Familia vs iubitul-2

trebuie sa-ti gasesti curajul de a o infrunta! asta in cazul in care iti doresti cu adevarat sa ai o viata A TA si nu una unde mama iti sufla mereu in ceafa ca sa o simti ca e prezenta. din pacate esti slaba de fire din cauza duritatii mamei tale. te-a inhibat mereu cu acest caracter autoritar si uite-asa ai devenit o persoana introvertita care nu este capabila de a-si infrunta propria mama, d'apoi alte persoane. si nu stiu ce castiga mama ta avand un asemenea comportament. pe mine cel putin, m-ar indeparta..de tot. daca o tii asa mama ta va avea grija sa fie cu nasul in treburile tale permanent. sa spunem ca te vei casatori si vei avea discutii cu sotul din cauza mamei tale care o si vad ca se baga pana si in asternuturile tale. ce-ai sa faci? fugi la mama sa vorbesti cu ea ca sa nu o superi? iti neglijezi propria familie in favoarea ei? sigur trebuie sa fim recunoscatori parintilor, sa-i ajutam si noi la randul nostru cum putem, dar toate cu o limita. pentru ca ai si tu dreptul la o viata a ta, nu o viata care e dirijata de mama. eu asa vad viitorul daca nu-l infrunti in prezent. si sunt de acord cu vio sa-i dai o lectie. pune-te de acord cu tatal tau, sa-ti dea voie EL sa mergi in vacanta sau sa pleci de acasa cateva zile. ca pana la urma tatal tau are un cuvant de spus in casa aia nu? mi-e greu sa cred ca va tine maica-ta pe toti sub papuc ai 21 de ani nu 14 sau 15, adu-ti aminte. o sa sufere un pic dar o sa-i treaca. neaparat e nevoie sa faci ceva care sa o trezeasca la realitate. ai si tu o varsta, ai nevoie, ai nevoie de propria ta libertate, fa-ti curaj si iesi de sub fusta ei.
nu o mai lasa sa se foloseasca de santajul emotional ca-ti faci rau singura. tot acest santaj te afecteaza pe plan psihic, o sa devii o persoana care nu are incredere in sine si in propriile capacitati. nu e bine deloc..
eu nu am avut mari probleme cu parintii dar au fost situatii unde a fost nevoie sa ma impun, m-am certat, am tipat, am plans, dar macar stiu ca m-am facut auzita. si pe ea a durut-o pt ceea ce am spus, dar dupa un timp mi-a multumit ca am facut-o sa vada si altfel lucrurile. pentru ca ea mereu privea din perspectiva ei, cea de parinte..

Ultima oara a fost editat de maryu (2013-07-20 22:24:56)

da' banuiesc ca ati facut sex, nu?

sunt sigura ca intr-un fel sau altui vei reusi  sa iti impui putin puctul de vedere in fata mamei tale ,mai ai frati sau surori ?

ancaa, bafta!! sper sa vii cu vesti bune!

ti-o meriti din plin
tie inca ti-e frica de mama ta si cum sa rezolvi lucrurile cu ea...dar la viata ta nu te gandesti deloc. o sa ramai sub fusta mamei toata viata. succes!

nu inteleg de ce ti e frica de ea! ce poate sa-ti faca? mai rau decat a detine controlul absolut al vietii tale nu cred ca este. in locul tau as infrunta situatia ca pana la urma nu mai am nimic de pierdut.spune i tot ce ai pe suflet, macar te eliberezi. altceva nu prea poti face. ai facut destul nefacand nimic practic. si cel mai sigur este ca pe viitor vei lua aceleasi decizii..in functie de ceea ce va spune mama..imi pare rau pentru tine, dar cand nu este vointa nu este! inseamna ca nu-ti doresti o viata libera ci una condusa..

ai gresit, anca... trebuia sa ii spui mamei tale ceea ce gandesti din ziua cand ai scris pe forum, nu sa mai astepti sa se rezolve ceva de la sine. Daca tot s-a dus relatia cu al tau, macar pune-o la punct pe mama ta, mi se pare tare aiurea la faza asta, ai 21 de ani si vrea sa te tina in lesa... stiu ca nu ti-e usor, dar daca nu faci acum ceva, pe viitor iti va fi si mai greu si nu te va lasa sa fii fericita "pentru ca asa zice ea"...

Iti multumesc pentru exemplu, nu ma intelee ca ma bucur pentru situatia ei, mi se pare cea mai ingrozitoare din lume ca parintii sa fie tot timpul impotriva, dar ma linisteste gandul ca nu sunt eu nebuna si lucrurile astea nu mi intampla numai mie. Fata aceasta chiar are tot respectul pentru ca a luptat pentru viata ei, dar la mine chiar este complicata situatia, sa iti explic: sunt studenta la medicina, chiar nu imi permit sa ma intretin singura la cat am de invatat si de stat prin facultate, eu stau cu ai mei la curte, chiar daca am si apartament fac naveta pentru ca nu ma lasa sa stau singura(sunt prea mica) si aici am si cainii, pe care ii ador pe toti 6 si am grija de ei tot timpul, chiar nu vreau sa ii parasesc, de asta caut intelegere din partea mamei si sper sa o rezolv cu vorba.

Daca e sa nu mai fiu cu al meu asta este, probabil ca voi trece peste asta, dar tot voi simti ca parintii mei ma sufoca. Si acum ma mir ca la 18 ani mama ma intreba ca de ce nu ies si cu prietenii sau baietii, iar la 19 cand i l-am prezentat mamei si am intrebat-o ce parere are despre el m-a surprins chiar placut si mi-a zis ca important e sa imi placa mie si sa ma inteleg cu el ca eu sunt iubita lui. Chiar mi-e dor de mama mea de pe acele vremuri.

Scuze am scris cam mult, dar intr-un fel simt ca asa ma descarc.

haha. fata aceea de care vorbea vio mai sus sunt eu, si mama ma cauta prin telefon, portofel etc, ma facuse mincinoasa si in toate felurile. eu am fost data afara din casa intr-o vara mi-a aruncat toate hainele in curte, m-am intors acasa atunci tot in speranta ca voi reusi sa ajung la un consens cu ea, degeaba...a mai trecut asa un an de suferinta pana m-am saturat si am plecat de acasa. eram studenta la farmacie in anul 2 pe vremea aceea, am plecat cu 30 de lei si cu hainele ce le aveam. iata ca am ajuns sa stau cu iubitul impreuna de mai bine de 2 ani, am reusit mereu sa invat si sa ma mentin la fara taxa dovada faptul ca am terminat anul 4 si urmeaza ultimul an de facultate si am tot medie de fara taxa. intre timp am muncit, m-am intretinut pe mine cat am putut si am tinut casa in care stam noi doi cu inca doi prieteni. nu pot sa zic ca este situatia perfecta sau ca a fost totul roz si lux...au fost si momente grele dar am trecut peste toate. si la sfarsitul zilei ma pot uita in oglinda impacata cu mine ca mi-am sustinut punctul de vedere si nu m-am lasat calcata in picioare. nu am fost crescuta sa mi se bage idei tampite pe gat, dovada faptul ca nici mama nu a reusit. si cum spuneam au trecut mai bine de 2 ani si inca refuza sa vorbeasca cu mine, daca ma vede pe strada ma saluta dar cand o intreb ce face se intoarce pe partea cealalta si nu imi mai vorbeste. asta e situatia.
tu trebuie sa iti iei deciziile tale in viata, sa iti urmezi drumul tau. daca gresesti atunci macar sa fie greseala aceea urmarea unei decizii luate de tine pentru ca doar tu iti traiesti viata si tu suporti toate consecintele, bune sau rele nu conteaza, ale deciziilor luate de tine in trecut. trebuie sa discuti cu mama ta, sa iti dea motive pentru care nu te lasa...si daca nu sunt motive intemeiate e clar ca problema nu e la tine/el ci e undeva in gandirea ei. mult curaj si capul sus. eu iti tin pumnii sa fie totul bine. si ca ultim cuvant...tot raul spre bine!
daca vrei sa vorbim mai multe iti las un id de mess sau lasa-mi tu un mesaj privat.
aaa...si apropo de situatie complicata, si eu aveam un catel care il cresteam de cand avea doua luni...l-am luat cu mine si e bine mersi. si am lasat si eu comfortul de a gati/spala/tine casa mama si m-am mutat si a trebuit sa fac eu toate astea, m-am invatat cu timpul.
nu trebuie sa cauti motive si scuze pentru a pleca/ramane...gandeste-te bine ce vrei sa faci cu viata ta. e clar ca daca nu pui piciorul in prag si nu iti sustii punctul de vedere acum...nu o vei face niciodata si vei trai o viata in care iti va spune mama daca sa o iei la stanga sau la dreapta. tu trebuie doar sa decizi aca viata ta vrei sa fie o oglindire a vointelor mamei tale sau vrei sa fie a TA, in care tu iti iei propriile decizii si faci propriile greseli si in functie de ce iti doresti vei putea decide daca sa lasi lucrurile asa sau sa pui piciorul in prag si sa te faci auzita/inteleasa intr-un fel sau altul.
p.s: scuze ca am scris asa mult...m-a luat valul ))
si vio...intru pe forum cam in fiecare zi si va citesc doar ca postez mai rar...))). te pup dragutzo

Ultima oara a fost editat de cinderela (2013-07-24 08:10:44)

Da total de acord cu ce spune yoyolina si eu am vrut sa postez cam in linii mare ideile spuse de yoylina in post , chiar nu inteleg de ce o incurajati sa ia decizia de a pleca de acasa , faptul ca unele fete au reusita asta e oarecum de laudat dar eu zic ca nu e un model de urmat , e foarte greu sa nu te intelegi cu parintii darmite sa nu vorbesti.Oricum bravo voua celor care ati plecat de acasa si ati reusit sa va luati viata in proprile maini dar poate altora le este foarte greu.

Si exact asta ma gandeam si eu din primul post al Anca: Mah daca face pasul asta si pleaca cu el ,sa zicem , si dupa 1 an sau 2 nu se mai inteleg si se despart ea ce face ?

Mey draga de yoyolinja ma uimesti placut prin acest post

Anca21 eu iti doresc multa bafta si sper sa treci cu bine peste aceste probleme si framantari emotionale.

PS: am zis ca postez mai diseara sa vad si parerea altor useri dar se pare ca mi`a luat`o jojolina in fata

Ultima oara a fost editat de AciDulaSs (2013-07-24 16:00:18)