
Inteligenta?
-poate pt. ca ma exprim bine si detin informatii ultile
Contra-:
-daca as fi inteligenta, as fi preocupata de alte activitati, nicidecum adancita intr-o cautare de cum sa ies din depresie.
Dar incerc sa ma concentrez pe argumente.

Ba da esti si foarte inteligenta si citita ... uite cat de bine ne vorbesti despre tine si despre trairile tale.Eu cred ca multe persoana nu se pot descrie la fel de bine cum o faci tu ... dar iar tinzi sa pui raul in fata si sa cauti contra-argumente ... de ce ? ... ti`am spus urmareste doar binele

Tei pai atunci daca tu nu esti in satare sa iti rezolvi problemele e clar ca te depasesc si atunci ai nevoie de ajutorul alora.Presupun ca ai familie , prieten/iubit , prieteni , prietene care te pot ajuta important e sa ceri:)

Nu mai am chef sa ma lupt sa ies de aici, sa scriu jurnale, sa ma analizez, sa citesc despre, sa pun in practica. Oricat as incerca si oricat mi-as dori sa nu mai fiu eu cu bagajul pe care-l duc, tot asta sunt. Si sunt inacceptabila, inadaptabila. Nici macar nu cred ca oamenii se pot schimba asa, cu taraita sau cu vointa. Parca ai nevoie de un soc sa te faca sa uiti educatia pe care ai primit-o, lucrurile pe care le duci dupa tine din casa parinteasca, personalitatea pe care ti-ai format-o intr-un mediu nesanatos.
Degeaba imi spune cine imi spune sa inlocuiesc gandurile negative cu unele realiste sau pozitive. Da o fac, dar degeaba o fac daca nu cred in ceea ce-mi spun.
Nici sa scriu nu mai pot. Mai bine imi pun sub tacere gandurile.

Le: Si m-am saturat de zilele de maine, in care sper ca va fi mai bine. M-am saturat de asteptarea asta ca o sa-mi treaca. M-am saturat sa ma mint ca maine o sa ma trezesc plina de viata si voie buna, cu ambitie sa lupt impotriva morilor de vant, sa inving si sa ma apreciez pentru. Fiecare maine se transforma intr-un azi mizer, plin de nemultumire, neimpacare si neacceptare, plin de neguri si temeri, de indoieli si deznadejde. As putea sa fiu bine, in sensul ca-mi voi trai viata mecanic, o sa pun "multumesc" pentru picaturile pe care le primesc si o sa-mi arestez visele marete, care ma doboara si care nici mcar nu-s facute, nu au ce cauta in mintea unui om mediocru. Probabil ca atunci cand o sa accept ca da, sunt invinsa! sunt ratata! nu-s facuta un om talentat! cand o sa ma dau in sfarsit batuta atunci o sa-mi gasesc linistea. Si sunt al naibii de pregatita sa ma dau batuta in fata vietii, sa-mi iau o slujba de barmanita pentru totdeauna, sa ma multumesc cu vreun bacsis de 10 centi, sa fiu o agramata si sa ma plimb cu autobuzul. Atunci as fi macar linistita, nu m-as mai lupta sa ajung imposibilul in timp record, cum sunt obisnuita.

Ultima oara a fost editat de Tei (2012-05-14 15:42:07)

Buna fetelor,

Incep prin a va zice ca sunt in pauza de la pastilute, m-am gandit sa fac o pauza cam de 2 luni...Ori ca sunt de vina hormonii...ori trec eu printr-o perioada mai proasta...dar cred ca ma scufund in butoiul de melancolie si depresie..nimic nu mai mai face fericita si nu ma multumeste..si eu de felul meu nu las sa treaca o zi fara sa zambesc...Parca simt ca imi schimb si sentimentele fata de persoana iubita, cand el, saracu, nu a facut nimic care sa ma calce pe bataturi. Oare din cauza pastilelor...sa ma simt atat de aiurea?Ma simt nefericit..parca in fiecare zi ma simt si mai apasata de problemele zilnice..
P. S Nici macar chef sa invat sa cant la chitara nu mai am...si de cand mi-am luat-o nu lasam sa treaca o zi fara sa invat un acord ceva...apropo daca stie cineva o persoana care e dispusa sa dea lectii de chitara..sa ma anuntati!

Tei, nu ai cum sa te astepti sa te trezesti plina de viata pentru ca nu o sa se intample peste noapte. Tot nu vrei sa iei in calcul medicamentatia ? Nu ai cum sa ai energie si chef pentru a face schimbari daca fizicul nu te ajuta!

Anna,  . Nu edita, e ok.
De acord ca se intampla si altora, dar nu dupa atata timp cum se intampla cu mine. Degeaba imi caut scuze pentru ca nu sunt, asta e adevarul.

Summer, sunt cam 60% pentru. Mi-e frica sa nu o dau in anxietate din cauza medicamentelor. Mi-e frica sa nu fac atacuri de panica luand pentru ca am avut o perioada in care mi-a prescris medicul calmante si gandul ca depind, cel putin o perioada de ele, imi daduse niste simptome. plus o experienta neplacuta din cauza unor medicamente administrate aiurea. In clipa de fata citesc de zece ori prospecte etc. De asta imi e mie frica de medicatie. Daca nu-mi prescrie ceva potrivit si ma trezesc cu ganduri mai negre, cu probleme de somn, ameteli, stari de greata and co.?

Jean, inainte de a ma lovi din plin aveam vise marete, da si destul de imposibil de realizat in timpul in cae imi doream eu. Apoi visele mele marete nu s-au mai putut realiza din cauza dectului meu fizic si din cauza ca nu-s inzestrata si gata. Sunt o ratata! Am facut o facultate pentru a-mi fie si rusine sa recunosc de faptul ca am facut-o. Habar n-am de nimic din cei 3 ani pentru ca a fost de umlutura, pt. ca "trebuie sa ai si tu ceva facut". Am o varsta si totusi nicio realizare la activ. Cand altii se pregatesc sa practice ceea ce invata, se pregatesc sa devina indepenenti, eu sunt o intretinuta, stau pe sudoarea altora cu singurele perspective ale viitorului: chelnerita, barmanita, femeie de servici, poate ca ajutor de vanzatoare, nici macar vanzatoare. O femeie in toata firea luata drept o agramata, cu mintea unui copil de 4 ani. Nu sunt nici macar blocata, sunt pierduta. Dupa cum spuneam, fara energie de investit in ceva nou, fara putere de a ma regasi, reorienta, de a o lua a nu stiu cata oara de la inceput, fara planuri, fara posibilitati sau perspective in afara celor de mai sus.

Da, e greu sa ma intelegi pentru ca sunt incoerenta si nu ma pot concentra. Nici macar eu nu-mi mai inteleg gandurile, cum sa le pun in ordine sau sa le exprim? e pe cat se poate de dificil.

Obisnuiam sa ma lupt intotdeauna, fara a ajunge vreodata acolo unde-mi propuneam pentru ca intotdeauna imi doream sa fie perfect, deplin si irefutabil. Duceam o permanenta lupta in care niciodata nu dadeam de un final. Daca intrezaream finalul si reusita, distanta se marea-telul devenea altul. N-am fost niciodata buna, niciodata n-am facut bine pentru ca asa am crescut, mereu se poate "mai bine!".

Ultima oara a fost editat de Tei (2012-05-14 19:31:52)

si eu zic ca se poate, cu un medic bun, sa gasesti un tratament potrivit si eventual sa sa iti fie ajustat intre timp, in functie de cum te simti. cred ca e mai bine decat a nu face nimic. o eventuala reactie adversa de anxietate am inteles ca ar putea avea loc doar la inceputul tratamentului; si ar putea fi tinuta in frau cu un anxiolitic administrat, de exemplu, doar in prima saptamana de tratament.

E o problema destul de complicata, dar ma gandesc ca avand atata vointa de a o rezolva si acceptand ajutorul celorlalti, inclusiv al unei persoane specializate, nu ai cum sa n-o scoti la capat.