Dealing with depression-5

Daca s-a teminat cartusul m-am pus si am desenat eu una dupa un model de pe net ca sa-mi tin mintea ocupata. Si am facut si desenul de ieri, dar nu am avut alte culori, decat tipatoarele astea de markere.
De cateva zile m-am lasat pagubasa cu multe, inclusiv jurnalul.

Ultima oara a fost editat de Tei (2012-05-19 17:23:50)

referitor la desene si simbolistica lor..
prin liceu imi aduc aminte ca am fost pusa sa fac desenul ala cu elementele : copac, sarpe, casa, soare si inca ceva parca. Nu stiam atunci de simbolistica lor, dar facusem trunchiul copacului ca o coloana vertebrala si crengile ca niste membre, toate din oase, totul cu gri, negru si rosu-visiniu. Un sarpe imens sufoca o casa diforma,care plutea; un soare minuscul, sangerand, mijea dupa niste munti inghetati. Acum mi-am adus aminte de el si desi au trecut cativa ani buni, nu stiu daca acum as scoate niste desene mai vesele.   

Tei, multumesc si keep up!   

Trec prin tot felul de stari si am o perioada in care nici eliberarea prin scris nu prea mai functioneaza. Nu-mi mai reuseste nici terapia pe forum, nici aceea prin jurnal pentru ca nu prea mai reusesc sa ma exprim, sa spun, sa redau ce este in sufletul meu. Gandurile-mi sunt firicele de ata subtiri, subtiri legate in sute de noade si pierdute in incalcituri. Sunt ba confuza, ba nedumerita, descurajata, nervoasa, vinovata, autoinvinovatita, deznadajduita, ba trista, ba agitata, ba pierduta, dar in mare parte confuza. Nimic nu se mai leaga, nimic nu ma mai leaga de ceva.

Asa cum ii povesteam si lui Scarlet, care m-a ajutat mult, nu cred ca o sa-mi mai pot pune ordine vreodata in ganduri. Cine mai descalceste noadele alea? Numai daca ar exista o posibilitate sa ma descotorosesc de ele si sa inlocuiesc "atele" cu altele noi, ceea ce imi pare pe cat de ridicol suna, pe atat de imposibil. Cu toate ca psihologul incearca sa ma convinga si nu numai el, dar si multe persoane din jur ca omul se poate schimba, eu nu ii cred. Sunt dovada vie ca tu esti tu, un tot format din: educatie, din ceea ce ai vazut "acasa" atunci cand erai in formare si autoformare. Esti fie norocos de coloana vertebrala si calitati, fie un TU strain de orice tangenta cu tine insuti, cel la care ai aspirat. Si cand te trezesti in fata oglinzii strain e prea tarziu pentru schimbari. Fie prea tarziu, fie nu beneficiezi de cele necesare pentru a te schimba. Aha! sau poate cred ca oamenii se pot schimba, dar nu cred ca eu personal ma pot schimba, caci imi lipsesc lectiile necesare si imi lipsesc pe deplin calitatile necesare schimbarii. Si e vesnic razboiul asta, lupta asta in tine, pedeapsa si autoinvinovatire etc. Ajungi aici unde sunt eu: neacceptare si imposibilitate de  impacare cu tine insuti, de armonie. Armonie la care tanjesc atat de mult, fiind probabil unul din putinele mele... certitudini in toata incertitudinea asta. Imi doresc sa nu mai fiu vanata de un "mine" inacceptabil, sa nu mai fiu umbrita de un "mine" trist si negativ, de un "mine" format de altii, strain.

Sa-mi fie cu iertare daca gandurile mele sunt confuze si indescifrabile. Incerc sa mai descalci cate o ata, sa mai prind cate un fir...

Ultima oara a fost editat de Tei (2012-05-20 10:40:08)

Ok. Back on track!
Nu sunt inca lamurita si probabil ca nu o sa ma lamuresc prea curand cu tot ceea ce se petrece in mintea mea. Am observat ca ma mint si ma prefac in fata mea, de foarte multe ori neacceptand ceea ce se petrece in realitate cumine. De aici si parte din refuzul meu fata de medicatie. Incerc sa ma ... echilibrez, sa normalizez depresia, sa o neg. De foarte multe ori ma trezesc gandind: nu se petrece nimic anormal cu mine, asa sunt eu... oamenii mai sunt si cufundati in negativitate. Probabil doar ca asa e realitatea mea. Cred ca e un gand irational(din cate mi-a explicat psih., sigur e). Totusi, am momente ca acesta de acum cand imi dau seama ca normal nu e. Adica oamenii se trezesc dimineata, au ceva de facut, au chef sa faca ceva...asa e normal. Mi-e greu sa explic. Eu am trait intr-un bol negru de foarte multi ani si am avut de-a face cu depresie si anxietate din adolescenta, daca nu mai devreme, doar ca atunci nu le recunosteam si nimeni nu le pusese un nume. Am facut multe lucruri urate, m-am pedepsit de foarte multe ori la fel de urat din dorinta de control asupra mea, inca mai port... amintiri. Am avut chiar un episod in care imi era la indemana sa fac sport ca maniaca si sa mananc un ardei si un ou pe zi, ca sa nu-mi iasa multe calorii. Si mi-a reusit, dar m-a costat mult pana sa-mi dau seama ca nu e bine. Asta e doar un exemplu si cred ca normal nu a fost. Apoi anxietate...hah! abia acum inteleg ca omul care incearca sa-i satisfaca pe toti cei din jurul sau, mai putin pe el, calcandu-se pe sine in picioare doar pt. a-i face pe ceilalti multumiti si fericiti. Well my friends, asta e un atac dur la adresa voastra o lupta permanenta si fara nicio victorie sau satisfactie. La capitolul asta am mult de munca. M-a frapat o replica simpla si probabil banala pt. multi dintre voi: "i'm not here to save you. I am te main character of my life". I... eu nu am fost nicidata. Nevoile tuturor celorlalti au fost deasupra mea.

Buuuun, ca iar m-am pierdut prin multitudinea de ganduri. Ceea ce voiam sa spun e ca revin si o sa incerc din nou. O sa-mi propun din nou multe, dar marunte pentru ca ori aleg sa-mi traiesc restul vietii mecanic si din caderi in caderi. Ca asa a fost depresia mea. Mascata, trecuta sub tacere, apoi ma lovea din plin iar. Deci ori o sa acept ca asa va fi tot restul vietii mele ori o sa o apuc pe drumul, singurul drum pe care-l am de apucat in care ma informez, citesc si incerc. Pot incerca...si chiar daca va fi fara succes, pot incerca...si asa altceva mai bun de facut nu am, alta cale nu exista.

Pentru ca mi-e tot mai rau: a se citi maini transpirate, puls marit, noaptea imi bate inima prea tare, ma doare capul mai mereu, sunt speriata. Dar am sa folosesc teama in ceva constructiv, nu sa devina panica si disperare. Suplimentele vad ca ma ajuta sa pot lega doua cuvinte, cred coerent, mi-am cautat materialede self-help si sunt dispusa nu numai sa le citesc(incet, faraaa graba ca nu-i nimeni pe urmele mele), dar sa le si aplic pe cat pot. Sau daca nu reusesc, n-am sa ma las doborata pentru ca macar o sa invat sa ma inteleg mai bine.

Pentru a nu stiu cata oara, incerc din nou!

Wild, multumesc 
Ma gandesc de foarte multe ori ca o sa-mi dauneze iar faptul ca ma exaltez, cao sa pic iar in dznadejde si descurajare. Dar mi-a spus cineva in mail ceva care mi-a deschis ochii. Crezi ca inca mai poti sa cazi? oare nu traiesc zi de zi descurajare, deznadeje and Co. Deci nu mai am nimic de pierdut. Poate o sa pierd doar incercand asa cum uite fac sa normalizez depresia, sa o consider viata mea.
Viata mea e depresia asta? doamne, doamne... nu vreau sa accept.

a revenit Tei sa facem valuri         

Ultima oara a fost editat de AciDulaSs (2012-05-24 17:29:37)

Ai spus ca ai un caine.Eu una cred in ajutorul dat de aceste fiinte nevinovate.Joaca-te cu el,acord-i atentie....pe mine joaca cu pisica mea ma incarca pozitiv

Tei, sa stii ca si eu cand eram suparata nu bagam pisoiul in seama.. desi el tot venea pe langa mine. si tot la fel, uneori ma simiteam vinovata ca nu bag pisicul in seama, ca il las asa... dar el tot venea seara sa doarma cu mine si se baga asa in sufletul meu, el nu tinea la suparare

Un catel face faoarte bine asa, la psihic, la suflet, are o energie pozitiva pe care ti-o transmite. Joaca te cu ea, macar 10 minute dimineata si 10 minute seara, iubeste o asa unpic... chiar daca nu iti vine, impune ti sa faci asta, ca asa, chiar daca suna asa obligat fortat, dar catelusa emana energie pozitiva si o sa vezi ca o sa ti fie mai bine, dupa ce te joci cu ea, chiar si 10 minute

tei, ca sa nu ne incurcam la offtopic: faza cu ursul e una, a doua e asta cu cainele.
mai exact (in ceea ce priveste cainele acum), in loc sa te bucuri de dragostea ei, s-o iei ca pe ceva pozitiv, s-o apreciezi, tu vezi partea negativa: saraca, nu-mi fac timp pentru ea, n-o mangai destul, etc. lucruri care sigur nu sunt adevarate, sunt sigura ca o mangai destul. daca ai munci zilnic cum ar fi, nu tot atat timp i-ai dedica?
fac o paralela intre problema asta la tine si acele mame-victima, cred ca stii la ce tipologie de mama ma refer.